Cinematografia a reprezentat și reprezintă un mijloc important de manipulare a maselor pentru că operează cu toate elementele necesare perceperii directe a realității. Comuniștii au știut de la început că cinematografia este un mijloc eficient de a obține de la mase exact ceea ce ei doresc, adică ascultare, acțiune și liniște.
La început ei au investit în mașini și instalații cu care să meargă la sate să proiecteze filme, ajungând în cele mai îndepărtate cătune cu caravanele lor, de fapt niște mașini Molotov verzi închis cu niște cabine din lemn în care se aflau aparate de proiecție, ecrane de proiecție și difuzoare puternice. Știu aceste lucruri căci pe strada N. Bălcescu la nr. 24 se făcuse o tabără cu aceste mașini și aveam niște cunoscuți care lucrau ca șoferi la aceste caravane ce plecau cu săptămânile la sate. Abia după 1970 au început să se rărească plecările și apoi chiar au dispărut caravanele, căci s-au construit căminele culturale, mulți oameni și-au cumpărat televizoare și ideia de cinematograf a căpătat alte conotații căci filmele pe ecran lat sau chiar panoramic aveau mare căutare.
Comuniștii au trecut la construirea și dotarea studiourilor cinematografice de la Buftea, dar și a studioului Alexandru Sahia pentru jurnalele de actualități care se proiectau înainte de a începe orice film în sala de cinematograf, aceste jurnale fiind singurele modalități de a afla noutățile care erau scrise în presă, nefiind la acea vreme televiziunea și cu atât mai puțin nefiind transmisiile live ale evenimentelor în derulare, așa cum se face acum.
La studiourile din Buftea au fost turnate nenumărate filme românești sau în coproducție, mai ales cu regizori francezi, precum Ciulinii Bărăganului în care apărea și foarte tânărul actor pe atunci Florin Piersic, Codin după romanul lui Panait Istrati, dar și filmul Serbările galante în regia lui René Clair. Am vizitat și eu în toamna anului 1965 studiourile de la Buftea pe când eram student în anul întâi și am fost martorul turnării unor scene din filmul Dacii. I-am văzut de departe pe Emil Bota și pe Alexandru Herescu, dar parcă era acolo și Amza Pelea care îl juca pe Decebal. Era acolo o mare hărmălaie și mă întreb și acum cum reușea Sergiu Nicolaescu să-și impună punctele de vedere când toți vorbeau de nu se mai înțelegea nimeni cu nimeni.
Când eram elev de liceu am văzut filmele Setea după un roman prolectultist al lui Titus Popovici avându-i ca protagoniști pe Ilarion Ciobanu, Flavia Bureg, dar rolul care mi s-a întipărit în minte și a rămas de referință a fost acela jucat de Sandu Sticlaru, rol episodic dar fundamental car și azi tot de nota zece este ca și atunci.
Au mai fost filme precum Străinul, O scrisoare pierdută, O noapte furtunoasă, D-ale carnavalului, Reconstituirea, valurile Dunării și multe altele , fiecare însemnând ceva, dar nu atât de mult ca filmul Pădurea spânzuraților în regia lui Liviu Ciulei.
Filmul zidul, reluat la tv de nenumărate ori în jurul zilei de 23 august vorbea ceva despre ziarul în ilegalitate România Liberă și era așa de slab încât reușeam s-o forțez pe bibliotecarea de la etajul 7 al Centrului de calcul să-mi împrumute cprți unicate că altfel voi scrie cu numele ei să cer să se difuzeze la tv acest fil,. Când se redifuza ceva penibil, cranicii mai enumerau și pe nefericiții care cereau acele aiureli să fie revăzute de popor, chipurile că poporul era înebunit după ele. Glumeam.
Despre desenele animat se știau mult mai puține căci Șurubul lui Marinică sau omulețul, toate ale lui Ion Popescu-Gopo au adus multe premii , inclusiv Palme d’Or pentru filmul Scurtă istorie în 1957 la Cannes. Totuși nu trebuie trecute cu vederea filmele în care juca fata lui Gheorghe Gheorghiu Dej, Lica Gheorghiu, un antitalent autentic, filme precum Tudor și Lupeni’29 pe care nici garniturile de foarte mari parteneri ai ei nu le-au salvat de mediocritatea respectivei false dive.
Cine va scrie istoria cinematografiei românești din perioada comunistă va trebui să detalieze despre vizionările unde cenzura tăia și decidea ce va rula sau nu va rula pe ecrane. Au fost multe filme care n-au ieșit de pe porțile studiourilor de la Buftea că n-au trecut de cenzura comunistă. Comuniștii știau cu exactitate că un film aruncat pe piață și care are un mesaj nepartinic explicit este mai periculos ca o bombă atomică căzută peste toată țara, căci reușea să contamineze cu o ideologie nesănătoasă mase largi, lucru inacceptabil pentru partidul comuniștilor mioritici.
(18 septembrie 2017)
No comments:
Post a Comment