Friday, June 30, 2017

PhD - Ratările doctoranzilor

Eu consider că un doctorand are o ratare atunci când îa început un stagiu doctoral și nu-l finalizează cu obținerea titlului de doctor în științe prin aprobarea de către comisia de la Minister. Există nenumărate cauze care conduc la o ratare, dar de fiecare dată, problema trebuie tratată cu multă atenție, fără a căuta în vreun fel un vinovat sau o victimă.
Un doctorand întrerupe stagiul doctoral:
- chiar la început, fără să fi demarat vreo activitate, căci își dă seama că alegerea sa este greșită;
- pe parcurs, pentru că-și dă seama că finalitatea nu este în direcția pe care o dorește;
- către sfârșit, întrucât nu reușește să finalizeze elaborarea tezei;
- în timpul susținerii tezei datorită unor minusuri în aceasta, greu de remediat;
- după susținere, când sunt identificate erori de abordare, bazate pe un management deficitar.
Cauzele ratării stagiului  doctoral sunt foarte diferite, dar trebuie grupate cât de cât, fără a arăta cu degetul, ci numai pentru a sta la baza unor autoanalize care să-l facă pe viitorul doctorand să vadă din start dacă el are resurse necesare pentru a derula un stagiu de succes, fără a invoca nenumărați factori necunoscuți, accidentali și determinanți, în evoluții nefavorabile.
Ratarea din lipsa de timp se produce de multe ori atunci când planificarea resurselor suferă modificări foarte frecvente și apar deplasări în alte localități unde nu există posibilitatea de a face documentare și de a derula activitatea de cercetare specifică stagiului doctoral.
Ratarea din imposibilitatea de a scrie fie rapoartele de cercetare, fie capitolele din teză. Există foarte multă lume care întâmpină dificultăți în a așterne pe hârtie idei, rezultate ale cercetărilor și de a le prezenta într-o formă care să fie acceptată fie la o conferință, fie la o revistă, fie de către coordonatorul științific.
Ratarea din cauza amânărilor este foarte frecventă, pentru că tot timpul omul crede că mâine va fi mai puțin ocupat decât azi, ceea ce este absolut fals.  Zicala de a nu lăsa pe mâine ceea ce trebuie făcut azi, se potrivește de minune în cazul parcurgerii stagiului doctoral. Întrucât termenele sunt destul de relaxate, există tentația de a amâna fie efectuarea documentării, fie publicarea unui articol, fie începerea redactării tezei, crezând că mai este timp berechet. Timpul trece și apare criza de timp cu tot ce înseamnă rabat de la calitatea cercetării, a redactării și deci a tezei.
Ratarea din cauza neluării în considerare a sugestiilor date de coordonatorul științific sau de alți membri ai comisiilor cu care interacționează doctorandul. De multe ori doctorandul consideră că este deasupra tuturor sau nu consideră că sugestiile care i se dau sunt importante și nu le ia în considerare. Sunt situații în care acesta intră în coliziune cu specialiști sau cu membrii comisiei de doctorat și conflictele se soldează cu poziții și considerații negative pe teză sau pe rapoartele de cercetare, ceea ce presupune refacerea acestora.
Ratarea din cauza nerespectării cerințelor de originalitate, ceea ce înseamnă că doctorandul preia materiale fără să le citeze sau le preia eronat. Este cunoscută apetența foarte multor persoane de a construi texte laborioase fie folosind banalități, fie folosind în exces materiale rare, neaccesibile nici măcar un specualiști, ceea ce determină pierderea caracterului de originalitate a ceea ce este scris în teză. De multe ori, chiar când nu se așteaptă, autorul tezei este pus în fața unor situații jenante, care îl aruncă vreo câțiva ani în urmă și trebuie s-o ia de la zero, cu toate riscurile plagiatului descoperit și neuitat mult timp.
Ca la croitor, în opinia mea, doctorandul sau viitorul doctorand, înainte de a se înhăma la derularea unui stagiu doctoral să-și facă o analiză completă, realistă și temeinică asupra resurselor de care dispune, asupra efortului pe care este dispus să-l facă. Numai dacă este ferm convins că vrea să facă așa ceva, să treacă la acțiune. Aici nu este vorba nici de un impuls de moment, nici de orgoliu de a fi doctor în ceva și nici de a face ceva să treacă timpul, ci de a face un lucru serios, temeinic, original, în termen și mai ales de foarte bună calitate. Altă abordare, duce la risc de ratare de peste 95%, să fie clar ca bună ziua, căci planificarea pe 3 ani, cât e minimul unui stagiu doctoral, nu este o glumă.


(30 iunie 2017)

Thursday, June 29, 2017

O utopie: dreapta românească unificată

Unificarea dreptei românești ar însemna:
- contacte între liderii diferitelor partide de dreapta;
- găsirea unor puncte convergente în programe;
- acceptarea necesității de a forma un întreg;
- eliminarea criticilor și negărilor reciproce;
- analiza realistă a obiectivelor urmărite;
- construirea unei strategii comune.
După cum stau lucrurile, liderii partidelor de dreapta par a fi doar niște pietre foarte tari care se cred incompatibile între ele și care îl loc să se frece de dușmanul lor tradițional și veșnic, stânga, se freacă între ele, erodându-se reciproc, temeinic și iremediabil. De regulă, unirea dreptei se faceîn momente critice și pentru ea, dar și pentru țară. În criza guvernamentală de săptămânile trecute s-a văzut infantilismul partidelor de dreapta din Ro. Am sesizat că fiecare dorea să:
- se impună;
- arate valoarea sa;
- conducă detașat;
- strige mai tare;
- preia inițiativa;
- creeze avantaje;
- devină prioritar.
În final, s-a văzut că întâlnirile de la Cotroceni cu prezidentul au avut durate scurte și mai ales, au arătat acestuia că dreapta nu este pregătită nici măcar să ocupe funcția de ușier la tribunal sau să stea cu lumba scoasă ca lumea să umezească timbrele pentru a le lipi pe cereri, tot la intrarea de acolo. Cred că lipsește un adevărat lider, destupat la minte, care să vadă care sunt punctele comune ale dreptei și care să aibă o strategie simplă, pe termen lung și care să reușească să-i pună la aceeași masă pe toți orgolioșii și mai ales să aibă caăacitatea de a-i convinge că vor continua tot așa, dreapta nu are nicio șansă de a guverna în următorii 20 de ani. Stânga este rea. Stânga este foarte rea. Și ce dacă, atunci când dreapta este molâie? Vreau schimbare!



(30 iunie 2017)

Doctrina comunistă a dreptei românești

Sunt siderat cu toată dreapta românească critică PSD + ALDE în toate felurile, exact cum făceau comuniștii care arătau că:
- imperialismul se prăbușește;
- imperialismul este în ultimul stadiu;
- imperialismul este în putrefacție;
- imperialismul este în criză;
- imperialismul ascute lupta de clasă;
- imperialismul este răul suprem;
- imperialismul generează războaie;
- imperialismul înrobește pe muncitori;
- imperialismul este colonialist;
 - imperialismul va pieri de la sine;
- imperialismul este analizat științific de marxism-leninism.
Acum în loc de imperialism dacă scriem PSD + ALDE, propagandițtii dreptei exact aceleași sloganuri le aruncă pe oriunde au ocazia, deși la urne poporul vede cu totul altfel lucrurile. În opinia mea, dreapta românească trebuie să-și restructureze discursul, în așa fel încât să spună cu claritate de ce este ea mai bună decât  PSD + ALDE. Această metamorfozare trebuie făcută rapid, pentru că dacă numai 1-% din programul de guvernare al coaliției PSD + ALDE va fi de succes, în anul 2020, opoziția tot în opoziție va fi. oamenii sunt sătui de arătat cu degetul. Vor construcții clare, simple și directe, care nu se obțin arătând doar cât de răi sunt cei din PSD + ALDE. Dacă aceștia sunt răi, trebuie să se înțeleagă acest lucru, nu prin analiza soluțiilor propuse de coaliție, ci prin soluțiile pe care le opune dreapta, actualei coaliții, care soluții trebuie să fie de-a dreptul geniale. Știu niște tipi de dreapta, care sunt capabili de această abordare, pe care o aștept, pentru că în 2020 vreau alternanță!


(29 iunie 2017)

