Sunday, November 20, 2016

Dinastiile în universități

Se zice că javrele mor de drum lung și proștii de grija altora. Deja există aplicații web care prezintă de-a fir a păr detalii picante despre modul în care sunt create adevărate familii în universități și ei acolo prezintă caracterul nociv al relațiilor de rudenie, fără să pună accent că uneori răul are la bază și nonperformanța petenților.
Nu iau aici în analiză familiile întemeiate după ce tinrele cadre didactice s-au îndrăgostit și s-au căsătorit. Nu acestea sunt dinastiile din mediul universitar. 
Încep să devină dinastii acele situații în care soțul și soția pe care i-am creditat ca neintrând în zona dinastiiilor fac imprudența de a-și aduce în aceeași universitate una sau două din odrasle sau chiar pe toate. Dinastia în mediul academic este definită ca fiind formată obligatoriu:
  • din soțul care își aduce forțat soția să lucreze cu el în catedră sau în facultate, poziția sa permițându-i o stfel de abordare abuzivă; dacă consoarta sau consortul sunt niște forme de viață cu calități extraordinare, cu siguranță că și înttr-o altă universitate și-ar găsi locul de manifestare, nu sub pulpana partenerului;
  • din soțul care aduce în universitate fiica sau în general copiii, căci le-a descoperit calități indubitable de dascăli; să nu ităm că mulți dintre copiii de cadre didactice aduse ca studenți sau studente, obțin note mari și pentru că tăticii sau mămicuțele lor le sunt în preajmă ca vajnici protectori; un singur caz știu când odrasla unui profesor a fost forțată să plece din CSIE ca student și să se mute altundeva căci n-ar fi promovat sistemele de calcul în vecii-vecilor;
  • din soț adus, din copii adusi, din gineri, adică tot neamul; am discutat de situația în care o doamnă era stresată de faptul că fiul său avea concurs de preparator cu o comisie în care tăticul, șef de catedră, era președinte de comisie, iar printre membri comisiei se afla nașul de botez al catindatului;
  • din tătic disperat care dorea să lase ostul său cel de profesor pentru odrasla sa care trebuia să fie demn continuator, numai că performanșa fiului nu era nici cât la degetul ăl mic al bătrânului de la București, cum s-ar zice acum; noroc că nu a fost nevoie, căci slăbiciunea sistemului i-a adus fericirea nesperată și tatălui și fiului, în veacul-veacurilor.
În țările civilizate astfel de abordări nici n-ar fi de conceput, darmite să fie puse în practică. Noi preluăm cu ușurință de toate de la toți și le aplicăm cum vrem noi, adică așa cum vre mușchii noștri, adică foarte aiurea. N-aș avea nimic de comentat dacă ceea ce eu am vazut cu ochii mei nu m-ar duce la concluziile că dinastiile în universități, în catedre sau în facultăți, joacă un rol negativ pentru că sunt în mod deosebit prin ceea ce produc:
- agresive;
- retrograde;
- nonvalorice;
- perturbatoare;
- noncriteriale;
- artificiale;
- violente;
- asimetrice;
- dubioase.
Dacă în vremea comunismului mai erau cât de cât principii, bolnave bazate pe suspiciuni, care frânau excesele, acum în numele democrației și ale drepturilor omului în care eliminarea oricăror urme de discriminare generează aberații, dinastiile au căpătat forme dintre cele mai nepotrivite, cu efecte devastatoare. Cunosc foarte mulți profesori universitari ai căror copii au terminat facultăți unde părinții nu erau cadre didactice. Cunosc profesori universitari ai căror copii au făcut carieră în alte universități decât cele unde părinții lor lucrau. Cunosc profesori universitari ai căror copii au făcut doctorate în alte universități decât acelea unde ei eraau conducători de doctorat. Cunosc și cazurile pe invers, care sunt prea numeroase și care sunt dovedite cu acte în regulă, dar datorită caracterului lor bizar, nu merită atenție. Legea învățământului conține niște muguri ai combaterii procedelor de dinastificare, dar cu eficiență mică, redusă la imposibilitatea de a obține funcții de conducere la nivel de vecinătate.
Cine chiar are curiozități am exemple dintre cele mai colorate, pe care nu le-am pus aici din motive lesne de înțeles, căci chestiunile picante de can-can nu fac obiectul acestui blog, serios, zic eu.

(20 noiembrie 2016)

No comments:

Post a Comment