Tuesday, March 21, 2017

CSIE'50 - vizitele lui CEAUȘESCU

Imediat după Revoluția din Decembrie 1989, dar și acum, dacă aș avea niște fotografii de la vizitele lui Nicolae CEAUȘESCU în care ar apare și niște alte persoane din ASE, cu siguranță că acestea ar fi compromise iremediabil dacă le-aș face publice. Pozele există, pentru că la vizitele lui Nicolae CEAUȘESCU pe la noi, era mare înghesuială cine să-i fie prin preajmă. Știu că bârfele nu se mai terminau când se discuta despre frumoasa care-l întâmpina cu buchetul de flori la intrarea în Centrul de Calcul, de fiecare dată fiind aleasă IG spre invidia totală a nenumărate capete autointitulate frumuseți, dar.
Comuniștii făcuseră o strategie de implementare a tehnicii de calcul în țară și se țineau de ea cu conștiinciozitate. Așa s-a făcut fabrica de Calculatoare de la Pipera lui Jiji, Centrele teritoriale de calcul. Ei n-au pus niciodată carul înaintea boilor, drept care mai întâi au înființat Secția de Informatică de la Universitate, Facultatea de Computer Scrience din Politehnică și Secția de Mecanizarea și Automatizarea calculului Economic din ASE.
Conform zicerii lui George LESNEA:
     Partidul e-n toate
     E-n cele ce sunt
     Și-n cele ce mâine vor râde la soare
     E-n pruncul din leagăn
     Și-n omul cărunt,
     E-n viața ce veșnic nu moare,
nu trebuia să lipsească automat nici din ASE, deci nici din Facultatea de Cibernetică Economică, lucru concretizat prin:
- investiții masive;
- ideologizarea disciplinelor;
- grupe de partid la studenți;
- portretele conductorului;
- construcții de clădiri;
- burse și iar burse;
- admiteri pe bază de dosar;
- vizite de lucru.
Îmi aduc aminte de precizie de două vizite de lucru ale lui Nicolae CEAUȘESCU în Cibernetică. Prima parcă a fost când Centrul de Calcul era în clădirea din Eminescu, acolo unde acum este Catedra de Informatică de Gestiune și i s-a arătat cum de la imprimanta calculatorului NEAC 1280 este desenată harta României cu cele 41 de județe, fiecare având un alt mod de a fi hașurat cu alte caractere. Granițele erau redate prin supratipărire. După terminarea vizitei, la câteva zile, asistentul nostru de la programare ne-a arătat în sala calculatorului cum se tipărea harta. Am rămas toți gu gura căscată la minunăție. Știu că exosta un program pentru tipărirea celebrei poze a lui Nicolae CEAUȘESCU cu acea cravată cu plachiuri, destul de fidel desenată, pentru că în acele vremuri oamenii se întreceau unii pe alții în a-și arăta nu atașamentul, ci slugărnicia față de partid și față de cel mai iubit fiu al națiunii, fiu care după Revoluție avea să devină odiosul, disctatorul,  criminalul și să fie împușcat ca un câine la Târgovișe ca un câine.
A doua vizită, a fost ceva mai târziu, căci era gata clădirea Centrului de Calcul, construită după ce fusese demolată Casa lui Macedonski, unde azi sunt sediile unor catedre, dintre care și sediul lui DICE. El, adică Nicolae CEAUȘESCU era însoțit de Manea MĂNESCU. Conform ritualului standard, a primit florile de la frumoasa centrului, a intrat la parter în sala calculatorului IBM 360 dar nu a zăbovit mult că acolo era foarte frig. Era prea mare îmbulzeala și nimeni n-a știut să-mi relateze detalii, căci cercurile de tangență erau astfel definite încât oamenii banali, erau prea departe. Știu că unii ziceau că au dat mâna cu MM și că nu se vor ma spăla pe mâini două săptămâni. Era un tip cam mincinos și lăudăros care zicea că a fost chiat foarte aproape de Nicolae CEAUȘESCU, a dat mâna cu el și s-a întreținut multe minute, deși toată vizita nu durase mai mult de 5 minute. 
În rest, contactele lui Nicolae CEAUȘESCU cu studenții erau la deschiderile anilor universitari, fie pe platoul Politejnicii, fie în Piața Romană, fie în alte spații unde lui îi plăcea să vadă mulțimi imense adunate să-l audă spunând acele fraze lungi, monotone, în limba de lemn a omului cu școală nefăcută la vreme, ci mult mai târziu, Dumnezeu știe cum.



(22 martie 2016)

No comments:

Post a Comment