Wednesday, April 11, 2018

Sondajul profesorului PIELEANU

În neseriozitatea ei, societatea românească s-a apucat să dezbată aiurea și fără fundament logic, decent și mieros, dar prematur, problema candidaților la prezidențialele din toamnatârzie a anului 2019, deci cu 18 luni mai devreme. Se fac propuneri, se fac sondaje, deja se pune patimă. PNL și-a anunțat sprijinul față de actualul președinte Klaus IOHANNIS. Sociologul Marius PIELEANU nu s-a lăsat mai prejos și anunță că actualul președinte nu va intra în turul al II-lea, el lăudându-se cu calitatea sondajelor din 2014, fiind singurul care l-a dat câștigător pe IOHANNIS. Este deja o sarabandă inutilă de ipoteze, de încercări de a-i prinde pe politicieni pe picior greșit, de a lansa ipoteze și mai ales de a bate apa-n piuă. Nu-mi imaginam că și profesorul PIELEANU se va prinde într-o astfel de horă. Deocamdată el nu a dat publicității acel sondaj, dar de pe poziția sa de vedetă se mai lasă puțin așteptat și va face publice o chestie care se dovedește de maximă inutilitate. Să nu uităm că marile surprize apar cam cu 6 - 8 luni înainte de data primului scrutin al alegerilor prezidențiale. Nici materialele electorale de propagandă nu au fost proiectate. Cel mult, se lucrează la strategii, iar ceea ce se întâmplă cu facebook și cu google încurcă mult lucrurile propagandei.
Profesorul PIELEANU doar a anunțat procente. Adică intră în turul al II-lea reprezentantul PSD cu 30%, pe locul al II-lea va fi aun altul, dar nu IOHANNIS cu 15%, dar surpiza dreptei vine din regruparea ei pentru al II-lea tur, când se va prezenta monolit. Știam, bre, din 1996 asta.
Culmea este că eu nu cred nimic din acest sondaj și în loc să mă răscolească, m-a lăsat indiferent.


(12 aprilie 2018)

No comments:

Post a Comment