Așa cum zicea poetul:
Partidul e-ntoate,
E-n cele ce sunt
Și-n cele ce mâine vor râde la soare,
era prezent și în mediul academic. Nici studențimea nu avea cum să fie ocolită. Deci, la fiecare ședință de partid avea loc una sau două dar nu mai mult de trei primiri în partid dintre studenți, iar cam la 100 de studenți primiți în partid, era primit și un cadru didactic. Asiestenții și lectorii universitari nemembri de partid se luptau să intre în PCR că altfel promovarea lor pe posturi didactice superioare era o mare problemă. Și studenții doreau să intre în PCR pentru că la absolvire aveau șanse foarte mari de a lucra în securitate, în armată, în comerț exterior, la ambasade, iar mai târziu, pentru a ocupa un post de director, musai trebuiau să fie membri de partid. Era o bătălie acerbă printre studenți de a deveni membri ai partidului, în principal pentru că se gândeau la viitorul lor, dar foarte mulți aveau cultivată în familie traiectoria viitorului lor, care era indisolubil legată de calitatea de membru de partid. Oferta era mică, cererea era mare și criteriul infailibil care funcționa era media din anii de studiu. Știu o situație în care în firul de așteptare erau vreo 10 studenți cu medii cuprinse între 9,95 și 10. În opinia mea, foarte puțini dintre absolvenții de dinainte de 1989 au a se lăuda că nu au fost membri de partid. Au certificat în alb cei cu medii de peste 9,50. Cei cu medii mai mici, de 8 de 7 și cu atât mai mult cu medii sub 7 nu au a se lăuda că ei nu au fost comuniști din convingere, pentru că ei spun fix orice, dar cu acele medii nu intrau în niciun calcul. Repet: un absolvent de dinainte de 1989 cu media 10 are tot dreptul să spună că nu a fost membru PCR că n-a vrut, că el avea convingeri religioase sau politice care erau împotriva comunismului. Eu îl voi crede 100%. Nu voi vrede pe cel care zice că a detestat comunismul și că n-a vrut să fie membru PCR în studenția lui cea prelungită la 6 ani, când facultatea a vea durată de 4 ani. Cred numai partea cu detestarea comunismului. Partea cealaltă e doar o minciună.
A fi student comunist, nu era o mare afacere, căci nu erau avantaje nici la note, nici la burse, nici la bilete de odihnă. Erau numai obligații de a participa la ședințe, de a fi model, de a suporta critici dacă luau note ceva mai mici la examene sau dacă în grupa lor erau studenți prea mulți cu probleme pe la practică sau cu conflicte cu profesorii. Studenții comuniști trebuiau să roșească și pentru ceea ce făcuseră alți colegi ai lor.
Și la primirea în partid era cu pile. Copiii unor generali sau ai unor profesori universitari de pe la Ștefan GHEORGHIU, fără a avea medii fulminante puneau presiune prin persoane din conducerea de partid de la ASE sau de la cub să fie primiți, lucru care în proporție de peste 80% din cazuri nu se producea.
Primirea în partid presupunea următorii pași:
- depunerea unei cefreri;
- completarea unei fișe foarte detaliate;
- alcătuirea unui dosar;
- discutarea dosarului în bob;
- discutarea în ședința de partid;
- votarea;
- citirea angajamentului;
- confirmarea de către comitetul de partid pe ASE;
- confirmarea la cub;
- primirea carnetului de membru.
Studenții comuniști care veneau din producție cu acestă calitate erau ceva mai în vârstă și unii dintre ei nu aveau rezultate dintre cele mai strălucitoare, căci făcuseră liceul la seral și mai aveau și unele discontinuități, căci la 30 de ani alta este capacitatea de a învăța într-o sesiune prelungită.
Nu-mi amintesc să fie avut situații de sancționare de surdenți comuniști sau cu atât mai mult, de excludere din partid a vreunuia. Erau excluse cadrele didactice care fugiseră din țară sau care aveau dosare aprobate de a pleca definitiv din Ro.
Studenții, ca orice membru de partid aveau obligația de a participa la ședințele de partid care erau lunare. Acolo se discuta mult despre învățământ și despre rezultatele la examene, despre frecvență și despre cum sunt reflectate documentele de partid în programele analitice. Era interesant de văzut cum o cuvântare a lui Nicolae CEAUȘESCU este reflactată în teorema lui Lagrange sau într-un șir Fibonacci sau pe la instrucțiunile din FORTRAN sau COBOL...
Studenții nu criticau pe profesori. O singură dată a fost un student care a zis ceva la adresa modului cum preda un nene și ceva mai târziu, o coadă de topor a lui nenea l-a executat la foc automat pe respectivul, de nu s-a văzut, lăsându-l restanțier pentru câteva zile, când la reexaminare i s-a dat mi se pare un 9 deși respectivul cam avea 10 pe linie.
Discuțiile individuale reprezentau un alt moment din viața oricărui membru de partid, deci și pentru studenți. Se discuta în bob - biroul organizației de bază, cu fiecare membru de partid. Se încerca să se cunoască problemele fiecăruia, în măsura în care acesta reușea să spună ce are de spus. Nu-mi amintesc să fi fost studenți:
- pârâcioși;
- plângăcioși;
- cârcotași;
- aiuriți;
- mincinoși.
În discuții vorbeau despre viața de la cămin, despre greutățile pe care fiecare dintre noi le avea cu frigul, cu mâncarea, cu lipsurile cotidiene, fără să arate cu degetul spre cineva anume. Nu existau angajamente sforăitoare sau promisiuni fără acoperire, oamenii fiind realiști în abordări.
Ceea ce știu este că la finele facultății, studenții membri de partid treceau pe la un cineva să primească talonul de transfer către organizația de partid din fabrica sau din institutul de cercetări sau din centrul de calcul unde respectivul obținuse repartiția guvernamentală, căci totul se făcea la interval de cîteva minute, în aceeași sală.
Cred că dacă m-aș întâlni cu studenți care au fost membri de partid, ne-am privi unii pe alții cu respect, pentru că toți erau absolut sclipitori, la disciplinele unde eu am predat sau seminarizat.
(24 mai 2017)
No comments:
Post a Comment