Friday, February 23, 2018

The day

Azi la ora 19,16 se va împlini o zi de la anunțul propunerii de revocare a șefei DNA , Laura  Codruța  KÖVESI. Să fiu cinstit, aseară mă așteptam să fie în stradă 1.000.000 de susținători ai PSD dacă ceea ce s-a întâmplat este considerat pe placul PSD-ului sau 100.000 de susținători ai DNA și ai lui Laura Codruța KÖVESI.
Președintele Klaus IOHANNIS a dat un mesaj din care rezultă că va studia raportul și că raportul a avut o serie de carențe, pe care și eu le-am remarcat, mai ales că Tudorel TOADER a făcut unele referiri la ceea ce circula în spațiul public și a folosit numele lui Mircea NEGULESCU, cel implicat în tot felul de scandaluri.
Cât privește opoziția, am remarcat ceea ce a zis Ludovic ORBAN,  șeful PNL-ului. Mai aștept reacția Monicăi MACOVEI. Vreau să văd ce zic ambasadele, ce zice Departamentul de Stat al USA. Voi analiza cu mare atenție textele pe care toți le scriu. Ele vor arăta atitudinea față de ceea ce se întâmplă la noi. Ceea ce este sigur se leagă de altceva și anume:
- Laura Codruța KÖVESI este pe funcție din 2013;
- Laura Codruța KÖVESI și-a creat dușmani în lumea politică;
- Laura Codruța KÖVESI și-a făcut dușmani și în interiorul DNA;
- în 5 ani probabil mulți îi râvnesc postul, drept care lucrează;
- ciclul de viață al unei cariere de vârf are o durată limitată.
Managementul politic deși pare complicat, este o știință extrem de riguroasă. Aici s-au produs câteva neconcordanțe. Mă refer la alegerea momentului și modului în care Tudorel TOADER și-a făcut anunțul ieri 22 februarie 2018 de la ora 19,16 privind revocarea șefei DNA, Laura Codruța KÖVESI. A lălăit-o, i-a enervat pe cei din sală obișnuiți cu știri scurte și explozive. Argumentele sale au fost monotone, tehnice și prea încărcate, iar spre final a dat-o pe rasoleală cu chestii din spațiul public. Nu spațiul public conduce o țară. Prin spațiul public înțelegem de fapt borfași care se înregistrează unii pe alții și mass-media încărcată  publicitate mincinoasă, despre medicamente de unde se scot banii de salarii astronomice, pentru munca de a fi măcinat și rostogolit vorbe. În mintea mea, spațiul public nu înseamnă nici propagandă, nici vprbărie otrăvită, ci sute de mii de oameni în stradă și 18 milioane de oameni care au iesit la vot. Atât.
Aștept reacția Laurei Codruța KÖVESI. Trebuie să fie scurtă, fermă, apăsată, demnă și mai ales clară, acum la cald, când dușmanii luptei anticorupție se așteaptă cel mai puțin. 


(23 februarie 2018)

No comments:

Post a Comment