Corupția de la admiterile de dinainte de 1989

Trebuie din capul locului să spun că învățământul universitar de după Revoluția din Decembrie 1989 nu are nimic în comun cu corupția produndă instaurată de comuniști dintotdeauna în universități pornind de la cele mai mici detalii și până la faptele extrem de grosiere care au măcinat mediul universitar. Există o barieră clară între admiterile din învățământul superior de dinainte de 1989, unde lipsa mecanismelor democratice a permis înflorirea corupției până la niveluri inimaginabile și admiterile de după 1989, când învățământul a fost curățat de comunismul atroce, gregat, pestilențial, neperformant, dogmatic, în care corupția a făcut cele mai teribile victime, distorsiuni și nedreptăți.
Admiterea pe bază de dosar în facultăți a generat departajeri artificiale între candidați, căci fiii de proletarieni sau tinerii membrii de partid intrau în facultăți, ca prin brânză, pentru a primenii structura intelectualității, care după venirea comuniștilor la putere, trebuia eliminată, datorită rădăcinilor ei burgheze, bolnave, incompatibile cu comunismul pe care PMR și mai târziu PCR doreau să-l implementeze pe meleagurile noastre cele mioritice.
Admiterea cu probe orale, unde examinatorii, unii dintre ei corupți  numai prin simplul fapt că executau ordine venite pe linie de partid, avea menirea să schimbe radical ierarhiile valorice printre studenți. Când am intrat eu în facultate, erau nenumărați studenți în anul întâi care aveau cu cel puțin 10 ani mai mult ca mine, care avia terminasem liceul. S-a dovedit de departe că respectivii erau paralel cu cartea, căci la examenele de la sesiunea din iarnă au obținut rezultate de-a dreptul catastrofale, care arătau că respectivii nici cunoștințele elevilor de casa a VII-a nu le aveau.
Admiterea cu intervenții pe lucrările scrise s-a practicat cu succes. Când eram eu student a fost un asistent care a intrat în sala de examen cu o lucrare gata făcută și a dat-o unei candidate, care era fiica șefului de service unde respectivul își repara mașina. A ieșit un scandal monstru și tipul a fost exclus din universitate. Au mai fost și alte cazuri, cu mult mai răsunătoare, când s-a umblat la dulapul cu teze sigilate și s-au înlocuit nenumărate teze. Uneori a ieșit scandal și o celebră autoare de culegeri de probleme a fost mutată din București altundeva. Chiar un decan și un secretar de partid s-au dedulcit la dulapul cu teze și după ce au fost descoperiți, a fost, vai steaua lor. De fapt, descoperirea lor a fost efectul luptei dintre clanuri, nimic altceva.
Admiterea jocului prin barem, avea efecte nocive datorat caracterului secret al baremului. La economie politică era un subiect de un punct, cu politica PCR și candidații scriau ca disperații. Mai era un subiect cu 4 subpuncte, fiecare de câte două puncte, cărora cei neinițiați - a se citi nemeditați de profesori din instituție - nu știau și îl tratau superficial, pierzând puncte grase. La fel era și la matematică din moment ce erau date subiecte rezolvate în manual la care nimeni nu se gândea și care erau punctate copios. Numai cine memora acele rezolvări dădea soluțiile corecte și lua puncte. Numai că trebuia să fi fost meditat de cineva care făcea subiecte sau știa șpilul cu pricina.
Admiterea ca joc marginal la cacealma, a corespuns situației promisiunilor de a interveni la comisie, fără a mișca barem un deget. Erau persoane care meditau la greu candidați la examene de admitere și se recomandau ca fiind în anturajul celor care fac subiecte sau în anturajul celor ce corectează sau chiar în conducerea universității. În realitate ei aveau acces la cei ce participau la desfacerea tezelor de concurs. Aflau cu mult timp înaintea afișării notele de pe teze, care se scriau în borderouri. Era posibil să se calculeze media obținută de un anumit candidat. Știind cu aproximație cam care erau mediile de admitere din anul precedent, cu o marjă de eroare convenabilă se deducea că un candidat meditat va fi admis sau nu va fi admis la facultate. dacă meditatorul afla notele, calcula media, dădea telefon familiei și spunea o medie cu mult mai mică. Acea medie ar fi ajustată, dacă se plusează ceva bani la comisie. Insul obținea suma. Dacă intra candidatiul, rămânea cu banii, dacă nu înapoia banii că zicea că n-a avut cum să facă mai mult. Era o practică zicem noi curată de a jegmăni pe naivi.
Mai erau și alte modalități de a termina o facultate, cu totul trucat, cap-coadă, numai că acest apanagiu era rezervat nomenklaturii, nu muritorilor de rând. Bine că acum toate acestea sunt amintiri urâte și nimic altceva.


(29 iunie 2017)

Recordul meu personal: 100 de etaje

Maestrul meu este Dan STĂNESCU, multiplul campion la flotări, cel care a uimit o lume întreagă cu regordurile sale, despre care am scris în mai multe rânduri.
Din februarie 2017 mă tot gândesc ce să fac, cum să fac, așa fel încât să-mi dovedesc că  sunt în stare să mă autodepășesc. Azi am reușit un lucru extraordinar, adică să urc la mine în blocul din mahalaua Bucureștilor, câte 8 etaje cu pauze extrem de scurte, cât face liftul de la etajul al VIII-lea la parter, până s-au făcut în total 100 de etaje.
Adică am urcat cele 8 etaje de 12 ori, totalizând 96 de etaje. Ultima rundă a fost de 4 etaje, deci în total 100 de etaje. Ca să nu greșesc, am pus în buzunarul șortului din partea stângă 13 monede de 10 bani și de fiecare dată când ajungeam la ușa liftului de la etajul al VIII-lea, am mutat câte o monedă în buzunarul din partea dreaptă. Când am ajuns să am o singură monedă în buzunarul din stânfa am urcat numai 4 etaje, deci 8 * 12 = 96, iar 96 + 4 = 100. Aventura mea a durat 55 de minute și pauzele nu au fost foarte lungi, pentru că în jurul rpânzului nu a trebui să aștept la lift pentru a coborî de la etajul al VIII-lea la parter decât foarte puțin, după care, fără alte pauze am luat-o cu urcatul. La final mi-am luat tensiunea care a fost 125 cu 62 și pulsul era de 84.
Am ajuns aici, fără să am un final prea gâfâit pentru că am început sistematic și progresiv. Azi nu am exagerat de la început, ci mi-am făcut o îcălzire ieri cu 40 de etaje. Azi am luat-o mai lent, am menținut ritmul și în final am accelerat un pic, dar fără să exagerez. Bluza mea a fost transpirată ca în vremurile bune când trăgeam de fiare, cu înverșunare, de parcă era sfârșitul lumii.




(29 iunie 2017)

Corupția profesorilor universitari înainte de 1989

Poetul George LESNEA avea niște versuri pe care simt o plăcere nebună să le redau aici:
Partidul e-n toate
E-n cele ce sunt
Și-n cele ce mâine vor râde la soare.
E-n pruncul din leagăn
Și-n omul cărunt,
E-n viața ce veșnic nu moare.
Le pun pentru că am lucrat ca asistent universitar și ca lector universitar  în învățământul superior înainte de 1989 și știu ce înseamnă corupția de acolo, pentru că am simțit-o pe propria-mi piele din simplul motiv că n-am acceptat să intru în acea mocirlă pestilențială, patronată de foarte de sus, căci comunismul a avut printre racilile sale fundamentale incompetența, inechitatea,  hoția, lăcomia și corupția, toate laolaltă  doborându-l.
Nu întâmplător se zice că puterea corupe. De aceea, lupta pentru putere a unor personaje din mediul universitar avea drept rezultat final atingerea unui nivel de corupție foarte ridicat, caracterizat prin mari avantaje materiale și profesionale, cu costuri minime, bazate pe acceptarea de compromisuri de dimensiuni foarte variate, dar permanente.
Se știa cu maximă claritate că poziția de rector, de prorector, de decan, de prodecat sau de șef de catedră, chiar dacă ar fi fost revultatul votului, ele trebuiau să fi fost în prealabil verificate la partid. Pentru funcții mărunte, verificarea se făcea în interiorul universității, iar pentru funcțiile mai mari, verificarea și aprobarea se petreceau chiar la CUB, dar în ultimul timp de dinainte de 1989, la cabinetul doi. Se vorbea de calitățile profesionale, de talentul pedagogic, dar cele mai importante erau trăsăturile moral-politice ale oricărui cadru didactic care dorea:
- o funcție administrativă;
- o promovare pe poziție didactică;
- o plecare în străinătate;
- o avansare pe linie de partid;
- o casă de la stat.
Pilele pe linie de partid veneau cu regularitate pentru a fi promovați studenți certați cu cartea, studenți ai căror părinți erau în structuri de partid la județ, la municipiu sau chiar în universitate. De regulă, pilele veneau pentru note foarte mari, deși respectivii studenți nu prea citiseră și nici pe la școală nu prea dăduseră cu adevărat. Ei știau că li se puseseră pile. Am văzut atitudinea slugarnică a unor colegi pe vremea când ei predau, iar eu seminarizam. Mă trimiteau să ascult pe alții, iar ei se făceau că-i ascultă pe cei protejați. Deși îi știam de la seminarii că erau foarte slabi, primeau respectivii piloși note destul de mari sau penibil de mari. Profesorul nu avea nicio jenă față de mine, pentru că el considera că are dreptul să procedeze așa, știind că ar fi avut consecințe nefaste dacă nu se conforma. Am văzut și colegi care nu erau de acord cu așa ceva și aveau tehnica de a-l trimite în bancă de nenumărate ori pe respectivul student, până când acesta se convingea că nu merge pila și pentru că chiar nu a învățat nimic, dădea biletul și lua nota doi. Cel ce punea pila nu îndrăznea să reproșeze ceva, căci profesorul nu avea cum să dea nota 10 cuiva care a predat biletul, știut fiind că pentru aceasta se dă nota doi, adică due sau two cum zicem noi străinii.
Pile venite pe linie de minister apăreau exact când nu te așteptai și pentru cine nu gândeai. Un prieten al meu mi-a zis că niciodată să nu mă uit la cățelul care latră, ci la stăpânul care-i ține lanțul. Nenumărați funcționari din minister telefonau fie la catedră, fie acasă să pună pile, fără nicio jenă, prezentându-se că sunt în Ministerul Educației. Unii erau directori, alții erau simpli funcționari. Cred că și portarii de acolo erau suficient de importanți și ar fi pus și ei pile dacă s-ar fi impus la o adică. Mie mi -sa întâmplat ca un director să mă cheme la el la cabinet. M-am speriat. Nu știam ce are un director din minister cu un pârlit de asistent. Am dedus că profesorul de la curs s-a spălat pe mâini spunând că eu sunt un rău și că numai eu sunt cel ce rezolvă, deși în realitate, el avea 1001 mijloace de a accepta și soluționa. M-am liniștit când ditamai directorul m-a primit în cabinetul său cel imens și m-a tratat cu o cafea. Când a venit vorba despre student, mi-a zis un nume. Eu aveam pregătită o strategie. I-am zis că respectivul este un student foarte bun. Directorul n-a mai continuat. La examen, am evitat să discut eu cu studentul, iar profesorul care avea pâinea și cuțitul a folosit pâinea fără cuțit. N-am stat de vorbă pe subiect și cum au trecut zeci de studenți piloși, mai trecea unul, fără să ies eu șifonat sub nicio formă, căci refuzul ar fi fost o catastrofă, șeful de catedră neacceptând să primească bobârnace pentru ceea ce făceau pălmașii de pe plantația lui.
Pilele venite din secretariate erau foarte numeroase. Experiența istorică arăta că acele pile erau extrem de periculoase, chiar dacă se spunea că cel sau cea care o pune este doar un intermediar. Știam de o profesoară de matematică despre care se zicea că acceptase pilele unor secretare și în final respectiva a făcut și pușcărie. Secretarele veneau la ea cu rugămintea de a-i trece pe unii dintre studenți, că aveau situații extreme, precum le muriseră mamele sau tații fuseseră sau erau operați pe cord, bla, bla, bla. Profesoara îi trecea la examene, inimă mare fiind. Adevărul era altul. Secretarele luau bani de la studenți. Le spuneau că prtofesoara cere bani. Ele opreau banii. S-a întâmplat că într-un an profesoara a pierdut una din liste. A picat niște studenți. Aceștia au mers la miliție. Erau și cu banii dați și restanțieri. În tribunal, secretarele au zis că au primit bani, dar i-au dat mai departe. Profesoara a zburat din învățământ cu vreo 3 ani cu executare.
Pilele venite de la șeful de catedră erau extrem de subtile. Erai chemat, ți se vântura sub nas un post de lector, dacă erai asistent, un post de conferențiar dacă erai lector. Ți se vorbea de adimiterea de la doctorat știind că-ți arde buza să intri să faci doctoratul, mai ales în vremurile când admiterea la doctorat se dedea o dată la cinci ani. Deși în public șeful de catedră poza în persoana principială, corectă, prietenoasă, avea toate defectele posibile din lume. Dacă dorea ceva și tu ca asistent sau ca lector nu-i satisfăceai pohtele, erai mâncat. Știu toate acestea pe pielea mea. Au fost trei cazuri în care șeful mei de catedră mi-a zis ceva de la obraz. Eu, fără minte fiind, deși am fost atenționat, am procedat pe dos. În 1972 am fost la un pas să fiu zburat din învățământ. În final pupila sa tot a luat ce i se cuvenea șefului, adică o notă astronomică în raport cu cât de puțin învățase. Prin 1984 m-am trezit într-o bază de practică la Zimnicea împreună cu toți colegii care ar fi fost obiectivi la examenul de programare în COBOL. În toamnă am aflat că altcineva a promovat-o exact pe persoana care primise la examen nota 3 și care avea să devină profesoară de informatică de liceu. Tot prin 1987 după ce-mi venise aprobarea de ARO 244D după care m-am crezut boier, am identificat un plagiat grosolan la o studentă, fiică de șofer de ambasador. Eram în comisie de examen de stat. N-am semnat procesul verbal. Rezultatul a fost că până după Revoluție n-am mai făcut parte din nicio comisie de examen, din ordinul șefului de catedră. Exemplele contină, dar nu vreau.
După Revoluția din 22 Decembrie 1989 învățământul superior s-a curățat, s-a purificat, s-a principializat și pilele au dispărut în totalitate., iar corupție nu mai există în nicio universitate. Toți profesorii sunt asemeni unor sfinți, care trăiesc cu sufletele curate, în rugăciune, cu modestie și în adevăr, căci ei nu concep cum această lume este nedreaptă, lacomă și rea.




