Monday, January 9, 2017

Unificarea dreptei românești


Am ezitat un timp dacă să intitulez acest articol Unificarea dreptei românești sau Reunificarea dreptein Românești, pentru ca în anul 2017 fiind, normal ar trebui sa fi fost atât de multe framântari pe scena politica de la noi, încât mariajele și divorțurile pe partea dreptei sa determine nu o unificare, ci o reunificare. și totuși, dreapta româneasca n-a fost niciodata unita, cu o singura excepție daca ma gândesc la Alianța DA și la Convenția Democratica. Acolo nu a fost chiar o unificare a dreptei, ci așezarea partidelor de dreapta sub o palarie unica, din dorința expresa de a guverna. Pentru a vorbi despre dreapta, trebuie facuta mai întâi o analiza a ceea ce înseamna dreapta și numai dupa aceea trebuie vazut de ce nu exista unitate în rândul partidelor de dreapta. Numai în final este posibila identificarea modalităților prin care sa se realizeze unirea dreptei sub un singur stindard. Va fi foarte greu, numai ca statul într-o opoziție paguboasa îi va determina pe lideri sa faca repoziționari semnificative care într-un final, ca sa nu zic, într-un târziu sa-i aduca la putere, chiar daca exista niște costuri imense în plan ideologic și mai ales în planul orgoliilor nemasurate, combinate de frustrari dintre cele mai ciudate, diverse și artificiale. Pe partea stânga a eșicherului politic este de departe cel mai important Partidul Social Democrat - PSD, urmat de o serie de partidulețe despre care mai nimeni nu știe nimic, deși au fost înființate când erau impuse de legea partidelor niște restricții extrem de dure. Nu-mi propun sa scriu despre ele, caci nu despre unificarea stângii îmi propun sa scriu acum. Pe partea dreapta a eșicherului politic sunt urmatoarele enitați:
- Partidul Național Liberal - PNL;
- Uniunea Salvați România - USR;
- Partidul Mișcarea populara - PMP;
- ALDE;
-  Partidul M10 al Monicăi Macovei;
Între partidele de dreapta, ca și între partidele de stânga nu exista acele deosebiri care sa determine un caracter ireconciliabil între ele. Toate partidele, indiferent de orientare, în programele lor conțin orientari, direcții, obiective care vizeaza:
- prosperitatea poporului;
- creșterea de pensii și salarii;
- creșterea economica;
- creșterea bunastarii poporului;
- reducerea de taxe și impozite;
- realizarea unui sistem de sanatate performant;
- dezvoltarea sistemului educațional;
- efectuarea de reforme sociale;
- dezvoltarea clasei de mijloc;
- lupta pentru independența, suveranitatea și integritatea statului;
- asigurarea securitații naționale;
- respectarea Constituției.
Apar unele deosebiri, dar spuse cu mare grija în așa fel încât electoratul sa nu fugă de doctrinele acelor partide, pentru că venirea la putere se face doar prin:
- lovitura de stat;
- demonstrații masive de strada;
- vot democratic.
Cum ultima varianta este aceea care da legitimitate oricarui partid, programele, statutul și întreaga activitate de partid trebuie sa genereze astfel de abordari încât votanții sa se regaseasca în idealurile definite de partide. Orice alta abordare este eronata și va duce la situații care nu se arata a fi cele mai favorabile pentru partidele care nu vad realitatea și nu se identifica masiv cu cerințele celor de la care așteapta votul. La ora actuala, o radiografie a dreptei românești arata lipsa:
- unei parsonalitați care sa joace rolul de lider așa cum a fost marele Corneliu COPOSU între 1990 și 1995;
- dorinței de unitate, convingerea fiecarui partid fiind ca lupta politica solitara este soluția;
- contactelor dintre șefii de partide în vederea armonizarii luarii de poziție în probleme cruciale;
- capacitații de evaluare a cerinței perioadei istorice traversate, pentru a dezvolta pași spre unitate;
- comunicarii directe între lideri la diferite niveluri pentru a identifica elementele de apropiere;
- accentuarea excesiva a diferențelor doctrinare, deși ponderea acestora este nesemnificativa;
- ideii de reluare la nesfârșit a unor episoade neplacute dintr-un trecut îndepartat;
