Sunday, January 29, 2017

Un fals: comanda socială

Nu este un fals mai mare decât ceea ce orgolioșii și falsificatorii aduc în spațiul public sub denumirea pompoasă de comandă socială. Sunt profesori universitari care vor să obțină finanțare ca o biată disciplină să devină din facultativă, disciplină obligatorie la nivelul întregii universități. Uneori reușește, dacă respectivul deține o funcție și toți tremură în fața lui sau de el depinde o finanțare sau un alt interes.
Am cunoscut un personaj care a căutat și a impus tot felul de ramificații pornind de la o disciplină minoră, să zicem Stând în limbă. A propus o nouă disciplină numită, Fundamentele statului în limbă. A mers mai departe cu obrăznicia și a zis că fără disciplina Tehnologii moderne de stat în limbă, universul se oprește în loc iremediabil și noi vom cădea de pe planetă undeva aiurea. Pe an ce trecea, el mai venea cu câte ceva despre statul în limbă și avea și cine să țină cursurile dar și o armată de asistenți pentru seminarii.
S-a întâmplat ca insul să cadă de pe soclu și am văzut cum tot edificiul ridicat de el s-a năruit, căci nu exista nicio comandă socială. Am stat de vorbă și cu unii care îi semnau hârtii din care arătau că specialiștii în statul în limbă sunt absorbiți de piața muncii. În realitate ziceau ei că nu scăpau de individ până nu avea hârtia semnată și ștampilată. Comanda socială era numai în mintea nesăbuitului, căci cine ar fi avut nevoie de foarte muți absolvenți pregătiții pe verticală exclusiv în tot ce ănseamnă statul în limbă.



(30 ianuarie 2017)

No comments:

Post a Comment