Saturday, May 12, 2018

Cum, mama dracului?

De multe ori ni se întâmplă niște chestii, iar prima întrebare care ne trece prin minte este aceasta: cum,  mama dracului?
Voi da și eu câteva exemple care vor fi edificatoare în această direcție.
Exemplul nr. 01:  nea Titi este un om cu totul speciaș. Îmi povestea cum în drum spre litoral mașina lui, un ARO 244D nu mai trăgea, semn că filtrul de la pompa de alimentare cu motorină devenise îmbâcsit. El adusese o îmbunătățire punând acolo o pompă de RABA care avea un păhărel de sticlă, cu posibilitatea de a curăța ceva mai lejer filtrul de motorină. Omul a oprit mașina, a păhărelul și când tocmai se pregătea să curețe sita aceea, i-a scăpat jos păhărelul și s-a făcut țăndări. Norocul său a fost că la un interval de timp a trecut o mașină cu marca RABA și șoferul acesteia, drăguț, a oprit și i-a oferit lui nea Titi păhărelul buclucaș. Când mi-a spus istorioara, nea Titi era vesel și mie mi s-a părut o chestie nostimă la câte aventuri am trăit și eu cu mașina mea, tot ARO 244D. Când veneam dinspre Brașob, în Azuga, acolo unde sunt gheretele acelea cu artizanat spre Bușteni, am simțit că mașina mea nu mai trăgea. Am oprit. Era seara. A desfăcut și eu păhărelul. Mi-a venit în minte întâmplarea lui nea Titi. Atunci mi-am zis: cum, mamadracului, să-ți cadă păhărelul din mână și să se facă țăndări? N-am sfârșit gândul acela, căci și mie mi-a scăpat din mână acel păhărel fragil de sticlă și s-a dezintegrat. Deja mă vedeam dormind în mașină, acolo în Azuga, așa cum mai făcusem și de alte dăți. M-am apucat sistematic să scotocesc printre piesele de schimb. Trebuie să spun că mai aveam în portbagaj încă o malină ca piese de schimb de maximă importanță. Norocul meu a fost că acolo am mai găsit doup păhărele. Am curățat sita, am pus păhorelul și plin de fericire și de mândrie revoluționară am pornit încrezător spre București. 
Exemplul nr. 02: auzeam pe unul și pe altul cum rămâneau pe afară trăgând ușa după iei, cu yala care se închidea automat. Și eu aveam o astfel de yală, căci în vremurile de demult nu era acea diversitate de uși metalice și de închizători. Într-o zi de duminică discutam cu soția despre nefericităă, neglijenții și neinspirații care reușeau performanța să tragă ușa după ei, fără să aibă cheile de la yală în buzunar. Și tocmai când discuția era cea mai aprinsă și mă întrebam: cum, mama dracului să pleci fără cheie când yala ta face ca ușa să se închidă automat, am tras ușa, am închi cu yala. Soția m-a întrebat dacă am cheia la mine. Nu o aveam. Deci, pe viu am văzut că se mai întâmplă și nefăcute, din care a trebuit să sparg broasca și să cumpăr o altă ială. De data aceasta am căutat să fie una care se închide numai și numai cu cheia, neavând acel arc pentru închidere automată.
Exemplul nr. 03: eram într-o bază de practică agricolă prin judeșul Vrancea. A venit o mașină și m-a luat de urgență la București. Ploua. Spre seară am ajuns în ASE în clădirea din Dorobanți, pe la sala 2101. Era acolo o adunare de alegeri. Mi-am auzit numele. Nu-mi venea să aud urechilor pentru ce bătusem câteva sute de kilometri. Nu cunoșteam pe nimeni din acea sală. Nici ei nu mă cunoșteau. Era ceva reciproc. S-a pornit votul. După un timp au venit și rezultatele. Eu, necunoscutul, fusesem ales cu unanimitate de voturi. Atunci m-am întrebat, cum era și firesc, cum, mama dracului? Nimeni nu mă cunoștea și totuși mă votaseră oamenii din acea sală, fără a fi vreun aranjament sau o manipulare ca în vremurile de azi, când sunt interese și lumea este mult mai rafinată. 
Exemplul nr. 04:  călătoream cu KLM de la Amsterdam spre Bucureți. Eram chiar fericit că stăteam la geam, iar locul din mijloc era gol. Credeam că voi călători lejer. Ușa avionului s-a închis. Avionul s-a pus în mișcare. Apoi s-a oprit și a revenit. Ușa s-a redeschis și a intrat o matahală de om cum rar mi s-a dat să întâlnesc. respectivul pășea sigur pe el. A venit la rândul meu, a ocupat locul pe care îl crezusem liber. S-a așezat, revărsându-se peste mine și peste cel care era spre culoar. Mi-am zis atunci: cum, mama dracului sunt urmărit de un astfel de ghinion ca drumul de 3 ore să fie în loc de bucurie, un adevărat calvar. Omul a mâncat copios, a adormit, devenind moale și presându-mă cu greutatea sa imensă. Culmea era că tot un astfel de ghinion mai avusesem și cu o altă ocazie, dar de data aceasta depășea toate recordurile de masă, de inerție, de cotropire și de volum.
Exemplul nr. 05: mi-au plăcut lanțurile de aur, cu modele cât mai variate, chiar dacă un pic dădeau spre cocalarism pur. Un lanț era preferat prin modelul său cu niște hexagoane încrucișate, apoi presate, încât devenea plat și uniform. Într-o seară aveam un curs de structuri de date și eram la costum și cravată, dar pe dedesupt aveam lanțul. Nu știu ce mișcare am făcu că două dintre zale mi-au prins pielea de la baza gâtului, extrem de sensibilă. Era o ciupitură teribilă. Mi-au dat lacrimile de durere. A rezistat eroic până la terminarea cursului. În final am concluzionat: cum, mama dracului două zale inofensive să producă asemenea durere printr-o ciupitură minusculă? Dar așa a fost.


(12 mai 2018)

No comments:

Post a Comment