(29 iunie 2017)

Un banc pentru liberali

Se zice că o doamnă mergând la closet pentru treaba mare, i se rupe hârtia și se murdărește de c-c- pe deget. Ea nu accepta o astfel de situație și merge la medic. Acesta o invită să se așeze. Îi spune medicului:
- Domnule, doctor să vă spun ce s-a întâmplat. Pla, bla, bla.
Medicul o întreabă:
- Și de la mine ce doriți?
- Domnule doctor, vă rog să-mi tăiați degetul!
Doctorul ia un cuțit, ia un fund de lemn. Întoarce cuțitul cu muchia groasă spre degetul doamnei. Lovește cu toată puterea, fără să i-l taie. Doamna, de durere, bagă degetul în gură. 
- Acum, mai doriți să-l tăiem, dragă doamnă?
Doamna s-a ridicat în picioare, a salutat ceremonios și a plecat.
Văd că PNL nu vrea să discute în niciun fel cu PSD, deși acesta a câștigat alegerile, iar dreapta este fărâmițată într-un hal de nedescris, fiecare de acolo din pisic leșinat, văzându-se leu fioros. Cine e PNL din bancul pe care l-am scris? Semnalul decisiv este dat de faptul că opoziția nu a fost cu voce unică luni la Cotroceni și opoziția n-a fost în stare să vină cu un nume de premier, cară și primească sufragii, lucru care mă enervează teribil, căci m-am săturat ca stânga să domine aiurea viața noastră politică, iar eu să văd că în continuare nu se inaugurează niciun centimetru de autostradă.


(29 iunie 2017)

Wednesday, June 28, 2017

Așa-zișii disidenți de partid

În politică, asemeni oricărui domeniu de activitate există nenumărate tipologii de oameni.
Unii sunt cinstiți.
Unii sunt duplicitari.
Unii sunt ascunși.
Unii sunt buni.
Unii sunt răi.
Unii sunt domni.
Unii sunt gunoaie.
Câte bordeie, tot atâtea obiceie. De aceea nici nu trebuie să ne mire că apar în partide:
- voci singulare;
- disidenți;
- rebeli;
- independenți;
- traseiști;
- penali;
- clientelari.
Trebuie să avem siguranța că foarte mulți care s-au dus în politică de tineri:
- n-au meserie;
- au eșuat în profesie;
- urmăresc banul;
- vor avantaje;
- sunt superficiali;
- aleargă după cai verzi;
- nu știu ce este aceea munca;
- trăncănesc generalități;
- perie și ling.
Dacă vom lua pe cei ce zic că fac disidență, vom vedea că nu au înțeles deloc problemele pe care le au în față și nici nu sunt în stare să le înțeleagă. Ei se lasă foarte ușor convinși să ia o atitudine care nu le aparține, dar care în virtutea unor promisiuni, cred ei, vor fi propulsați spre o direcție pe care o consideră favorabilă. Pentru o secundă de a fi sub reflectoare și pe ecrane, sunt în stare să sacrifice orice. Unii vor zice că-și sacrifică de fapt cariera. Nu este adevărat, pentru că dacă ar fi avut vreo carieră, cu siguranță știau să facă poziționări corecte. Am văzut foarte mulți care niciodată nu au făcut nimic, puși în fața unor decizii, s-au luat după cei care le ofereau mai mult, mergând după aceștia ca niște umbre prelungi în fapt de seară, când soarele mai este încă pe cer. Ei sunt niște așa-ziși disidenți. În realitate sunt doar niște profitori obscuri care aleargă cu gura căscată după profit personal.



(28 iunie 2017)

Tuesday, June 27, 2017

Iile autentice

Cine are chef să vadă ii autentice, trebuie musai să meargă la muzeele care se referă la viața satului românesc sau la expoziții ale unor cunoscători ai folclorului. Orice altă abordare este sortită eșecului.
Iile autentice se caracterizează prin:
- culori selectate;
- migala punctelor;
- contraste clare;
- desen stilizat;
- sobietatea liniilor;
- abstractizare forme;
- proporții perfecte;
- armonie totală;
- diferențiere acceptată;
- creativitate absolută;
- geometria echilibrului.
De-a lungul timpului, costumul popular a căpătat caracteristici specifice, astfel că un costum din Muntenia este diferit de unul din Oltenia, este altceva în comparație cu unul din Moldova și toate la un loc, diferă de costumele din Transilvania.
Ia autentică este cusută manual. Este o creație artistică autentică, făcută de mâini măiastre. Femeia care o crează are gust, are simțul culorilor și stăpânește arta dispunerii în spațiu a desenelor pe material. Sunt folosite culori puține și formele cusute au o simbolistică specială, fără a fi explicite, primitive și exagerate. În Mărginimea Sibiului iile sunt cusute pe material alb, doar cu fir negru și au modele foarte delicate și au o economie riguroasă a dispunerii pe piept și pe mâneci, ceea ce le dă o grație și o sobrietate aparte. În Oltenia cusăturile sunt mai ample, dar tot discrete, neîncărcate și au o economie de nuanțe de culor bine gestionată.Iile din Țara Oașului, sunt ceva mai colorate, au și dantele, dar păstrează nota de măreție a spiritului acestor locuri.


(28 iunie 2017)

Opoziția sfărâmicioasă

Mi-am adus aminte că în proletcultismul cel mai crâncen din Românica, se scria multă literatură militantă și de foarte proastă calitate. Era și o femeie dramaturg, Lucia DEMETRIUS care a scris piesa Citadela sfărâmată, pe care am auzit-o la teatru radiofonic, cu o garnitură de foarte mari interpreți, ce n-au reușit să salveze piesa, căci era chiar slabă, să nu zic proastă. Un coleg de clasă, căci se învăța despre această piesă la școală, în loc de Citadela sfărâmată a zis Citadela sfărâmicioasă. Mi-am adus aminte despre acest titlu doar pentru faptul că opoziția de la noi este țăndări, iar capii partidelor din opoziție gândesc exact ca și cum fiecare ar deține 85% din parlamantari, deși nu au mai mult de 30% cel mult, iar în total, nu au cum să alcătuiască o majoritate oricât s-ar da peste cap say ar sta în fund sau în coadă chiar.
Credeam că luni după amiază, înainte de consultări, unii dintre liderii opoziției aveau febră mare, căci delirau îngrozitor. Totuși, ca să nu se facă de cacao, n-au venit cu propuneri de premier. Detest pe toți cei care nu sunt:
- creativi;
- modești;
- realiști;
- sufletiști;
- flexibili;
- constructori.
Întotdeauna am spus:
- să mi se dea orice problemă;
- să mi se spună un număr cu oricâte cifre;
- am capavitatea să înșir motive din care să nu soluționez problema, în numărul specificat;
- voi fi  limitat în a da o soluție corectă dacă problema nu e în domeniul în care m-am instruit.
Să tot critici de me margine este cel mai penibil mod. Să nu înțelegi ce se întâmplă în jurul tău este stânjenitor, rău de tot. PSD-ul a gândit programul de guvernare ca pe un proiect. Orice proiect are un management. Managementul se înfăptuiește de către un manager de proiect. În managementul de proiecte, periodic, se fac evaluări. Este ceva normal. Dacă se înregistrează abateri, se alocă resurse, se decalează termene, se schimbă sub-obiective și în ultimă instanță, dacă managerul de proiect este slab, acesta se înlocuiește. Exact asta a făcut PSD. Cum oamenii nu au înțeles despre ce este vorba, totul a fost interpretat anapoda, deși trebuia tratat ca un lucru firesc, modern și necesar. Opoziția ar face bine să zică despre ceea ce face ea, să demonstreze că este bună, fără a arăta cât de răi sunt PSD și ALDE, pentru că în 2020 votanții care dau vot negativ nu vor mai fi atât de numeroși ca în  20 mai 1990 de Duminica Orbului. Lumea este mult mai pragmatică și vrea fapte, nu vorbe.