- talentului de a identifica elementele care unesc partidele de dreapta și nu accentuarea punctelor care le despart;
- analizelor obiective, cautând tot timpul vinovați de serviciu;
- actiunilor de tip constructiv care sa dea posibilitatea ascensiunii spre putere;
- alternativelor la acceptarea  decapitarii ca singura modalitate de asigurare a ascensiunii;
- stabilirii de responsabilitați și de asumare a eșecurilor pe persoana fizica.
Pornind de la realitațile indibitabile cu exemplificari ce nu mai au nevoie de explicații și aici ma refer la ceea ce a pățit dreapta la alegerile din iunie 2016 în Capitala și, respectiv, ce a pățit PNL și PMP la alegerile din 11 decembrie 2016, consider ca de acum din ianuarie trebuie pornit la acțiuni ce sa vizeze realizarea unificarii dreptei, concretizate prin:
- acceptarea unui dialog între partide în ceea ce privește activitatea parlamentara și cea din consiliile locale;
- evitarea atacurilor de orice fel ale unora de pe dreapta, la adresa altora, tot de pe dreapta;
- eliminarea confrunatrilor de orice fel pe teme ale trecutului apropiat în a cauta vinovații;
- efectuarea de propuneri legislative concrete care sa fie în concordanța cu cerințele populației;
- dezvoltarea colaborarilor la baza și treptat-treptat către vârful partidelor;
- stabilirea punctelor care unesc partidele de dreapta și construirea de strategii bazate pe ele;
- începerea unei construcții care sa fie percepută de electorat ca vocea pozitivă a dreptei;
- reducerea argumentației de tip Gica-contra, înlocuind-o prin propuneri constructive de nerefuzat;
- limpezirea urgenta a apelor din fiecare partid, încât sa se finalizeze reproșurile și reorganizarile.
Acum în anul 2017 este prematur ca o persoana sa devina liderul unificator al dreptei, pentru ca:
- nu exista o astfel de personalitate;
- nu este definit profilul liderului;
- ideia unui lider providențial este nerealista;
- etapele viitoare cer o alta tipologie de lider, anume, un lider al succeselor concrete;
- discursurile au prin nivelul de inadecvare samânța dezbinării, nu a unificarii;
- nivelul de convergența dintre partidele dreptei este foarte redus;
- lipsește calul alb pe care să vină călare acest lider;
- stafurile partidelor nu sunt pregatite în a accepta pe altcineva din afara lor ca lider;
- condițiile nu sunt coapte, dar în anul 2018 aceste condiții vor fi răscoapte, adică procesul de unificare va fi deja răscoapte;
- fiecare partid se crede cel mai important, fie ca este foarte mare ca pondere, fie ca fara el nu este posibila alcatuirea unei majoritați;
- înca se crede ca prin reșapare o persoana care și-a dovedit limitele, se transformă în lider, lucru imposibil.
Unificarea dreptei trebuie sa parcurga urmatoarele etape:
- efectuarea clarificarilor în interiorul fiecarui partid
- identificarea punctelor comune
- stabilirea ca unic obiectiv câștigarea puterii
- dezvoltarea de activitați politice comune
- conturarea unui grup de potențiali lideri
- definirea unei strategii a dreptei unificate
- alegerea liderului de necontestat
- efectuarea formalitaților legale
- derularea pașilor pe baza strategiei
- participarea la alegeri ca o dreapta unitară
- fixarea în conștiința cetațenilor a faptului ca dreapta este unitară, are o singura voce.
Orice alta abordare va face ca partidele dreptei sa fie asemenea unor instrumentiști formidabili, reuniți pe scaunele unei orchestre, dar care fără dirijor, cânta perfect fiecare în legea lui, dar publicul îi percepe ca pe un bâzâit strident, asemeni fiecarui început de concert în care instrumentuștii își acordeaza instrumentele pentru câteva secunde însa.
Daca mai apare și un dirijor nepriceput, oricât de buni sunt membrii orchestrei, ceea ce va rezulta prin parcurgerea partiturii de către orchestră, va fi un dezastru total, iar concertul nu se reia, cum nu se reiau alegerile, pentru ca un partid sau altul de pe dreapta echișerului politic s-a visat Fat-Frumos, deși banalul din el era atât de dominant încât rezultatul îl face sa nu-și revina din șoc.


No comments:

Post a Comment