Wednesday, May 16, 2018

Din nou despre analiștii lu'pește prăjit

Nu am cum să mă abțin să nu scriu despre analiștii lu'pește prăjit. Ei sunt indivizii și individele care n-au asigurat managementul nici măcar al unui closet, dar scriu despre sistemul bancar, despre investiții, despre strategii, despre politici, dar cel mai mult, lor le place să dea sfaturi.
Îmi aduc aminte de un XXL care bântuie pe la televiziuni, care acum dă sfaturi de tip economic, dar care pe poziția de ministru pe la economie îmi pare, n-a fost în stare de nimic, drept care a fost pus pe făraș. Dacă-i luăm la rînd, X1 a fost istorc literar și a condus o revistă cu probleme, X2 s-a privatizat și și-a dat cu părerea în dodolețenie, jugnind cât a fost în stare, X3 face comentarii acide despre ce și cum cu finanțele, dar nimeni nu-l tratează cu seriozitate. X4 face pe interesantul cu aprecieri ambigue, dar la bază este inginer. X5, fizician fără rezultate notabile s-a dat pe istorie. Și tot așa. Era normal ca foști șefi de stat de succes, ceea ce nu este cazul, să vină cu unele ziceri și noi să cădem pe spate. Era civilizat ca foști premieri să aibă opinii legate de unele aspecte și noi să cădem în extaz. Era de bon-ton ca foști miniștri de externe cu carieră și rezultate adevărate în spate, să facă analize de profunzime și mai ales să dea o serie de soluții. Nu se întâmplă asta și seară de seară apar tot felul de ciudați care macină vorbe, dar care nu spun prea mare brânză, fiind de un descriptvism revoltător. Îi cred și pe ei sărmanii, căci dacă din meseriile lor nu au fost în stare să-și asigure traiul, în loc să cerșească la colț de stradă, vin și prestează și ei colo și colo pe doi arginți sau pe un dolar găurit.
Nu dau nume, că analiștii lu'pește prăjit m-ar da în judecată, că mai nou, trăiesc și din ce le dă instanțele drept despăgubiri pentru pătarea imaginii, de parcă ar avea ei și așa ceva.
(17 mai 2018)

No comments:

Post a Comment