(28 iunie 2017)

Klaus IOHANNIS are clasă!

Câtă deosebire între prezidentul Klaus IOHANNIS cel care a ieșit cu demonstranții  în Piața Universității în legătură cu OUG 13 și Klaus IOHANNIS, cel care a gestionat de nota 10 criza guvernamentală generată aiurea de nefericitul Sorin GRINDEANU! 
Nu leg nicio clipă schimbarea de atitudine de vizita lui Hoyt YEE, care s-a întâlnit numai cu consilierii prezidentului. Ceea ce este clar acum ca bună ziua și se vede cu ochiul liber, privește noul mod de abordare în tot ceea ce face prezidentul Klaus IOHANNIS și-l diferențiază net de clocotitorul, năvalnicul și vorbărețul său predecesor. Dacă predecesorul său nu ia salutat de un 1 Decembrie pe prezidenții de dinaintea sa, nici Klaus IOHANNIS nu a invitat de 1Decembrie pe al doilea și nici pe al treilea bărbat în stat, că erau penali. Avea dreptate. Schimbarea de atitudine care se vede din februarie 2017 la prezident, este benefică pentru țară, căci este aducătoare de stabilitate, echilibru și dezvoltare.
Vizita în USA a lui Klaus IOHANNIS mi-a arătat pentru prima dată un bărbat de stat stăpân pe sine, înalt, vorbitor de limba engleză, mai ales înalt, bine făcut și impecabil. Pentru o clipă mi-a defilat imaginea nefericitului Crin, care ca temporar prezident, se scremea din toți rărunchii să ciripească și el într-o limbă străină, fără succes, dacă ne gândim că a terminat studiile cu două prelungiri. Nu este singuriul. Este o practică uzuală în lumea politică a fi repetent, chiar un titlu de glorie.
Ceea ce toată lumea a considerat o criză politică, prezidentul Klaus IOHANNIS a văzut-o ca o criză în rândul PSD. Faptul că i-a lăsat să și-o rezolve, a fost semnul că are clasă. Faptul că a avut o viteză de reacție remarcabilă și a arătat că totul depinde de ceilalți, disponibilitatea sa fiind infinită, arată că are înaltă clasă.
Nici nu mă miră, pentru că Klaus IOHANNIS este absolvent de fizică și nu oricine termină o Facultate de Fizică, iar NEWTON, EINSTEIN, CONSTANTINESCU, nu Emil, ci  Gogu, erau fizicieni nu altceva adică marinari, geologi, hidroenergeticieni sau aseist la ff.
Dacă va continua tot așa, mă întreb cine va fi cotracandidatul său în 2019 la prezidențiale, căci la o popularitate de peste 60% la jumătate de mandat, în condițiile în care aceasta este cel puțin staționară, oricare candidat nu va visa la un scor care depășește 30% oricât de mult s-ar zbuciuma. În sfârșit, nu va mai fi vorba de un al doilea tur, pentru că istoria se face aici și altfel, adică bine și pas cu pas. E o analiză la rece, rațională, nefiind fan Klaus IOHANNIS. Am curajul să văd adevărurile direct în față și să nu judec nici cu patimă, nici sub influențele altora.



(27 iunie 2017)

Iile kitschoase

Am văzut că în ziua de 24 iunie este Ziua internațională a iei românești. Este o inițiativă interesantă, chiar frumoasă de a promova exact ceea ce ne definește ca popor și anume ia, delicata ie, despre care toată lumea știe că este rezultat al creației femeilor vrednice care intră în alcătuirea poporului nostru cu talentul, cu dăruirea, cu priceperea și cu dârzenia lor. Mă gândesc la Henri Matisse care a și pictat-o, făcând-o celebră.
Iile kitschoase bântuie acum toate ecranele televizoarelor prin:
- culorile țipătoare;
- spargerea tuturor tiparelor;
- încărcăturii exagerate;
- desenele netradiționale;
- florile imense;
- disarmonia generată;
- prostul gust;
- asocierilor nefericite;
- dantelelor fără sens;
- puncte de cusătură imense;
- formelor umflate;
- ajururilor țipătoare.
Deaja când văd la posturile tv cântărețe cu i
i kitschoase sunt sigur că noaptea respectivă voi trăi o serie de coșmaruri succesive, pentru că trecerea la lucru la război a acestor ii le-a transformat în macaturi la purtător, cu flori imense, fără sobirietate, fără armonie și fără gust. Lângă tablourile kitsch cu pepenele pe farfurie și cuțitul alături, lângă ghicitoarea stând într-o rână cu țâța scoasă și cu luleaua în gură, iată, a apărut iia kitschoasă, ca tacâmul să fie complet. Cântărețele care poartă ii kitschoase sunt:
- tunate;
- lucrate;
- rujate;
- pe tocuri;
- oribile.
Norocul meu este că mai văd din când în când și magazine de artizanat autentic și mă răcoresc, căci ceea ce este autentic face diferența și oricât s-ar screme așa-zișii meșteri populari să scoată ceva, ei nu vor face nimic altceva decât porcării de doi bani, iar cine le cumpără, nici nu știe pe ce dă banii, căci ieftine nu sunt iile kitschoase.








(27 iunie 2017)

Iile surogat

Am văzut că în ziua de 24 iunie este Ziua internațională a iei românești. Este o inițiativă frumoasă de a promova exact ceea ce ne definește ca popor și anume ia, frumoasa ie, despre care toată lumea știe că este rezultat al creației femeilor vrednice care intră în alcătuirea poporului nostru cu talentul, cu dăruirea, cu priceperea și cu dârzenia lor.
Numai că industria neromânească, desigur, că industrie românească nu mai avem s-a grăbit să producă cămăși, bluze în stilul iilor românești, drept care deja piața de țoale a fost inundată de surogate care se caracterizează prin:
- preț destul de piperat;
- lipsă de imaginație;
- producție de masă;
- lucru mecanizat;
- calitate slabă;
- neoriginalitate;
- cusături prea regulate;
- puncte altfel.
De la o poștă se vede că piața are astfel de produse care reflectă nimic altceva decât:
- lăcomia producătorilor;
- nesimțirea comercianților;
- apelul la surogate;
- stoparea autenticului;
- distrugerea tradițiilor;
- sufocarea talentelor.
O bluzușoară, care de altfel n-ar costa mai mult de 30 de lei din cauza calității jalnice a materialului, simplității croiului, își triplează prețul doar pentru că are câteva cusături pe muște, cum se zice, aplicate la gât, pe piept și la mâneci.
Nu apreciez iile surogat pentru că ele nu au suflet, nu au viață și nu poartă în ele dragostea celei care ar fi trebuit s-o facă, cu migală și cu gust, în orele nenumărate de lucru cu ață și cu mii de împunsături de ac. Iile surogat, dacă sunt întoarse pe dos, nu au acele noduri care arată că creatoarea lor ar fi trebuit sp nu lucreze cu mosorul și cu suveica, ci cu acul, unde firul de ață nu este kilometric. Sunt sigur că moda iilor surogat va dispare în 2 - 3 ani pentru că ce este ca val, tot ca valul trece, ele nereprezentând o revoluție în materie. 




(27 iunie 2017)

Stăpânul și sluga dintr-un roman despre comuniști

Două personaje aflate la crepusculul carierelor lor, față de care respectul meu este extrem de selectiv și limitat se gratulează fiecare cu ce are laîndemână, spre râsul general al celor ce stau pe margine și chibițează, eventual. Numesc aici pe domnii Cristian Tudor POPESCU și, respectiv, pe Traian BĂSESCU. Nu știu ce au acești domnu de împărțit, dar fiecare se crede că stăpânește arta scrisului, cu tente extrem de acide, deși fiecare deține o doză însemnată de diletantism a cărui ferocitate este marginală și ambiguă, asemeni coeficienților de utilitate din teoria valorii, unde toți se screm să facă măsurători cantitative, deși sunt conștienți de erorile grosolane de aproximație și de faptul că idealul acolo este ceva volatil.
Nu știu ce au de împărțit, dar ei îmi amintesc de un roman în care niște comuniști, canceroși în stadiu terminal, se râcâiau deși aveau zilele numărate, scoțând din ei cele mai teribile răutăți cu putință.
În cazul celor din sanatoriu, evident există ceva de plătit, căci altă explicație nu există. Totul este legat de ceva vechi, în care unul pe post de slugă l-a servit pe stăpân cu un oarece, iar stăpânul, ca orice stăpân a plătit, dar cu zgârcenie. Urmează acum răfuiala. Nu mai știu cum s-a terminat acel roman, dar cu siguranță, că foarte rău, că bine nu avea cum să se termine. Au trecut prea mulți ani de când l-am citit și nu m-am gândit că și în viața treală există astfel de episoade. Uite, că există și e nasol să vezi doi inși, cândva domni respectabili că se umplu de zoaie, fiecare crezând că are cele mai tari cuvinte. Pupați-vă, domnilor, că nu mai sunteți deloc tineri!


