Thursday, March 23, 2017

CSIE'50 - diplomele pentru cercetare

Activitatea de cercetare științifică desfășurată de colegii mei din CSIE a fost răsplătită învcepând cu 1999 prin diplome acordate în ședințe festive ale Senatului Academiei de Studii Economice. Am văzut că aceste diplome, ca forme de recunoaștere a valorii activității de cercetare desfășurată de tineri și nu numai, au avut un rol foarte important în elaborarea CV-urilor. Chiar dacă nu am mai fost la vârsta marilor emoții pe teme de recunoaștere a muncii mele, am fost foarte emoționat să primesc din mâna rectorului ASE diplome care mi se acordau, căci am avut activitate de cercetare științifică, sub forma unei reminiscențe din vremurile în care lucram cot la cot cu cercetătorii din Centrul de Calcul, înainte de 1989, primind pentru tot ceea ce făceam și bănuți frumoși, cu mult mai mulți decât pe orele în sistemul plata cu ora.
S-au acordat mai multe tipuri de diplome, ținând seama de experiența în activitatea de cercetare științifică, din care amintesc:
  • Diploma de laudă pentru debut în activitatea de cercetare științifică economică.
  • Diploma de excelență Virgil MADGEARU pentru activitatea profesional-științifică desfășurată în Academia de Studii Economice.
  • Diploma  Nicolae GEORGESCU ROEGEN pentru rezultate deosebite în activitatea de cercetare științifică economică.
  • Diploma Opera Omnia pentru întreaga activitate de cercetare științifică economică.

Este foarte important să se facă diferența între cei ce realizează activități de cercetare științifică și cei care derulează alte activități. oamenii nu sunt toți la fel. De aceea, diferențierile sunt absolut necesare, fără a fi vorba de discriminări, ci de opțiuni selectate de fiecare pentru a-și folosi resursele. Mă mândresc cu faptul că toți cei cu care am colaborat, au obținut astfel de diplome, ceea ce a marcat cu certitudine valoarea lor și mai ales, capacitatea de a derula cicluri complete de cercetare științifică, ceea ce le-a fost de un real ajutor când au lucrat în stagiile doctorale. Este cunoscut faptul că finalizarea etapelor de contract a presupus elaborarea de studii, de efectuare de experimente, de măsutători și de predare către comisii de recepție a materialelor. Acele studii au fost pași importanți în a scrie cu claritate ceea ce s-a obținut, fundamentare și comparații cu ceea ce este în literatură, aspecte care în elaborarea unei teze de doctorat sunt esențiale, iar existența exercițiului favorizează eliminarea riscurilor de a prelungi durata de scriere a tezei cu termene nepermise de lege. 
Unele dintre diplome le-am scanat și le-am pus la mine pe site, mai puțin diploma de laudă, căci eram prea bătrân pentru a mi se mai înmâna așa ceva.


(23 martie 2017)

No comments:

Post a Comment