Monday, April 17, 2017

Legea salarizării

Comunismul s-a dovedit a fi o utopie.
Legea salarizării este și ea o utopie.
Este o încercare de a pune ordine într-un sistem în care entropia are tendințe de creștere atât timp cât sistemul nu dispune de suficiente elemente de autoreglare.
Toți oamenii vor salarii mari. De aceea, în campaniile electorale cine minte mai mult în legătură cu creșterile de pensii și de salarii, are șanse să obțină voturi mai multe.
Dacă azi getar că de mâine salariul lui va crește de 100 de ori, în mintea lui nu apar întrebările legate de chestiuni spimple precum:
- fondurile din care va crește salariul lui;
- creșterea salariului colegului său;
- dacă a făcut ceva pentru o asemenea creștere:
- ce va face cu purcoiul acela de bănet.
Cu siguranță., în mintea sa va încolți ideia legată de acel 100 și nu orientarea spre 80 care ar fi mai mult decât suficientă, ci de ce 100 și nu 101 sau mai concret de ce 100 și nu 110.
Legea salarizării este prilej de discuții interminabile, de nemulțumiri din toate direcțiile, dar de gândire nu în sensul aplicabilității, ci în sensul de a efectua corecții, adică de a o ocoli, mai ales de către cei zmecheri.
Legea salarizării este o componentă din sistemul de legi. Atât timp cât sistemul de legi incude privilegii care mai de care mai discriminatorii și aberații, cu atât legea salarizării este mai fragilă, mai instabilă, mai puțin aplicabilă și generează ea înseși inegalități insurmontabile, adică inechități.
Utopia legii salarizării are la bază concepte bizare precum:
- importanța profesiiilor de partă se compară merele cu perele;
- dorința de uniformizare, de parcă oamenii sunt bile de rulmenți;
- echitatea socială, de parcă valoarea se măsoară la kil ca măslinele;
- satisfacția colectivă, ca și cum indivizii sunt un amestec de vaselină.
Acolo unde subiectivismul și lipsa de echilibru dar și carențele de cinste, onoare și virtute sunt pregnante, cu siguranță orice dorință de a face bine se întoarce împotriva celor care încearcă un astfel de demers. Salariul ar trebui să fie rezultatul a ceva și nu un scop prin care se obține ceva. Politicile salariale se construiesc și se aplică, nu se recită ca niște poezii în cinstea lui 23 August 1944. O societate trebuie să procedeze în mod natural, exact așa cum se procedează când se cerne nisipul și ceea ce nu trece de sită se așează astfel încât componentele mai mari cad la bază, iar cele mai mici rămân undeva mai sus. Transparența, atât de clamată este interesantă, dar numai dacă ea nu reflectă voința subiectivă a unui individ sau a unor membri dintr-un grup de indivizi. Salariile sunt o negociere de interese, iar cuantificările lui mai bun sau mai puțin bun sunt atât de arbitrare încât deja diferența dintre 1 și 10.000 nu se mai pune. Unde lucrurile arbitrare sunt dominante, punerea în ordine a lucrurilor echivalează cu o revoluție. Să ne amintim că propunerea de a plusa cu 100 a lui Ceaușescu în acea zi de joi fatidică, nu a mai entuziasmat pe nimeni. Dacă zicea 1.000 sau folosea cuvântul carne, sunt sigur că altfel stăteau lucrurile. 
Acum, legea salariilor care va merge în Parlament este ca un costum Hugo BOSS aproape perfect la care încep croitorii amatori de Dâmbovița să facă retușuri. Sunt sigur că va ieși ceva dezechilibrat, ca să nu zic hidos, fără valoare operațională și mai ales ceva caricatural. De fapt, intenția a contat. Direcția, rămâne de văzut.




(17 aprilie 2017)

No comments:

Post a Comment