Mediul academic și aici mă refer la universități, facultăți, cvatedre, dezvoltă activități specifice în care unele tulburări obsesiv-compulsive se manifestă în forme greu de înțeles pentru cei din exterior, aceștia din urmă trecându-le cu vederea ca fiind nesemnificative. În realitate, aceste tulburări crează disfuncționalități cu efecte pe termen lung asupra unor grupuri de oameni destul de largi.
Am văzut profesori universitari mai tineri sau mai puțin tineri cu aplicație cam exagerată asupra textelor din teze de doctorat puse pe masa de la catedră. Era normal ca tezele să fie citite, consultate de toată lumea ca la ședința de discuție în care autorul și coordonatorul științific erau prezenți să se poartă discuții de substanță legate de:
- conținut;
- valoare;
- originalitate;
- complexitate;
- eficiență;
- structură;
- reguli.
Am văzut persoane care atunci când citeau își notau destul de multe chestiuni, unii chiar subliniau pe textul altuia cu tot felul de carioci colorate, fiecare culoare având o anumită semnificație. Și treaba se petrecea cu toate tezele puse de autorii lor pe masă la catedră. Nu am privit cu mare atenție aceste manifestări până când unul dintre doctoranzii mei a fost și el supus unei astfel de analiză. În timpul susținerii s-a discutat despre o virgulă cam o jumătate de oră de cel ce se ocupa de analiză pe text până la absurd. Norocul meu a fost că un coleg cu o poziție excelentă în universitate a intervenit punând capăt acelui scenariu demn de Eugen IONESCO. L-am avertizat pe distinsul coleg cu cariocele lui cu tot că la susținerea tezei sale voi proceda la fel. M-am ținut de cuvânt și am fost atât de insistent pe construcțiile gramaticale și semantice încât l-am făcut să sufere profund, până la lacrimi. Credeam că l-am vindecat de subiect, dar n-a fost așa. Nici bătrânețea nu l-a făcut mai înțelept.
(16 august 2017)
No comments:
Post a Comment