De la o anumită vârstă, omul începe să aibă curiozități dintre cele mai stranii. Trecând prin programarea calculatoarelor, prin structuri de date, prin manaqgementul calității software, nu am nicio explicație să justific cumva de că m-am aplecat asupra studiului nebuniei. Probabil se datorează faptului că de prea multe ori aud în jurul meu:
- Lasă-l în pace că e nebun!
- Las-o în pace că e nebună!
- Nu vezi cât de nebun e?
- Nebunule!
- Nebuno!
- Vezi, că nebunul îți dă cu ceva în cap!
- Vezi, că nebuna este în stare de orice!
Medicina, dar și alte științe studiază nebunia în toate formele și în toate stadiile ei. Unii vorbesc despre nebunie pură, alții vorbesc despre paranoie, alții vorbesc despre demență. Specialiștii au dezvoltat tot felul de teorii, care mai interesante, dar ideia de bază este că fiecare dintre noi trebuie să identifice acele manifestări la alte persoane, care să ne facă să relaționăm cât mai puțin cu ele, la cele mai mici semne din care rezultă că acestea au manifestări ceva mai speciale, ca să nu spun deranjante pentru noi, adică ies cumva din tiparul de normalitate.
Întotdeauna am evitat relaționarea cu persoane care:
- au în instanță mai mult de 50 de procese pe rol;
- nu au colaboratori de niciun fel;
- își expun ideile în texte exagerat de lungi;
- cred întotdeauna că dreptatea este de partea lor;
- provoacă scandaluri din nimic;
- nu au o viață socială și nici elemente complementare;
- duc demersurile spre direcții de neînțeles;
- propun soluții imaginare, fără nicio bază reală.
În niciun caz nu doresc să pozez într-un fin analist pentru a-i identifica pe nebuni, ci pur și simplu, mi-am construit niște filtre pe care le consider foarte sigure și atât. În momentul în care aceste filtre nu funcționează apar tot felul de situații care scapă de sub control prin escaladarea schimburilor de replici, prin agasare și prin torturare psihică, toate cu repercursiuni grave. Lipsa de tratamente adecvate și lipsa izolării persoanelor cu probleme au dus și duc la acte de violență extremă, chiar tragice, așa cum s-a văzut în cazul polițistului din Suceava.
Arta s-a ocupat de subiect și aici enumăr:
Saptamana nebunilor — roman de Eugen Barbu, publicat în Editura Albatros
Saptamana nebunilor — film după romanul omonim, în regia lui Dinu Cocea, 1971.
Corabia nebunilor - film în regia lui Stanley Kramer, cu Vivien Leigh și Simone Signoret
Frumoşii nebuni ai marilor oraşe - roman de Fănuş Neagu, 1976
Aria nebuniei - opera Lucia di Lammermoor de Gaetano Donizetti.
Există nenumărate personalități despre care se spune că au sfârșit rău, din cauza pierderii contactului cu realitatea înconjurătoare. De fiecare dată, autorii de biografii au căutat să învălui în mister perioadele de sfârșit ale vieților lor și cred că este firesc, pentru că omul e una, opera e alta și setea de can-can, de bârfă este cu totul altceva. Oamenii trebuie să trăiască numai și numai prin opera lor.
(28 iulie 2017)
No comments:
Post a Comment