Wednesday, April 19, 2017

Nefericitul verb A PUTEA

În opinia mea, verbul a putea are următoarea seminificație:
- o persoană ia cunoștință de executarea unei anumite activități în condiții  foarte bune;
- persoana evaluează dacă are are capacitatea și resursele de a face acest lucru cu succes ori de câte 
  ori vrea;
- opțiunea de a face sau de a nu face acea activitate îi stă laîndemână integral;
- elementul de ambiguitate, de subiectivism nu are ce căuta în luarea deciziei de executare.
În realitate, pentru a evita responsabilizarea persoanelor și pentru a introduce elemente subiective și discreționare, interpretabile și pentru a-i tortura pe mulți dintre subordonați sau petenți, textele abundă prin verbul a putea, care are cu totul alte semnificații decât cele normale și logice.
Atunci când nu se specifică cu claritate condițiile în care există obligativitatea de a se da un anumit răspuns, o anumită soluție, este de la sine înțeles că se lasă la voia și discreția decidentului să se dea soluția, funcție de cu totul alte elemente decât legea sau regulamentele, făcându-se pârtie corupției endemice.
Nu este normal să se spună că un program de calculator că poate aduna două numere, când el este scris exact pentru a face acest lucru. Nu este normal să se spună că un utilizator poate opta pentru una din Ț opțiuni, ci respectivul are la dispoziție să aleagă una din Ț opțiuni. În cele Ț opțiuni este inclusă chiar și să se meargă mai departe, fără a alege ceva.
Când trebuie obținută o autorizație nu trebuie avize, ci certificări date de persoane calificate. Certificatul se dă numai  dacă  sunt îndeplinite condiții. Chestia cu avizul favorabil este o miserie, o porcărie și carea sigură de a genera corupție la toate nivelurile. Cine are toate certificatele, primește autorizația. Punct. Cine nu are, nu primește. Nu există stadii intermediare. Așa cum nu se spune că nu prea avem bilet de călătorie, așa cum un violator nu are cum să spună că a violat doar un pic sau un criminal că a omorât parțial, tot așa și cu autorizația: ori se acordă și se merge mai departe, ori nu se acordă și stop. De aceea se întâmplă tot felul de nenorociri, că se merge cu jumătăți de măsură. Verbul a putea are o contribuție groaznică prin utilizare fără cap. În textele mele și în tezele doctoranzilor mei, verbul a putea era prohibit. Bărbații adevărați nu-l folosesc. Numai fricoșii folosesc acest verb pentru a se înfășura în tot felul de măsuri de precauție. Ce bine ar fi dacă legile n-ar mai conține în textele lor acest verb! Ce bine ar fi dacă nici contractele nu l-ar conține. Cât de frumoasă ar fi viața noastră fără verbul a putea!


(19 aprilie 2017)

No comments:

Post a Comment