În vremea studenției mele, examenele erau cu proble orale sau cu scris și oral. Este vorba de perioada 1965-1975. Nu exista numai examen scris. La examenele cu probe scrise, cei care obțineau note peste opt aveau posibilitatea de a alege de a intra și la oral pentru a-și mări nota. Cei cu note sub opt, obligatoriu intrau și la oral.
În acele vremuri învățământul era pe durată de 5 ani.
Semestrul avea ca și acum 14 săptămâni, dar fără vacante de sărbători.
Sesiunea dura cel puțin 3 săptămâni.
Exista o perioadă de pregătire a examenelor de 7-10 zile de la terminarea cursurilor.
Materiile aveau cel puțin materie de 14 cursuri, dar foarte multe aveau 21, 28 sau 42 de cursuri.
Frecvența era obligatorie.
Nu erau primiți în examene studenții cu mai mult de 6 absențe.
Copiatul era sancționat cu exmatricularea.
Studenții nu se tocmeau cu profesorii la notă.
Deși exista noțiunea de contestație, nu-mi amintesc ca vreun coleg să fi contestat nota.
Profesorul era suveran la examene, dar el câștiga această poziție prin ceea ce ne preda.
Filmul unui examen scris era următorul:
- venea profesorul;
- nu se întârzâia;
- dicta subiectele;
- dădea unele indicații;
- aloca două ore, adică 100 de minute;
- erau 3 subiecte, două de teorie și unul de practicăp;
- nu se specifica baremul la gramaj ca acum;
- profesorul avea multă libertate, dar nu evalua arbitrar;
- după cele două ore lucrările erau strânse;
- în trei ore veneau și rezultatele, căci se lucra la nivel de grupă;
- rolul asistentului era limitat;
- numai dacă se intra la oral, era întrebat asistentul despre activitatea din timpul anului;
- se anunțau notele cîci erau trecute în carnet notele foarte mari;
- se intra la oral, unde se trăgea un bilet;
- biletul de la oral avea trei subiecte, două de teorie și unul de practică;
- proba orală se desfășura la tablă și se vorbea de față cu colegii;
- nu se admitea ca alți studenți să vorbească aiurea;
- rezulta nota finală care se trecea în carnet și în catalog;
- nu se accepta student fără carnet de student la examen;
- unii profesori impuneau ca studenții să vină tunși și cu pantofii dați cu cremă.
Nu știu dacă școala făcută de mine a fost mai bună decât cea făcută de studenți în ziua de azi, dar cred cu tărie că nici proastă nu a fost, din moment ce în acele vremuri nu se punea un accent așa de mare pe memorat ca acum. Examenele pe care le-am dat aveau subiecte astfel formulate încât impuneau legături între cunoștințele acumulate de-a lungul întregii perioade în care se derulaseră cursurile. Numai cine învăța tot semestrul sau tot anul dacă materia era pe două semestre, avea cunoștințele necesare să promoveze examenul. Nu prea am eu acum explcație la modul în care tinerii acumulează în trei zile materia predată într-un semestru pentru a veni la examen cu credința că au tot ce trebuie să obțină note de trecere.
Ceea ce știu cu precizie este faptul că dintre colegii din grupa mea, când discutam despre rezultate, anticipam cu destul de multă precizie notele pe care le vom obține. Nu mi s-a întâmplat mie niciodată să zic că iau zece la un examen și profesorul să-mi anunțe nota doi, cum nu mi s-a întâmplat să zic că la examen iau nota patru și profesorul să mă anunțe că am luat zece cu felicitări. Cu certitudine spun că abaterea dintre notele prognozate de mine și notele date de profesor niciodată nu a fost o diferență mai mare de două puncte. Și la colegii mei cu care discutam tot așa stăteau lucrurile. În acele vremuri era bătălia pentru bursă, căci mulți dintre noi, fără bursă n-am fi supraviețuit ca studenți și de aceea învățam de rupeam cărțile.
Toate acestea se întâmplau pentru că:
- aveam la mai toate disciplinele full professors;
- lucrurile erau foarte clare între profesori și studenți;
- munca adevărată era la baza rezultatelor;
- disciplina și etica erau la cote foarte ridicate;
- nu exista niciun fel de poluare în universitate;
- balanța era tot timpul în echilibru, ceea ce impunea respect.
N-aș mai vrea să fie lucrurile ca atunci, dar aș vrea ca acum folosind tableta sau laptopul, pregătirea studenților să fie infinit mai solidă, pentru că se realizează o economie de timp fantastică, timp absolut necesar creativității dar și aprofundării cunoștințelor.
Cei care aveau restanțe dispuneau de o presesiune de restanțe vara sau de sesiune de restanțe toamna. Examenele din restanțe nu difereau cu nimic de cele curente și aveau rolul de a cerne pe studenții care munceau să recupereze, de cei care erau studenți cu numele. Nu existau creditele transferabile, iar cei ce repetau de două ori un an erau exmatriculați. Circula în epocă un nume celebru de student care făcuse ASE-ul în 10 ani. Se justifica, pentru că celebritatea nu era din această durată, ci din activitatea sa extrașcolară. Nu vreau să-i spun numele, dar și acum, cine vrea să se intereseza află despre ce este vorba și se va minuna. În viață n-a practicat niciodată profesia, deși era extrem de vizibil, chiar foarte vizibil.
(15 aprilie 2017)
No comments:
Post a Comment