(27 iunie 2017)

Monday, June 26, 2017

Cristian POMOHACI, cel din 2002

În anul 2002 am avut ocazia să merg la Universitatea Babeș-Bolyai la susținerea tezei de doctorat a Loredanei MOCEAN intitulată Contributii la elaborarea unui sistem de asistare a deciziilor de grup folosind intranetul, avându-l coordonator științific pe distinsul profesor universitar doctor Ștefan NIȚCHI. Am vrut să nu pierd prilejul și să fac tot ce este posibil să intru în posesia unei benzi de cvasetofon cu interpretul meu îndrăgit Cristian POMOHACI. Profesorul Sabin GORON m-a ajutat, împreună cu Loredana să m-au ajutat să găsesc exact ceea ce căutam în București și nu găseam.
Era om casetă pe care imediat când am ajuns acasă am pus-o în casetofonul meu cel Panasonic Rx-D21 și am ascultat-o cu volumul dat la maxim, încât am rămas singur în apartament. Poară titlul Cântec veșnic tânăr, are ca producător pe SC Gklas Transilvan Studio, din Cluj-Napoca. Banda include melodiile:
A fi om îi lucru mare
Mândră nu mă ocoli
Bîtrânit-o iarba-n munte
Ajungă-te mândr-un dor
Ceterașule vestit
Boii trag, brazda se-ntoarnă
Ier am fost la popa-n strană
Dragul meu pahar cu vin
Doamne la dușmanii mei
Cine joacă bătrânește
Cine n-ascultă de mamă
Vai săracii talerii
Pe cărări cu pietriceșe
La Gherla la ferestruică.
Le știam pe toate, dar îmi doream ca melodia A fi om îi lucru mare s-o ascult o dată și încă o dată și încă o dată. Este melodia care l-a consacrat pe Cristian POMOHACI. Numai că înregistrarea de pe caseta mea are grave deficiențe calitative. De când este you tube nu mai am această problemă. O ascult ori de câte ori vreau și sunt mulțumit. Chia îi știu versirile. Am încercat să urmăresc evoluția solistului. Prin unele concerte a răma acelaș interpret deosebit. Aparițiile sale ulterioare nu sunt pe gustul meu și eu ascult pe You Tube cântecele de pe banda de casetofon și doar pe acestea. Pentru că mi-au plăcut versurile din  acea bijuterie folclorică A fi om îi lucru mare, le reproduc aici, să se vadă cât de mare este Cristian POMOHACI:
A fi om îi lucru mare, 
A şi domn îi o-ntâmplare. 
A fi om îi lucru mare, 
A şi domn îi o-ntâmplare 
Că domn poate fi oricine, 
Dară om cui îi stă bine, omule. 

Să hi domn nu-i o mirare, 
Să hi om îi lucru mare, 
Să hi domn nu-i o mirare, 
Să hi om îi lucru mare, 
Să hi mare nu-i nimică, 
Omenia te ridică, omule. 

Omu' hâd cu haine bune, 
Îi ca grâul cu tăciune, 
Omu' hâd cu haine bune, 
Îi ca grâul cu tăciune 
Omu' fain cu haine răle, 
Tăt ii stă bine cu ele, omule. 

Cine-i om de omenie, 
Nu grăieşte ce nu ştie, 
Cine-i om de omenie, 
Nu grăieşte ce nu ştie, 
Care îi om îl poţi să-l ştii, 
Numa' să prind-a grăi, omule. 

Lume nu mă judeca, măi, 
Pân' ce mi-am trăit viaţa, măi
Lume nu mă judeca, măi, 
Pân' ce mi-am trăit viaţa, măi 
Judecă-mă de-oi muri, 
Când n-oi mai pute' iubi, da omule. 
Judece-mă Dumnezeu, 
De-o fost bine, de-o fost rău, da omule.
Mai mi-a plăcut și cântecul La Gherla la ferestruică, pentru că cine vrea să vadă unde era corupția de pe plaiurile mioritice, în folclorul vechi trebuie să-o caute și va avea revelații teribile, căci nu la educatori și nici la comercianți și nici la meseriași nu era împământenită.
Am scris despre Cristian POMOHACI, despre tânărul de pe vremuri în ale cântecului, Cristian POMOHACI, pentru că mi-au plăcut mult cântecele lui, vocea lui și acuratețea interpretării lui, toate transmițându-mi emoție ca pe vremuri când o vedeam pe Maria TĂNASE în concerte la Casa de Cultură 23 August din Găvana, pe când eral elev de școală generală.

(26 iunie 2017)

Sunday, June 25, 2017

Politica, sora mică a pornografiei

Politica este sora mai  mică a pornografiei. Am argumente solide pentru a susține această afirmație. Le voi lua pe rând pentru a-mi demonstra afirmația, iar la final voi încheia cu QED.
În primul rând, atât politica, cât și pornografia sunt afaceri rentabile.
În al doilea rând, din politică, dar și din pornografie se scot profituri uriașe.
În al treilea rând, nici politica și nici pornografia nu presupun vreo calificare.
În al patrulea rând, nici în politică și nici în pornografie nu intră oricine.
În al cincilea rând, și în politică și în pornografie se lucrează cu tarife.
În al șaselea rând, în politică și în pornografie activitatea se duce în spații amenajate.
În al șaptelea rând și politica și pornografia atrag nenumărați gură-cască.
În al optulea rând și politica și pornografia se fac cu mult zgomot.
În al noulea rând, politica și pornografia au scheme după care își derulează activitățile.
În al zecelea rând, s-a dovedit co politica și pornografia interferează natural.
Mai sunt și alte lucruri care fac să arate că cele două sunt rude de sânge. Le voi adăuga în viitor, dar se va vedea că politica este sora mai mică pentru că.




(26 iunie 2017)

Redundanța în televiziuni

Redundanța în televiziuni se manifestă plenar, haotic, vulgar și plictisitor. Știristul zice ceva. Dă legătura unui jurnalist de teren care zice si el peste 90% din ceea ce a zis știristul. Adăcă, repetiția este mama învățăturii, dar de fapt este redundanță de doi bani și acoperirea cu nimic a timpului. Să fim cinstiți, multe dintre televiziuni plantează capcane prin titluri mincinoase, prin prezentarea de povestiri vechi, umflate. Se folosesc prea mult cuvinte abrupte care nu au legătură deloc cu realitatea. La ei știrile sunt bombă, incendiare, dezvăluiri, incredibile, speciale, misterioase, exclusive și tot așa. Într-un ambalaj strălucitor se află excremente de cățel, mici, negre, sfărâmate, puturoase și comune.


(26 iunie 2017)

Privitul în oglindă la români

Privitul în oglindă la români este un obicei monstros, dureros, lunecos și periculos. Românul când se uită în oglindă:
- nu se vede pe el;
- vede ceea ce vrea;
- admiră numai ceva;
- are gândul împrăștiat;
- este înfumurat;
- detestă adevărul;
- percepe alte culori;
- e rupt de realitate;
- se autoadmiră;
- cade în extaz;
- devine zmeu;
- nu mai aude;
- își pierde rațiunea.
Numai așa se explică deciziile halucinante pe care le luăm cu toții în momente cheie ale vieții noastre și care duc la interpretări de neînțeles pentru ei din jur. Mulți bărbați care se privesc în oglindă se văd Brad PITT și multe femei când se privesc în oglindă se văd Angelina JOLIE. Numai așa se explică tendința spre extravaganțe și excentricități ale multor compatrioți de-ai mei careși doresc vacanțe exotice, deși veniturile lor sunt mai mult decât modeste, haine de firmă sau mașini dintre cele mai sofisticate.
Este și mai trist atunci când cel ce se privește în oglindă vede vreo treizeci de indivizi trași la indigo, care îi crează imaginea de supraom gata să:
- facă singur lucrurile unei echipe;
- fie prezent în același timp în mai multe locații;
- aibă comportamente foarte diferite;
- subaprecieze pe toți cei din jur; 
- fie extrem de combativ, chiar virulent;
- se avânt în necunoscut pozând în erou.
În opinia mea, privitul în oglindă pentru noi, cei care provenim din țara numită România trebuie să pornească de la faptul că:
- nu avem nici o mie de km de autostradă;
- Europa este împânzită de cercșetori de aici;
- industria noastră este sublimă în inexistența ei;
- în afară de bordurizări n-am prea făcut altceva;
- trădările, vânzările sunt specialitatea casei;
- marile lucrări de infrastructură sunt tărăgănate;
- trenul merge cu sub 60 km la oră în medie;
- agricultura produce scump și puțin;
- se minte cum se respiră.
Am văzut în Macy's niște oglinzi care:
- lățesc;
- subțiază;
- strâmbă;
- urâțesc.
Oricum, nu avem noi oglinzi de Veneția, dar nici oglinzi mincinoase nu avem. Este numai o problemă a mentalului colectiv, de a nu vedea realitatea exact așa cum este și de a accepta lucrurile simple ca pe adevărate postulate, de la care să pornim și să mergem mai departe. În istorie am avut bărbați de stat devărați, oșteni viteși, femei muncitoare, bărbați care sfărâmau munții. Acum este o perioadă ceva mai vagă, în care non-valorile sunt prea zgomotoase și când liderii sunt cam obosiți și le lipsește și vlaga și le lipsește și elanul și le lipsesc și idealurile de a-i urni pe oameni să înfăptuiască lucruri mărețe, demne de un popor care a trecut prin istorie cu fruntea sus. Trebui numai ca privindu-ne în oglindă să ne vedem exact așa cum sunte, Dacă suntem grași să ne acceptă că suntem grași. Dacă suntem blonzi și ceva mai scunzi, să acceptăm că suntem blonzi și ceva mai scunzi. Dacă suntem la 60 de ani să nu ne mai falsificăm nici trecutul, nici prezentul și nici să nu ne mințim că suntem de 30 de ani, căci ceilalți 30 de ani vin năvalnic și necruțători peste noi. Când vom fi realiști și serioși, atunci vom avea și autostrăzi și spitale ca lumea și sistem educațional adevărat și valori.




(26 iunie 2017)

Utopia alegerilor anticipate

Am văzut că în ultimele zile se consideră ca soluție viabilă pentru rezolvarea crizei guvernamentale, alegerile anticipate, la șase luni de la precedentele alegeri. Este o soluție irealizabilă dacă se iau în considerare factorii subiectivi care îl determină pe alesul neamului să nu-și tragă singur scaunul de sub el, factori precum riscul:
- de a nu mai obține și mandatul următor;
- de a pierde privilegiile din care se înfruptă;
- de a-i scădea veniturile lunare de la 17.000 la 3.000;
- de a nu se mai vedea la televizor fie de bine, fie de rău;
- de a nu mai primi invitații care se lasă cu chiolhanuri;
- de a merge pe jos ca acum 7 luni și un pic;
- de a fi cineva la el în urbe sau în mahala;
- de a i se restrânge anturajul elevat și interesat;
- de a reintra în cohorta anonimilor neinteresanți.
Experiența Dacian CIOLOȘ este încă vie, ea arătând că aleșii neamului, ființe umane și ele, dominate de interese proprii de supraviețuire, la o adică votează și un scaun pe post de premier, cu guvern cu tot, format din obiecte eterogene, ciudate, nefuncționale, oarecare, nefiabile și nementenabile. Mă îndoiesc în proporție de 97,23410327517942771% că cel ce va candida în 2019 își dorește în vreun o guvernare fără de succes, lucru pe care un parlament ostil i-l asigură prin:
- noncalitate;
- invalidări;
- lentoare;
- hărțuire;
- nonperformanță;
- tertipuri;
- schimbări;
- comisii;
- reorganizări;
- redefiniri;
- sabotaje.
Pornind de la oabordări realiste, se vede că pe Dâmbovița, alegerile anticipate sunt o utopie adevărată din moment ce condiționalitățile ei au o încărcătură plină de ciudățeniile votului unei colectivități în care privilegiile se autoacordă cu unanimități zdrobitoare, imorale, zgomotoase, ambalate, ad-hoc  și perverse. Este definită, să nu se zică doar că n-ar exista și așa ceva. De înfăptuit, never ever, never ever, adică nici azi, nici mâine, nici la anul și nici la Paștele cailor. Punct.




