Saturday, February 10, 2018

O altă carte de Radu PARASCHIVESCU

Am prins gustul prozei scrisă de Radu PARASCHIVESCU și când am văzut volumul Cartea râsului și a cercetării, apărută tot la editura Humanitas.


Cartea este o radiografie a societății românești, necosmetizată, ceea ce mie mi-a convenit foarte mult, pentru că mie nu-mi plac lucrurile în roz, cum nu-mi plac nici cele zugrăvite numai în alb și negru sau numai în negru și gri foarte închis. În carte sunt ca personaje indivizi pe care îi știam de la televizor sau din viața de toate zilele. Radu PARASCHIVESCU îi zugrăvește exact cum aș fi făcut-o eu și de aceea în acele pagini mi-am regăsit gândurile mele și chiar unele tușe caricaturale ale unora dintre nasolii contemporani cu mine dar și cu tine, cititorule.

Cercetarea despre care autorul cărții vorbește și se apleacă cu ironia-i inconfundabilă, nu este cercetarea științifică despre care am crede că ar face obiectul unei analize, din moment ce aceasta a cam dispărut de pe la noi, ci este vorba despre cercetarea aruncață în ridicol și pe care toți nefericiții de jurnaliști o dezvoltă aiurea cu orice prilej, prin spectaculosul de doi bani cu care atrag publicitatea.
(10 februarie 2018)

No comments:

Post a Comment