Despre acoperiți

Cele mai proaste grlume dâmbovițene se referă la subiectele cu acoperiți. Cine încă mai se consideră o persoannă serioasă, știe din start că acesta este o problemă falsă. Există coduri nescrise, dar respectate 100% și cel legat de subiectul acesta a respectat, respectă și va respecta cu strictețe ce este spus și nescris acolo. Ca societatea să-și acopere neputința și propriile mizerii, scoate din când în când problema stupidă, fără conținut a acoperiților din:

- presă;

- justiție;

- politică;

- biserică;

- educație.
Despre acoperiți se va scrie mii și mii de pagini și se vor folosi tone de cerneală, ieșind la iveală tot felul de aberații. În era Internetului lucrurile vor rămâne exact așa cum au fost. Adică, nothing, neică.

Uneori, câte un măscărici eșuat, pentru a se da mare zice că se deconspiră, făcând o mică dramoletă ieftină, încât 97,3% nici el nu crede ce spune, arogându-și fără succes rolul unui fost acoperit. Trebuie să se înțeleagă, că dacă există acoperiți, aceștia probabil sunt selectați cu foarte mare grijă, iar probabilitatea ca printre ei să fie idioți, aiuriți, gunoaie, palavragii și ciudați este zero barat. În opinia mea, lansarea în târg a problemelor legate de descoperirea acoperiților din domeniile enumerate este strict legată de a încerca să se dea vina pe un dușman invizibil pentru tot ce eșec se cheamă în respectivele domenii. 

Nu sunt autostrăzi, nu pentru că managementul este prost, ci pentru că o forță nevăzută, obscură și malefică face să nu se construiască autostrăzi. Nu funcționează sistemul de sănătatei, nu pentru că managementul este prost, ci pentru că o forță nevăzută, obscură și malefică face să nu funcționeze spitalele, ambulanțele și achizițiile de acolo. Nu funcționează sistemul educaționali, nu pentru că managementul este prost, ci pentru că o forță nevăzută, obscură și malefică face să nu se predea și să nu se evalueze corect în școli. 

Deși lucrurile sunt simple, atenția este îndreptată spre o cu totul altă direcțiem, ca fiecare să fure mai mult sau mai puțin, după care în anonimat, să ridicăm din umeri, mirându-ne de ce ni se întâmplă. Dacă nu mai ridicăm privirea spre ceruri, măcar să arătăm cu deștiul spre o direcție, despre care oricum nu ar veni vreodată vreni răspuns cât de cât pământeam și credibil, căci din tăcere nu iese niciun sunet.

(05 iunie 2017)