(26 iunie 2017)

Profesia de analist politic

Profesia de analist  politic ar trebui să fie definită în COR, adică în Clasificarea Ocupatiilor din Romania. Dând o căutare după cuvântul cheie analist am găsit următoarele grupe principale:
214131 Analist calitate
214132 Analist masuratori metrologice
214133 Analist studiul materialelor
241211 Analist investitii
241220 Analist pret de revenire/costuri
241229 Analist bancar/societate de leasing
241241 Analist credite
2413     Analisti financiari
241305 Analist financiar
241307 Asistent analist
241309 Analist financiar bancar
241311 Specialist/analist organizare
2421     Analisti de management si organizare
242308 Analist piata muncii
242309 Analist recrutare/integrare salariati.
Deci, se vede că nu este definită acolo profesia de analist politic. Deci, neexistând așa ceva definit, înseamnă că toți care se autointitulează analiști politici fac un lucru:
- aiurea;
- ilegal;
- imoral;
- indecent;
- incorect;
- abject.
Sunt sigur că nu este neapărat rodul unei neglijențe, ci o chestiune voită, pentru că la definirea profesiei trebuie spus ceva despre:
- studii;
- cunoștințe;
- deprinderi;
- experiență;
- activități;
- instrumente;
- tehnici;
- inputuri;
- outputuri;
- proceduri;
- statut.
Ca orice profesie, trebuie să existe o descriere care:
- să definească ceea ce înseamnă a fi analist politic;
- unde activează analistul politic;
- arată cum se obține calificarea în profesia de analist politic;
- explică sunt raporturile analistului politic cu alte profesii;
- dezvoltă elemente ce definesc specificitatea profesiei de analist politic;
- sunt avantajele folosirii analizelor rezultate din munca analistului politic;
- este lista riscurilor ce le presupun soluțiile oferite de un analist politic;
- detaliază activitățile procesului de analiză politică;
- sunt școlile unde se fac cursuri de calificare în domeniul analizei politice;
- specifică planurile de învășământ pentru profesia de analist politic;
- arată cum se câștigă dreptul de a face analiză politică, respectiv, cuum se pierde acest drept.
În Clasificarea Ocupatiilor din Romania sunt descrise sute și sute de profesii și prin similitudine, trebuie să se caute să se întocmească fișa profesiei de analist politic. Am mari dubii că cineva își va dori să se dezlănțuie într-un astfel de demers, pentru că:
- ar apare responsabilități;
- ar fi date cazuri de uzurpare de calități;
- nu s-ar mai utiliza această titulatură;
- s-ar găsi ceva tot așa de pompos pentru a defini nimic clar.
Când aud cum se gratulează pe la tv unii și alții cu titulatura de analist politic, mă apucă jalea amestecată cu râsul, pentru că cine-și zice analist, înseamnă că face analize. Analizele sunt niște texte, cu grafice, cu tabele, din care se trag niște concluzii care folosesc cuiva. Nu-mi amintesc ca vreun analist politic să fi fost pe vreo funcție la nițe politicieni și rezultatele analizelor lor să fi fot folositoare la ceva. Datul din clanță nu este suficient pentru a spune că cineva exercită o profesie, fie ea și aceea de analist politic.

(26 iunie 2017)

Tudor Sorin fostul meu student


Intrând în Librăria CLB de pe Bd. Gheorghe Șincai nr. 6, la manualele de informatrică am văzut multe din cărțile ale cărui autor este Tudor Sorin. M-a cuprins nostalgia, știind că el nu mai este printre noi și că a ars ca o flacără pentru un ideal pe care și l-a definit cu precizie și pentru care a luptat să-l vadă împlinit. Și a realizat visul lui, acela de a face cunoscut elevilor ceea ce el a știut cel mai bine: programarea calculatoarelor, teoria și practica. A fost programator în centrul de calcul, a fost profesor de informatică la Liceul Tudor Vianu, A scris cărți. A scris multe cărți. Este vorba de manuale de informatică pentru elevii de liceu. În anii de studenție s-a remarcat ca unul dintre programatorii deosebit de valoroși, puținii dintre cei pe care i-am ținut minte din promoția lui. L-am reîntâlnit după mulți ani de la terminarea facultății și mi-a făcut plăcere să discutăm despre preocupările fiecăruia dintre noi. Până la un punct am continuat aceste discuții. Ne-am făcut și vizite. După Revoluție, Tudor Sorin a desfășurat activități pe cont propriu și a scris foarte mult.
El a terminat Secția de Informatică Economică a facultății de Cibernetică, Statistică și
Informatică Economică, în vremurile bune ale acesteia. Am colaborat la lucrarea de diplomă, adică lucrarea de licență de azi. M-a impresionat foarte mult capacitatea lui Tudor Sorin de a da soluții originale. El construia un interpreter și dacă i-am reținut numele, înseamnă că s-a remarcat cu ceva deosebit. După vreo 10 ani de la terminarea facultății l-am reîntâlnit pe Tudor Sorin și am tot discutat despre tot felul de probleme. El și-a dorit să lucreze tot timpul în programare și a ajuns să fie profesor de informatică la Liceul Tudor Vianu, cel mai tare liceu din Ro, prin olimpicii săi și prin profesorii Martinov, Homorodeanu și Ovanez. Tudor Sorin avea un cult pentru bunicii săi și a dorit să-i cunosc. Le-am făcut o vizită, undeva prin cartierul Berceni, spre șoseaua Olteniței. Erau oameni deosebiți și abia acum când sunt și eu bunic, știu ce înseamnă nepoți pe care să-i iubești necondiționat și fără limite, pentru tot ceea ce fac ei, cu drăgălășeniile și cu mutrițele lor. Atunci am fost tratat cu o prăjitură numită voalul Maicii Domnului, făcută foarte simplu, cu apă, făină și nucă. 
El era interesant la un moment dat, după 1990 să facă un doctorat, pe o temă ceva cu spațiul soluțiilor, pentru că terminase și Facultatea de Matematică între timp. Era indicat pentru această zonă profesorul Csaba Fabian. I l-am prezentat pe Tudor Sorin profesorului și a rămas să se prezinte la admitere în anu respectiv. Eu i-a propus lui Tudor Sorin să facă un material de câteva pagini, să-l prezinte comisiei, ca bază de discuție. El a muncit foarte mult la acel material. Eu m-am uitat de câteva ori pe el și într-adevăr, era o chestie rotundă, șlefuită și bună. Tudor Sorin s-a prezentat la colocviul de admitere. Eram și eu în comisie. A pus în fața fiecărui membru cele câteva foi capsate frumos. Și-a prezentat problematica, s-a dialogat cu el și comisia a fost plăcut impresionată. Tudor Sorin a fost admis la doctorat. Peste ceva timp, el a venit la mine cu o carte în mână. Era ușor răvășit. Mi-a deschis cartea și mi-a arătat câteva pagini. Am rămas stupefiat. Unul dintre membrii comisiei de admitere a furat conținutul foilor și l-a introdus în cartea lui, fără să-l citeze pe Tudor Sorin. Mi s-a părut un gest mizerabil al colegului meu care avea obsesia de a fi unic autor, cu tot dinadinsul. Nici nu aveam eu respect față de respectivul, dar nu-l credeam să fie chiar așa de borfaș. Culmea că acea carte nu era de singur autor, ci avea o lumiăție ce monopolizase lumea manualelor de informatică de liceu din spațiul nostru mioritic, semănătorist, imoral și desuet. Nu știu ce a mai făcut Tudor Sorin că n-am mai ținut legătura deloc. Mi-au mai ajuns unele vești la urechi prin ceea ce-mi ziceau copiii mei care au învățat la liceul unde preda el. Nu l-au avut profesor. Auzisem că are o firmă de instruire în informatică, o editură și că scrie cărți. Cu totul întâmplător am aflat că Tudor Sorin a murit. Era foarte tânăr, la sub 55 de ani. Păcat. Când am văzut puse pe raft câteva din manualele scrise de el și în colaborare, m-au apucat regrete că el mai avea multe de spus. A fost ca un băț de chibrit care a ars tot, cu intensitate, cu o flacără puternică, de care nenumărate generații de elevi de liceu își vor aduce aminte, căci manualele scrise de Tudor Sorin sunt de excepție, pentru că el a înțeles și a trăit tot despre ceea ce a scris în ele, fiind un tip extrem de deștept, o personalitate puternică și un dascăl de excepție. Voi aminti câteva din cărțile scrise de Tudor Sorin și anume:

