Monday, April 24, 2017

Un pliant electoral de-al lui Traian BĂSESCU

Anul trecut pe primăvară am găsit un pliant electoral al Partidului Mișcarea Populară, membru al EPP, care pe verso avea desen de plic, iar destinatar nu era altcineva decât fostul prezident Traiam BĂSESCU. Pe partea din față trona un portret de-al fostului prezident care mi-a amintit de fotografiile oficiale ale lui CEAUȘESCU, în care cravata cu placheuri este înlocuită cu una grena cu picățele. Zâmbetul este inconfundabil și mi-a adus aminte de subânțelesul discursului prezidențial din 6 mai 2010, subânțeles însoțit de un rânjet mai mult decât răutăcios, ziceau mai corect, sinistru unii prin autobuzul 133 cu adresare de cuvinte deloc măgulitoare, mai ales că unii erau măturători săraci.
Despăturind pliantul am regăsit niște dreptunghiuri cu cuvinte alese nefericit, chiar groaznic de nepotrivite, precum:
- administrație eficientă, știut fiind faptul că între 2004 -2014 ineficiența a devenit legendară;
- infrastructura, clamată că nici nu trebuie la Ro autostrăzi, ca țară primitivă  cu nume de Românica;
- 300 parlamentari, când votul uninomonal a făcut din 400 vreo 600;
- educație când liiceanului i s-a adresat că școala scoate tâmpiți;
- sănătate, când în 2012 cu acel ghici sfidător a veut să distrugă SMURD0-ul;
- fondurile europene și diminuate și neatrase din motive foarte perverse;
- investiții în terenuri de fotbal în pantă, pârtii nefinalizate și bazine de înot fără apă;
- stat de drept, căruia el însuși i-a dat calificativul de stat mafiot;
- justiția bântuită de coincidențe strigătoare la cer, cu grațieri suspecte ale avocatei;
- demintate umană călcată în picioare prin frica de a mai vorbi ca înainte de 1989;
- protecția mediului nevăzută, necunoscută cu taxa de înmatriculare și alte nenorociri ecologice;
- fiscalitate redusă doar în mintea reginei, care a mânărit cât a putut și a protejat mafia;
- unirea cu Republica Moldova, care este singurul deziderat autentic, căruia nu i-a alocat însă fonduri.
In pagina principală de interior este o scrisoare destul de lungă și plicticoasă în care aflăm:
- cine este personajul;
- activitatea politică;
- proiecte viitoare;
- ce a făcut în trecut;
- ceva înduioșător ca încheiere;
- semnătura candidatului la senat.
Din punct de vedere al managementului politic, acest pliant este chiar foarte slab și impactul lui nu a fost câtuși de puțin la nivelul așteptărilor. Se vede că fostul prezident a fost părăsit de consilierii săi cât de cât profesioniști și locul acestora a fost luat de amatori fomiști. S-a văzut care sunt cei ce au urmat umbra cea prezidențială în partidul pe care și l-a făcut exact pentru a avea o jucărie după decembrie 2014, până când AMR 5 secunde, nu ca la armată, ci ca la pușcărie, pentru că așa s-au simțit oamenii în cei 10 ani de stat mafiot. N-am zis-o eu.





(24 aprilie 2017)

No comments:

Post a Comment