Wednesday, November 16, 2016

CSIE'50 - dispariția Catedrei de Cibernetică Economică

Pentru prima dată s-a întâmplat ceea ce nu credeam niciodată că se va întâmplași anume să dispară catedra care dă denumirea de esență a facultății. Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, oriunde s-ar merge în țară și nu numai, este recunoscută ca facultatea de Cibernetică. Punct. Conferențiarul de BOC, a promovat o lege cu nr. 1,  pe care Parlamentul a votat-o frenetic, iar  ianuarie 2011 a fost publicată în MO din 18 ale aceleiași luni a aceluiași an.
A fost cel mai potrivit prilej de a fi plătite polițe, de a se defini toate răfuielile posibile, căci de aceea a și fost dată. Ceea ce nici legionarii nu au făcut, adică să distrugă, ceea ce nici dictatorul cu savanta sa nu au făcut, iată că gruvernul Boc a reușit prin uneltele lor. Numai așa se explică dispariția catedrei de Cibernetică Economică din ASE. La o analiză atentă, obiectivă și cu mult calm se vede că cu toate păcatele celor de acolo, o astfel de măsură nu s-ar fi impus decîât numai și numai setea de răzbunare și dorința de distrugere depășeau orice imaginație. Uite că s-a întâmplat. Ele au depășit acele limite și ca gândul și ca vântul, ceea ce Manea Mănescu clădise, săa pulverizat instantaneu, finalizarea fiind un proces umilitor de absorbție. Catedra de Informatică Economică a înghițit catedra de Cibernetică Economică, rezultatul fiind Departamentul de Informatică și Cibernetică Economică. A dispărut catedra fanion care a dat renumele facultății. Eu am facut o analiză de detaliu a procesului, pentru că trăind în interiorul sistemului am știut nenumărate detalii. Despre multe dintre ele voi scrie, despre altele, cu iz de can-can las pe cei care chibițează să le aștearnă cu tot felul de prilejuri. La pedigree-ul meu nu-mi permit să intru în chestii lunecoase, mocirloase sau sulfuroase.
Latura managerială are o tentă care ar duce spre enervarea celor în pixul cărora stă viața su decesul unei structuri academice, mai ales când tot timpul unii doresc să-și impună superioritatea strict prin urlete în târg și bătăi cu pumnul în piept, fără a pune lângă și rezultate.
Latura  extensivă care corespunde acelor adaptări ce permit ieșirea în exterior a lăsat mult de dorit, fapt care a condus la un fel de dezvoltare pe verticală, în profunzime. Se știe că imperiile se construiesc prin cucerire sau cotropire de teritorii. Nu vreau să spun mai mult, dar când un teritoriu își dorește să fie cucerit și el este ocolit, deja nu se mai vorbește nici de imperiu, nici de strategie.
Latura centrifugă specifică absenței unei coeziuni care înseamnă că o colectivitate în loc să fie unică, este structurată din subcolectivități ortogonale, fără elemente de colaborativitate din varii motive, unde principiul divide et impera nu a funcționat sub nicio formă.
Latura atmosferei interioare vine să facă un pic de lumină, căci un stil de lucru grunjos, atipic și învăluit în mister, nu a făcut altceva decât să fie extins și aplicat sinelui pentru a fundamenta decizii cu argumentele cu care anterior au fost fundamentate decizii, zic eu ușor controversate din moment ce ideia de tarabă și negoț nu figura în tablouride încețășate ale impresioniștilor francezi.
Războiaiele fratricide, trădările și represaliile slăbesc orice sistem, iar atunci când bulgărele a luat-o la vale, este de neoprit și tăvălugul distruge totul în cale. A fi bun, înseamnă a fi foarte bun, iar a fi foarte bun înseamnă să nu depinzi de nimeni tot timpul, nu numai atunci când vrei , dar nu există suportul necesar. În acest moment scriu numai aceste elemente, ușor ermetice, dar cine știe cum au stat lucrurile decodează fără dificultate și pune în corespondență acțiuni și oameni, fără dificultate.
Fiecare dintre noi avem a ne reproșa tot felul de chestii, unele mai interesante, altele de o banalitate revoltătoare, dar să se ajungă așa de departe încât să dispară catedra fanion a unei facultăți, deja este prea mult. Nimic nu este prea mult dacă sunt enumerate motive legale, care de fapt devin paravan pentru cu totul alte cauze ale măcelului. De regulă, privitul în oglindă ar trebui să facă obiectul unei autoevaluări, care în timp și spațiu nu s-a produs din moment ce o componentă a sistemului nu a avut funcțională exact componenta de autoreglare, deși se considera sistem cibernetic, dinamic, complex și structurat. Mda...



(16 noiembrie 2016)

2 comments:

  1. Cum adica a disparut? De anul asta?

    ReplyDelete
  2. Nu a disparut, insa nu mai este o entitate separata. Eu asta inteleg din "Catedra de Informatică Economică a înghițit catedra de Cibernetică Economică, rezultatul fiind Departamentul de Informatică și Cibernetică Economică." Noi am terminat in 2012, iar acest lucru s-a intamplat in 2011. Uite, spune si aici http://dice.ase.ro/?page_id=701

    ReplyDelete