Tudor Sorin, Vlad Tudor (Huţanu) - Manual de INFORMATICĂ, clasa a XI-a, profilul real-intensiv, Editura L&S SOFT, București,...., 320pg.
Tudor Sorin - Manual de INFORMATICĂ, clasa a X-a, profilul real-intensiv, Editura L&S INFOMAT, București, 2012, 272pg.
Tudor Sorin - INFORMATICĂ, curs pentru clasele a IX-a şi a X-a, profilul real-intensiv, Editura L&S SOFT, București,...., 320pg.
Tudor Sorin -  Manual de INFORMATICĂ, clasa a IX-a Intensiv sau clasa a X-a Real (v. C++), Editura L&S INFOMAT, București,...., 240 pg.
Tudor Sorin, Vlad Tudor (Huţanu) -  Manual de INFORMATICĂ, clasa a XI-a, profilul real (neintensiv), Editura L&S SOFT, București,...., 320pg.
Tudor Sorin -  Tehnici de programare, manual pentru clasa a X-a, Editura L&S INFO-MAT, București, 1996, 300 pg.
Tudor Sorin, Vlad Tudor (Huţanu)  -  Bazele programării în Java, Editura L&S INFO-MAT, București,...., 296 pg.
Tudor Sorin, Vlad Tudor (Huţanu) - Complemente de C++, Editura L&S INFO-MAT, București,...., 192pg.
Unele dintre aceste manuale se găsesc de vânzare pe site-uri de comerț online, dar există și manuale transpuse în format electronic, direct accesibile tuturor celor care doresc să învețe cu adevărat programare. Când m-am documentat nu am prea găsit anii în care au fost publicate manualele. Am și o explicație, dar mă feresc să o expun aici, pur și simplu.
Dacă nu vedeam acele manuale, probabil nu aș fi avut nostalgia vremurilor în care Tudor Sorin venea pe la mine și-mi vorbea entuziasmat despre munca lui ca programator, ca profesor de liceu și ca om care-i îndruma pe elevii săi pe drumul spre marea performanță de la olimpiadele de informatică. Sunt sigur că dacă Tudor Sorin nu ar fi trăit în mediul nostru mocirlos și miticist, ar fi avut cu totul alte rezultate, adică rezultate de excepție, căci talent avea, cîăci entuziasm avea, căci putere de muncă avea și inteligența lui era cu mult peste ceea ce noi numim adevărați meseriași. Mulți dintre foștii mei studenți au vorbit numai în cuvinte foarte frumoase despre aportul manualelor scrise de Tudor Sorin la formarea lor de programatori, căci aici nu vorbesc decât despre foști studenți pe care eu i-am remarcat ca fiind excelenți programatori, cu logică, cu gândire și cu eficiență specială.


(25 iunie 2017)

Saturday, June 24, 2017

Comportament de prezident

Între un plagiator și un repetent, în anul 2014, poporul român a ales un fizician și Klaus IOHANNIS a devenit președintele tuturor pentru următorii 5 ani.
După:
- Traian BĂSESCU cel hăhăit,
- Emil CONSTANTINESCU cel moale,
- Ion ILIESCU cel zâmbăreț,
- Nicolae CEAUȘESCU, cel incult,
A venit în sfârșit răndul să avem un prezident:
- înalt,
- distins,
- zâmbitor,
- ferm,
- demn,
- corect,
- poliglot,
- clar,
- tăcut,
- constant,
- arbitru,
- vizibil,
- apreciat.
Statura sa impunătoare face diferența, lucru care s-a văzut la întâlnirea din Franța a președinților de state de după atentatul de la Nisa. Trec cu vederea aruncatul raglanului pe capotă și așezatul pe scăunelul de la Masa tăcerii, pentru că la Washington pe peluza de la Casa Albă, în prezența lui Donald TRUMP, s-a purtat de nota 10 cu felicitări ca:
- formă,
- prezență,
- dialog,
- discurs,
- tonalitate,
- privire,
- mimică,
- gestică,
- poziție,
- claritate,
- anvergură,
- zâmbet.
Pentru prima dată, cel mai puternic om al planetei a acordat o asemenea atenție unui reprezentant al poporului nostru, pentru că a avut și cui, dacă ne amintem că Donald TRUMP nu a strâns mâna unei doamne tot la el acasă, iar papei, să nu mai vorbim ce i-a făcut din familiarism excesiv. Sunt sigur că Klaus Werner IOHANNIS, așa cum îi place fostului deputat Gelu VIȘAN să-i spună va ști cum să se mențină în sondaje la nivelul foarte ridicat plasat prin acțiunile sale de politică externă și prin modul în care, aplicând Constituția, va soluționa criza politică a guvernării, care în loc să prăbușească PSD, i-a adus puncte în sondaje. PSD are un program de guvernare. Acesta program se implementează asemeni unui proiect în care sunt:
- activități,
- obiective,
- termene,
- rezurse, 
- alocări,
- măsurători,
În managementul de proiect se fac evaluări care duc la:
- schimbări de termene;
- suplimentări de resurse;
- redefiniri de subobiective;
- înlocuiri de persoane;
- abandonarea proiectului.
Acum, s-a făcut această evaluare, normală la orice proiect și s-a înlocuit managerul de proiect, lucru neînțeles de toți cei care n-au lucrat niciodată la un proiect și care nici de evaluare nu știu și nici despre ceea ce înseamnă eforturile din mers ce trebuie făcute pentru a asigura succesul proiectului. Aștept ca săptămâna viitoare, prin modul cum va participa la soluționarea crizei guvernamentale, Klaus IOHANNIS să mai pună un nivel al postamentului pentru cel de al II-lea mandat al său. 


(25 iunie 2017)

Cu gândul la al doilea mandat


Prezidentul Klaus IOHANNIS și-a început mandatul după 20 decembrie 2014, ceea ce înseamnă că spre sfârșitul anului 2019 vor fi alegerile prezidențiale. Unii au posibilitatea chiar să socotească cu AMR ca la Traia BĂSESCU, câte zile au mai rămas, câte ore și chiar câte minute. 
Ceea ce trebuie reamintit este legat de faptul că prezidentul Klaus IOHANNIS a vorbit încă din perioada în care era candidat, dar a accentuat când era poaspăt ales prezident, despre programul său de țară de 10 ani. Înseamnă că încă din anul 2014, Klaus IOHANNIS și-a propus să câștige cel de al doilea mandat de la alegerile prezidențiale din noiembrie-decembrie 2019. Nu-mi amintesc în Europa ca un candidat să fie încununat de succes în alegerile prezidențiale care se desfășoară separat de alegerile parlamentare, să câștige alegerile fără a avea în spate un partid cu mare aderență la mase. Se observă că experimentul PNL cu cele două doamne, Alina GORGHIU și Raluca TURCAN nu a dus la ceea ce trebuia și se speră ca același PNL avându-l în frunte pe Ludovic ORBAN să dreagă busuiocul. Nici imaginea ISR nu este grozavă. Rămâne ca însuși prezidentul Klaus IOHANNIS să se ajute singur, lucru realizabil prin ceea ce face. Partidele care-l vor susține vor fi numai de travaliu și nu vor juca rol de locomotive în niciun caz, din moment ce prezidentul are 60% preferințe în sondaje și partidulețele care i s-ar așeza în spate nu depășesc 25% cu mare bunăvoință.
Acesta este motivul din care prezidentul Klaus IOHANNIS are interesul să se desfășoare în litera Constituției și să acționeze nu ca jucător, ci ca arbitru, ceea ce s-a văzut la ultima că a făcut cu talent la criză politică. Se pare că în echipa sa de consilieri sunt niște capete luminate, care știu management politic ca lumea și aceștia știu să folosească resursele de care dispune prezidentul, folosindu-le la cotele cele mai înalte. Până la alegerile din noiembrie 2017 mai sunt cam 28 de luni, adică nici mult, dar nici puțin. În acest timp prezidentul nu are voie să scadă drastic în sondaje sub 40%, ci să rămână staționar, undeva între 50% - 70%. Traiectoria pentru al doilea mandat se prefigurează încă de pe acum, iar vizitele efectuate în USA și în Europa din ultimele săptămâni sunt pasul decisiv pentru a ajunge exact pe traiectoria câștigării celui de al doilea mandat. Numai că deși președintele are în fișa postului politica externă, el are și alte nenumărate pârghii de politică internă, unde comportamentul îi este hotărâtor. După întâmplarea nefericită a guvernării sub Dacian CIOLOȘ, cu siguranță, că un al doilea experiment nu se va mai produce, iar ceea ce arată acum ceașca de cafea sau cărțile de Tarot, tot alinața PSD + ALDE va oferi primul ministru. Are balta pește. Chestia cu o nouă majoritate este numai o poveste nerealistă pe care și-o zic cu voce tare unii care vor să vină la guvernare altfel decât prin votul popular din 11 decembrie 2016. Ca să vedem lipsa de realism a celor care vor alegeri anticipate, trebuie numai să ne gândim la numărul de parlamentari care au trecut de la un venit de sub 3.000 lei de dinainte de alegeri, la un venit de 17.000 ca deputați sau senatori. Așa că nimeni nu-și dă cu stângul în dreptul, ceea ce va duce la soluții improvizate la o adică, cu efecte defavorabile alegerilor de europarlamentari din anul 2018 și cu prelungirea de ecouri și la prezidențiale. Va câștiga cel care are atuurile de a arăta cu degetul că a avut program măreț de guvernare și nu a fost lăsat să-l implementeze. Sunt sigur că luni atât Liviu DRAGNEA, cât și Călin Popescu TĂRICEANU vor veni cu  propuneri din care una va fi acceptată. Prezidentul se va menține pe o poziție corectă și numai în extremis va interveni. Alegerile anticipate nu sunt un avantaj pentru prezident, să fie clar, cum nici pentru PNL nu sunt, căci poporul nu va uita niciodată cine a făcut tăierile de salarii și de pensii, chiar dacă PDL altfel se numește, căci proverbul cu lupul care-și schimbă părul, nu este uitat și nu va fi uitat. Singura șansă a partidelor de opoziție de a face progrese, este uzura coaliției PSD + ALDE și natural ea se va produce, lucru care a și început, chiar dacă programul de guvernare va fi aplicat 100% și oamenii o vor duce de 10 ori mai bine ca acum. Aceștia vor vrea nu de 10 ori s-o ducă mai bine, ci de 15 ori. E ca în căsnicie. Multe femei fug cu amantul, nu de sărăcie, ci de la foarte bine, căci vor altceva și s-au săturat cu binele, vor diversitate, vor noutate, vor aventură. Este exact contextul favorabil câștigării celui de al doilea mandat de către prezidentul Klaus IOHANNIS, când guvernarea șubrezește actorii și nu va avea capacitatea de a oferi un candidat redutabil. Opoziția va fi clar pe val și simpatia poporului va fi orientată spre omul echilibrat, corect și eficient, care nu are cum să fie altul decât Klaus IOHANNIS, dacă își dorește așa ceva. Și își dorește, cci așa a anunțat încî din 2014.




