Sunday, April 30, 2017

Măscăricii din televiziuni

Cine știe formatele emisiunilor de dincolo, vede cum se produc adaptările dâmbovițene la formatele de acolo, preluate și aici. Față de ce este acolo, aici:
- reclamele se dau după două evoluții de concurenți;
- prezentatorii au roluri disproporționat de mari în raport cu concurenții;
- unii au roluri de măscărici, fie din juriu, fie din prezentatori;
- show-ul este caricaturizat excesiv.
Este adevărat că nivelul de afară nu are cum să fie atins de mediocritatea televiziunilor de la noi care plimbă aceleași persoane ca pe sfintele moaște, făcând din vedete de mucava tot vedete de mucava. Faptul că s-a ajuns la situația în care cabotinismul este ridicat la rang de măiestrie denotă tendința spre succesul facil, de doi bani, care nu produce nici talente și nici valori, ci pierderi de timp. Totul este o poveste proastă, lălăită și penibilă fie că se vorbeste de Vocea, de Ăia au talent sau ăia cu i-Umorul sau ăia cu factorul. Nicio șansă să se schimbe ceva, pentru că numai falimentul lor ne-ar salva pe noi cei inocenți.

(30 aprilie 2017) 

No comments:

Post a Comment