Wednesday, January 18, 2017

Grațierea și amnistia ca procese de reglare cibernetică

Cibernetica este omniprezentă în:
- societate;
- economie;
- tehnică;
- biologie;
- medicină.
Adică peste tot. Orice sistem cibernetic are o intrare, o ieșire, un bloc și o componentă de reglare. Nu mă apuc acum să fac desenul pentru că nu vreau să jugnesc pe nimeni, doar vreau să amintesc că m-au dat afară de la grădiniță când am făcut un astfel de desen pentru că era considerat banal. Deci:
- intrările sunt condamnații;
- ieșirile sunt cei ce sunt eliberați la ispășirea pedepsei;
- blocul este dat de pușcăriile unde poposesc condamnații.
În cazul în care numărul celor care intră înpușcării este egal cu cel al persoanelor eliberate, numărul condamnaților din pușcării nu se modifică.
În cazul în care numărul celor care intră în pușcării este mai mic decât numărul celor eliberați, scade numărul celor care zac în pușcării.
În cazul în care numărul celor care intră în pușcărie este mai mare decât numărul celor care ies, crește numărul celor care stau în pușcării. Creșterea excesivă duce la supraaglomerarea pușcăriilor. Se vorbește de sistemul penitenciar care este sistem cibernetic, fie că vrem, fie că nu vrem. Acesta are și componenta de reglare care constă în efectuarea de corecții care să ducă la gestionarea numărului de condamnați care se află în detenție. Aceste corecții se înfăptuiesc prin:
- definirea unui cadru economic care să ducă la scăderea infracționalității;
- creșterea numărului de pușcării;
- acceptarea de către societate a grațierilor și a amnistiei.
Societatea oricare ar fi ea, trebuie să recunoască inexistența altor modalități de a face reglarea acestui sistem cibernetic. Contextul nefericit din acest an 2017 trebuie să impună efectuarea unor pași îndrăzneți și siguri care să producă reglarea în sistem. Această reglare nu se face automat pentru că societatea nu funcționează ca un sistem de roboți, ci oamenii trebuie să facă acest lucru.


(19 ianuarie 2017)

No comments:

Post a Comment