(24 iunie 2017)



Friday, June 23, 2017

PhD - O tehnologie sigură

După mulți ani de coordonare de doctorate, am cristalizat o tehnologie care zic eu, dacă este respectată, duce la elaborarea unei teze de doctorat de succes.
Etapa 01: stabilirea cu claritate a obiectivului, a temei și a condițiilor.
Etapa 02: elaborarea unui calendar și a unui graf GANTT.
Etapa 03: precizarea nivelului de exigență, discuții despre plagiat și autoplagiat.
Etapa 04: definirea conceptului de soluție originală și a modalităților de obținere.
Etapa 05: structurarea programului de cercetare.
Etapa 06: prima definire a problemei de cercetat.
Etapa 07: realizarea pe faze a documentării.
Etapa 08: ajustarea problemei de cercetat.
Etapa 09: identificarea locului și modului de verificare practică a rezultatelor.
Etapa 10: continuarea documentării.
Etapa 11: elaborarea planului pentru primul raport de cercetare.
Etapa 12: construirea unui embrion al aplicației în mediul real.
Etapa 13: detalierea pe capitole și idei a primului raport ( arborescența).
Etapa 14: continuarea documentării.
Etapa 15: culegere de date și verificarea unor elemente existente în documentație.
Etapa 16: scrierea primului raport cu stadiul cercetării.
Etapa 17: prezentarea și actualizarea primului raport.
Etapa 18: începerea cercetării problemei cu definirea de condiții.
Etapa 19: elaborarea unor construcții teoretice.
Etapa 20: verificarea rezultatelor folosind aplicația și datele găsite în literatură.
Etapa 21: construirea primului cuprins al tezei de doctorat.
Etapa 22: schițarea introducerii.
Etapa 23: translatarea din primul raport a elementelor spre teză.
Etapa 24: structurarea cuprinsului celui de al doilea raport de cercetare (arborescența).
Etapa 25: asigurarea concordanței dintre al doilea raport și capitolele tezei.
Etapa 26: derularea cercetării.
Etapa 27: colectarea rezultatelor obținute.
Etapa 28: evaluarea reziltatelor originale.
Etapa 29: compararea cu rezultate din literatură.
Etapa 30: dezvoltarea aplicației.
Etapa 31: culegerea de date proprii.
Etapa 32: verificarea folosind aplicația a rezultatelor obținute cu datele proprii.
Etapa 33: schițarea de articole și comunicări.
Etapa 34: scrierea raportului al doilea de cercetare.
Etapa 35: scrierea de comunicări pentru conferințe.
Etapa 36: participarea la conferințe.
Etapa 37: perfecționarea soluțiilor folosind sugestiile specialiștilor din conferințe.
Etapa 38: scrierea de articole și publicarea.
Etapa 39: conturarea elementelor care vor fi incluse în teză.
Etapa 40: elaborarea celui de al doilea raport de cercetare.
Etapa 41: susținerea raportului.
Etapa 42: preluarea sugestiilor date de comisie și actualizarea raportului.
Etapa 43: stabilirea modului de transfer a elementelor din raport spre teză.
Etapa 44: preluarea în capitolul de diseminare al tezei a elementelor din articole și conferințe.
Etapa 45: includerea în bibliografie a comunicărilor și articolelor proprii.
Etapa 46: continuarea și aprofundarea cercetării.
Etapa 47: găsirea de noi soluții originale.
Etapa 48: căutarea unor generalizări.
Etapa 49: structurarea raportului al III-lea de cercetare (arborescența).
Etapa 50: intensificarea procesului de diseminare prin publicare.
Etapa 51: participări la conferințe.
Etapa 52: discuții cu conducătorul pentru detalierea tezei.
Etapa 53: parcurgerea de noi etape în procesul de cercetare.
Etapa 54: extinderea aplicației ca să suporte noile ipoteze.
Etapa 55: culegerea de date proprii pentru noile soluții găsite.
Etapa 56: scrierea raportului al III-lea.
Etapa 57: publicarea de articole.
Etapa 58:participarea la conferințe 
Etapa 59: prezentarea raportului.
Etapa 60: ultima detaliere a cuprinsului tezei (arborescența).
Etapa 51: translatarea articolelor și comunicărilor spre capitolul de diseminare.
Etapa 52: construirea anezelor pentru managementul corect al tezei.
Etapa 53: verificarea bibliografiei și completarea.
Etapa 54: scrierea de capitole din teză.
Etapa 55: prezentarea capitolelor coordonatorului științific.
Etapa 56: efectuarea de corecții pe capitole.
Etapa 57: construirea unei forme închegate a tezei.
Etapa 58: analiza formei de către coordonatorul științific.
Etapa 59: efectuarea de corecții.
Etapa 60: rafinarea procesului de cercetare.
Etapa 61: includerea rezultatelor originale în teză.
Etapa 62: pregătirea de articole și comunicări.
Etapa 63: publicarea de articole.
Etapa 64: participarea la conferințe.
Etapa 65: finisarea tezei, cu atenție sporiă pe concluzii.
Etapa 66: depunerea tezei și susținerea la comisia locală.
Etapa 67: preluarea sugestiilor de la comisie.
Etapa 68: declanșarea procedurii de susținere.
Etapa 69: susținerea tezei în ședință publică
Etapa 60: bye, bye stagiu doctoral.
Or mai fi și alte aspecte, dar ca povestea cu meșterul de făcut lulele, nici eu nu am cum să spun tot, că aș deveni dintr-o dată neinteresant. Cert este că tehnologia aceasta a funcționat la mine excelent și cred că au preluat-o și alții, dacă.

(24 iunie 2017)


PhD - Greșelile doctoranzilor

Există diferite motivații ale tinerilor pentru a demara un stagiu doctoral. Una este să începi și cu totul altceva este să-l și termini. Mulți încep stagiul doctoral plini de elan, iar cei care încheie cu succes sunt destul de puțini. Cei care abandonează suferă unele dezamăgiri și de foarte puține ori au puterea să recunoască erorile care li se datorează. Ca la fotbal unde se dă vina pe teren, pe arbitru sau pe public, în cazul doctoratului, toate se sparg în capul coordonatorului de doctorat, lui găsindu-i-se cele mai teribile motive din care doctorandul nu a finalizat. În opinia mea, eșecul are la bază numeroase cauze, dintre care voi enumera numai câteva.
  • Supraestimarea resurselor de care dispune tânărul, în ideia că el crede că stagiul doctoral este asemănător derulării studiilor de la licență sau de la masterat, unde timpul alocat pentru un examen sau pentru întocmirea unui referat era suficient de limitat, știut fiind faptul că multe aspecte se rezumau la a citi, a reproduce și uneori la a interpreta. În stagiul doctoral trebuie urmate niște fluxuri anevoioase, mai ales atunci când între domeniul tezei de doctorat și cel în care doctorandul lucrează există o intersecție aproape vidă. 
  • Lipsa antrenamentului de a munci ritmic are efecte nefavorabile asupra întregului stagiu doctoral. Elaborarea oricărui raport sau chiar a tezei de doctorat presupune muncă asiduă, ritmică și de calitate. Chiar dacă în studenție, chiar dacă la masterat sau chiar dacă în producție lucrul în salturi se dovedește cât de cât eficient, la doctorat așa ceva este o catastrofă sigură. Nu există la doctorat posibilitatea ca ideile originale să vină la comandă, mai ales la înghesuială. Este imposibil să fie scrise 40 de pagini într-o săptămână, în condițiile în care doctorandul nu a scris niciodată 5 pagini coerente despre un subiect, fără copy-paste. 
  • Ideia de a spune totul despre o problemă, fără a avea un fir roșu conducător, este dată de regulă din necunoașterea tematicii abordate. Lucrurile sunt foarte clare. Există o temă, există un obiectiv. Totul trebuie făcut în acel context, fără a considera că totul trebuie luat de la zero. Am văzut cazuri în care un autor a scris o lucrare de 620 pagini în care erau redate elemente din documentația Excel cu detalii supărătoare. Toate se datorau faptului că respectivul nu avea imaginea a ceea ce înseamnă a face un referat despre o problemă a sa, în care trebuie să vină cu lucruri originale. 
  • Atunci când doctorandul pornește cu idei preconcepute se fac nenumărate erori legate de domeniul de cercetare și ceea ce este și mai grav, se datorează faptului că respectivul îi vede pe toți din jurul său ca pe niște anexe. Coordonatorul științific este în mintea doctorandului un fel de servitor la dispoziția sa, care trebuie să asculte și să învețe de la el ce și cum, deși lucrurile stau cu totul invers. Numai o astfel de abordare mecanicisto-empirică are ca efect apariția temelor cu uzură morală sau a temelor care reprezintă din start drumuri înfundate, fără nicio șansă de a fi finalizate ca teză de doctorat care să includă soluții originale.
  • Lipsa de comunicare cu coordonatorul științific prin dorința de a-l surprinde pe acesta cu un produs finit, pe care autorul consideră că reprezintă o capodoperă. Este puțin probabil ca
    doctorandul să-i citească gândurile coordonatorului și este și mai puțin probabil ca doctorandul să aibă imaginea parcursului pe care el trebuie să-l realizeze. Numai pornind de la faptul că la nivelul coordonatorului științific există o experiență acumulată, un doctorat de succes, o abilitare de succes și multe articole și conferințe, doctorandul ar terbui să accepte că are în față un interlocutor valabil și nu o slugă sau un robot care să-i spună lui în mod necondiționat: yes man.
Am cunoscut doctoranzi, oameni deosebiți, care aveau arta de a amâna realizarea sarcinilor ce le reveneau și de a nu elabora texte de niciun fel. Atunci când o făceau, veneau cu improvizații și cu lucruri atât de fragmentate încât se vedea de la o poștă că nu sunt nădușite și nici originale nu sunt. Trebuie remarcat faptul că atunci când doctorandul nu are încredere în conducătorul său științific, comunicarea dintre cei doi va fi deficitară și în niciun caz rezultatele nu vor fi cele scontate, iar doctorandul va trăi frustrări nenumărate, în cascadă și decisive, care îl vor duce la eșecuri dintre cele mai usturătoare. Prea mult elan, prea multă energie și dorința de a face lucruri excepționale într-un timp foarte scurt, cu siguranță se concretizează prin abordări superficiale, modeste, fără originalitate. Unii tineri înainte de orice, trebuie să înțeleagă că o teză de doctorat este 99% transpirație și doar 1% inspirație, nu invers, adică doar copy-paste.




(24 iunie 2017)