Tuesday, January 24, 2017

Geografie, Geo BOGZA și etc.

În viața mea am auzit de:
Geo BOGZA
Geo SAIZESCU
Geo COSTINIU
Geo VASILESCU
Geo RAEȚCHI
Geo BARTON
Geo BOGDAN.
Or mai fi și alți Geo, dar eu nu-i știu. În politică mi-ar fi plăcut să știu niște Geo, dar, nu știu. Cine caută pe Wikipedia GEO, va găsi că este acronim la Group on Earth Observations sau de la Gene Expression Omnibus, este numele uni restaurant din București, strada Nițu Vasile 9 sector 4 sau este numele unei școli de șoferi din Brașov. Ideia acestui articol  este însă alta: geo-politică, geo-strategi și alți Geo-ceva sau pur și simplu Geo.
Cei mici și neînsemnați se bagă singuri în seamă și-și atribuie tot felul de titulaturi. Dacă deschidem televizorul, persoane care n-au avut nici măcar poziția de vidanjor, se trezesc peste noapte pe poziții precum moderator, analist politic sau altele asemenea, deși nimic nu-i califică prin enumerarea de proiecte de succes, în afara unei mediocrități strălucitoare sau a unui șir abscons de trădări zornăitoare, fluide și fulguinde. Acum că în 20 ianuarie 2017 s-a instalat la Casa Albă, astfel de mestecători de vorbe s-au erijat în a emite ziceri dintre cele mai ciudate, încât nici un om cu 2% creier în cutia lui craniană nu le-ar arunca în spațiu și timp, fără să roșească. Ca să emiți pretenția că ești geostrateg sau că elaborezi geostrategii trebuie îndeplinite câteva condiții precum:
- să-ți ceară cineva așa ceva;
- să fii tu însuți cineva;
- să aparții celor ce se ocupă de așa ceva;
- să ai bun simț;
- să ai o doză de realism;
- să ai cultura necesară;
- să ai experiența proprie; 
- să te îndreptățească ceva.
Niciuna din acestea nefiind îndeplinită, consider că cei ce fac astfel de glumițe, trebuie să-și ia jucărelele, să le pună la locul special amenajat și să meargă să se joace cu șoricelul la groapa de nisip.


(24 ianuarie 2017)


No comments:

Post a Comment