În vremurile de restriște comuniste, când bancurile erau bancuri, când umorul era umor nebântuit de atâta vulgaritate, la facultatea de Cibernetică duncționa o brigată artistică a studenților, în care glumele și apropourile erau așa de bine construite încât fremăta Amfiteatul 1 de hohote de râs la spectacolele lor se sâmbătă seara.
Se construia spectacolul pas cu pas. Erau foarte mulți studenți de talent și mulți știau să recite, să interpreteze, să dozeze umorul și să arate calități actoricești veritabile. După muncă foarte multă și aplecată se obținea produsul finit, care era obligatoriu să fie vizionat de către cei de la compartimentul ideologie din cadrul comitetului de partid pe ASE. De regulă, venea să guste umorul fin al Ciberneticii însăi Brândușa Ștefănescu, profesoară de drept, doamnă cu o cultură deosebită și cu educație fină. Am fost de nenumărate ori la vizionările la care OK-ul trebuia să-l dea distinsa profesoară și-l dădea de fiecare dată, fără să întrerupă spectacolul. S-a întâmplat ca într-un an, doamna de la drept să lipsească de la vizionare. Doamna de la drept îi ziceau mulți dintre colegii mei, profesoarei Brândușa Ștefănescu pentru că avea comportamentul unei doamne, deși ideologicul nu era deloc un compartiment simplu. Numai persoanele educate, cu cultură și inteligente știau să navigheze acolo fără a-și rupe gâtul. În acel an, într-o anumită seară a venit la vizionare un lectoraș, ceva și el la ideologic, un politruc cu vederi înguste, fără cultură, mecanicist, dogmatic, îndesat cu citate din Elena. Spun despre citate din Elena că m-am dus la el cu un material pe care trebuia să-l citesc și mi-a scrie el nunumărate rânduri cu ziceri ale Elenei. Mulți ani am ținut foile acelea, numai că s-au pierdut cheile fișetului și tocmai când să sparg acel fișet, unii au fost mai iuți și au făcut să dispară. Ei bine, politrucul s-a așezat ca pașa în rândul întâi și a început spectacolul. Ca orice individ de proastă calitate, îndesat în propria-i suficiență a întrerupt specatolul de nenumărate ori. Mai mul, a venit el cu idei, cum că aia să nu se interpreteze, ailaltă să nu sugereze și tot așa. A făcut textul harcea-parcea. În final, când toată lumea era dezamăgită la cote alarmante, s-a ridicat, a spus că spectacolul trebuie refăcut și a plecat. Eram în sală și am văzut pe fețele oamenilor tristețe și ei nu înțelegeau cum individul acela inventase sensuri la care nimeni nu s-ar fi gândit nici în ruptul capului. Mie mi-a venit ideia să fie prezentat același spectacol data viitoare nemodificat în fața lui Brândușa Ștefănescu. Așa s-a și făcut. Doamna de la drept a stat nemișcată, a ascultat și a zis:
- Măi copii.
Mi-a fost teamă de ce va urma, dar a continuat:
- Sunteți buni, măi copii!
Spectacolul a trecut. Vizionările erau pentru fricoșii politruci prilej de spaime care se lăsau cu cenzură dură, iar pentru cei care știau și înțelegeau arta, prilej de sărbătoare și bucurie.
Ani în șir, brigada artistică de la Cibernetică a strălucit și nu trebuie utitat că în acele vremuri, din orice lucru nelalocul lui se construia o pastilă încărcată de umor fin cu adresă directă, dar care nu supăra pe nimeni. În ASE erau și alte brigăzi artistice de la alte facultăți. Orice mamă își vede copilul ei ca fiind cel mai frumos copil din lume, chiar dacă are urechile clăpăuge. Eu mergeam numai să vad brigata Ciberneticii. Despre celelalte alfam din ce ziceau alții.
(15 noiembrie 2016)
No comments:
Post a Comment