Dintotdeauna am avut predilecție să introduc în cursurilemele de programarea calculatoarelor sau de structuri de adte sau de programe aplicative o mică întrebare legată despre o expoziție de pictură, căci Bucureștiul are nenumărate săli unde se expun tablouri și eu doream ca studenții mei să mai treacă și ei pe acolo să facă un pic de cultură, chiar dacă vremurile erau cum erau și înainte de 1989 și chiar și azi când nu sunt chiar așa de fericite.
S-a întîmplat ca în decembrie 1989 să fie la Muzeul Național expoziția retrospectivă Dimitrie GHIAȚĂ. Cum mie niciodată nu mi-a plăcut să vorbesc despre ceea ce nu știu, așa cum m-a învățat profesorul meu Constantin DINESCU de la cercetări operaționale, în duminica din 17 decembrie 1989 am mers și am vizitat acea expoziție. În focul Revoluției am văzut tablouri împușcate cu portrete nimerite de glonț în frunte, dar și unele galerii arese. Tragic. Târziu, când s-au reluat cursurile, studenților nu le-am mai zis atunci să meargă la Retrospectiva GHIȚĂ pentru că nu mai exista fizic acolo decât scrum, fum, ziduri înegrite și dezolare.
(18 aprilie 2017)
No comments:
Post a Comment