Thursday, January 26, 2017

Problemele imposibile la români

Românii s-au blagoslovit cu o serie de probleme de nerezolvat care vin din antichitate, din vremurile moderne, la care în ultimul timp s-a adăugat una de-a noastră mioritică.
Cuadratura cercului este prima problemă, care cere să se construiască cu rigla și compasul un pătrat cu suprafață egală cu suprafața unui cerc. Ferdinand von Lindemann a demonstrat că numărul π este nealgebric și deci nu prea este de construit un astfel de pătrat...
Dublarea cubului folosind numai rigla și compasul în ideia că pornind de la un cub inițial, cu  latură dată, să se obțină un nou cub cu volumul de două ori mai mare decât cubul inițial. Pierre-Laurent Wantzel a demonstrat că nu prea este posibilă soluționarea și a zis și de ce.
Trisecțiunea unghiului revine la a împărți un unghi în trei părți egale folosind numai rigla și compasul. Se pare că a rămas exact ața cum au lăsat-o anticii, adică nerezolvată.
Marea teoremă a lui Fermat vine mai din Evul Mediu și și-a găsit o demonstrație trei secole mai târziu prin demostrația lui Andrew Wiles.
Descoperirea acoperiților este problema definită prima dată de marele Traia Băsescu în campania electorală de la alegerile prezidențiale din 2014, când a cerut deconspirarea fără riglă și fără compas, a unui candidat despre care el credea că ar fi ofițer acoperit. Problema revine obsesiv sub diferite forme și cu diferite intensități, ca modalitate de a acoperi mari neîmpliniri în plan economico-social. Se știe exact că problema, asemeni celorlalte, nu are soluție.


(26 ianuarie 2017)

No comments:

Post a Comment