Wednesday, May 16, 2018

O demonstrație de excepție

De foarte mult timp am căutat cu disperare culturiști care în exercițiile lor au introdus șpagatul în forma sa perfectă. Chiar mă lăsasem păgubaș, când azi, la mine pe facebook a apărut un film cu  Gabriel PARTIN, care m-a șocat pur și simplu prin ușurința cu care a executat un astfel de șpagat ca încheiere la un exercițiu de fitness superb executat. Eu am urmărit activitatea acestui sportiv, practicant de ASHIHARA KARATE, dar fiind orientat mult mai mult pe zona culturismului, nu am intrat în detalii. Am făcut-o azi și recunosc că am pierdut imens că nu am făcut-o la vremea respectivă, intrând pa el pe albumele puse pe contul său de socializare. Acolo m găsit exact ceea ce căutam demult. Este vorba de una dintre figurile artistice din programele libere de fitness sau culturism care nu sunt la îndemâna oricui. Fiind în criză de imagini cu culturiști sau bodybuilderi care să facă șpagatul, mă consolasem și trecusem deja să adun materiale despre balerinul Eric UNDERWOOD și să arăt cam ce ar însemna includerea unor noi chestii în programele libere din competițiile de fitness-culturism, care înseamnă un pic altceva.
Azi însă sportivul Gabriel PARTIN m-a scos din încurcătură. La el în albumele de fotografii de pe facebook sunt multe fotografii cu ceea ce mă interesa pe mine. Am preluat de acolo una dintre fotografii. Iat-o:








Performanța cu totul specială a acestui sportiv are la bază o muncă titanică, iar rezultatele sunt centura neagră 2 Dan și mai multe titluri de campion. El a fost în gale de KICKBOXING atât în țară, cât și în străinătate. O căutare pe youtube cu numele lui oferă numeroase filme cu prezențele lui  Gabriel PARTIN în ring. Mulți dintre cei care practică fitness-culturism trebuie să privească acel clip în care el face o demonstrație și sunt sigur că preluând de la el figura artistică despre care am vorbit, vor avea un și mai mare succes în competiții. 


(16 mai 2018)

No comments:

Post a Comment