Sunday, November 6, 2016

Costică CĂILEANU, marele campion de culturism

CĂILEANU Costică, este unul dintre marii culturiști pe care i-a dat România de-a lungul anilor și argumentez afirmația mea prin:

  • performanțele obținute de acesta în competiții;
  • forma deosebită la care a ajuns și cum și-a conservat-o;
  • atitudinea sa pozitivă din timpul competițiilor;
  • formarea de discipoli în sala de antrenament prin exemplul său.
Peste tot este cunoscut prin Costică CĂILEANU, nume pe care îl voi folosi și eu în continuare, dar pe care l-am evitat în titlu, din cauza cacofoniei. Cacofoniile sunt acceptate cu câteva excepții: biserica catolică, Ion Luca Caragiale, banca Comercială, tactica cavalerească și iată, acum, Costoică CĂILEANU, pentru că este un foarte mare și iubit culturist, care  în certificatul său de naștere este Costică, care a văzut lumina zilei în comuna Al. I. Cuza, județul Iași.
Este născut în 21 martie 1970, deci este în zodia berbecului. Zodia berbec, despre care se spune că printre cei ce aparțin ei se află oameni deosebit de disciplinați, de ambițioși, de temeinici și de calculați. Berbecii au o voință extraordinară în a-și duce la bun sfârșit planurile și urmăresc etapele intermediare până în cele mai mici detalii, fără să le scape nimic din atenție. Nu spune la carte despre faptul că cei născuți în zodia berbecului sunt culturiști, dar toate caracteristicile acesteia sunt specifice culturismului. Deși berbecii sunt destul de calculați, ei dacă iau o hotărăre fac tot ce trebuie pentru a deveni realitate și par uneori prea îndrăzneți sau chiar prea încrezători în propriile forțe, fără a fi departe de adevăr, pentru că dispun de resurse imense.
Costică CĂILEANU este un caracter puternic, un om ambițios, care și-a propus să facă ceva în viață astfel încât să fie mândru de el, dar cu care și cei din jur să se mandrească. Vremurile nu au fost prielnice pentru a-și continua studiile și a început să împletească munca de unde-și asigura existența cu sportul. Mai întâi a făcut box, după care a intrat în sala de culturism, pentru a se dezvolta încât să realizeze acea concordanță pe care orice tânăr o visează între ceea ce dorește să fie și cum este în realitate  din punctul de vedere al dezvoltării musculaturii mai ales la nivelul  brațelor. Într-un timp relativ scurt, muncind la sala de culturism a reușit să  ajungă la acel nivel de dezvoltare care îi permitea să poarte cămăși cu mânecă scurtă care să permită să se vadă brațe puternice, un piept dezvoltat și umeri lați.

A  inceput să se antreneze mai serios dupa ce a terminat  stagiul militar în 1991. S-a prezentat la concursuri  la faze zonale un de s-a calificat de fiecare  dată pînă în anul 1994, dar din motive de ordin financiar, nu am ajuns nici o data la finale Campionatelor Naționale. În anul 1994 a decis sa  întrerupă activitatea competițională, din motive obiective, mai precis în dorința de a-și întemeia  un cămin. A revenit în forță în activitatea competițională în anul 2003, punând toate energiile la antrenamente, gata fiind pentru marile confruntări la care participă cei mai buni culturiști, la nivel național.
În anul 2007 datele biometrice ale culturistului erau:
Înălține: 178cm
Greutate: 103kg
Circumferință braț: 48cm.
Costică CĂILEANU a avut dintotdeauna admirație pentru mari culturiști precum Nu am un idol dar amadmirat pe Arnold SCHWARZENEGGER, Petru CIORBĂ, Cristian MIHĂILESCU, Kevin LEVRONE.
Până la vârsdta de 40 de ani, antrenamentele lui Costică CĂILEANU erau structurate astfel:
Luni: spate, trapez
Marți: piept, biceps
Miercur: umeri, triceps
Joi: picioare, abdomen
Durata unui antrenament era de 70 de minute.
De când a trecut de 40 de ani culturistul are un program de antrenament structurat tot pe patru zile de antrenament, numai că de fiecare dată lucrează o singură grupă de mușchi, după cum urmează:
Ziua 1: spate
Ziua 2:trapez 
Ziua 3: piept 
Ziua 4: biceps
Ziua 5: umeri
Ziua 6: triceps
Ziua 7: coapse
Ziua 8: abdomen.  După încheierea ciclului reia antrenamentele cu grupele musculare de la ziua 1 și tot așa. Un antrenament acum durează 40 minute. Un ciclu de antrenament are durata de 8 zile.
Sportivul  are un palmares deosebit, din care am extras următoarele participări la concursuri:
2004, Memorialul Popa Anatol, locul 3
2004, Sibiu, Campionatul Național de Culturism,  locul 6.
2005, București, Campionatul Național de Culturism,  locul 5.
2005, București, Flory System, campion absolut.
2005, Memorialul Popa Anatol, locul 1
2006, Memorialul Popa Anatol, locul 2
2006, Lugoj, Concursului Internațional Classic Florin Teodorescu, seniori, locul 2
2006, Onești, Campionatul Național de Culturism, seniori, categoria +100kg, locul 3.
2006, Onești, Campionatul Național de Culturism, perechi locul 4.
2007, Reghin, Campionatul Național de Culturism, seniori, categoria +100kg, locul 1
2007, Lugoj, Concursului Internațional Classic Florin Teodorescu, seniori, locul 3
2007, Reghin, Campionatul Național de Culturism, perechi, locul 3
2007, Oradea, Trofeul Hercule, locul 1
2007, Oradea, Trofeul Hercule, open locul 1.
2007, Memorialul Popa Anatol, locul 1
2007, 28 octombrie, Timișoara, Cupa Libertății – Memorial Vasile Balmuș, seniori, locul 3
2008, Constanța, Campionatul Național de Culturism,  seniori, categoria +95kg, locul 1.
2008, Oradea, Trofeul Hercule, locul 1
2008, Memorialul Popa Anatol, locul 1
2009, Reghin, Cupa Sebastiano,  locul 1.
2009, Brașov, Campionatul Național de Culturism, seniori, categoria +100kg, locul 1
2009, Brașov, Campionatul Național de Culturism, perechi, locul 3
2009, Memorial Popa Anatol, seniori,  categoria +100kg, locul 1.
2009, Bor, Serbia Campionatul Balcanic de Culturism, Locul 3
2009, Oradea, Trofeul Hercule, locul 1
2011, 24 Septembrie, Dej , Cupa Pro Nutrition, categoria +90kg, locul 4 
2012, 10 noiembrie, Lugoj, Concursului Internațional Classic Florin Teodorescu, seniori, locul 1
2012, 11 noiembrie, Timișoara, Cupa Libertății – Memorial Vasile Balmuș, open, locul 2
2012, Tiger clasic, categoria +95kg, locul 3
2012,  Cluj, Cupa Pro Nutrition, categoria +100kg, locul 3.
2013, Lugoj, Concursului Internațional Classic Florin Teodorescu, seniori, locul 1
Concursurile de la Lugoj, Timișoara, Dej și oradea sunt internaționale, deci au participarea pe lângă a culturiștilor din țara noastră și a unor culturiști valoroși din alte țări. Să nu uităm că la Timișoara au evolouta 3 câștigători de Mr. Olympia, Ronnie Coleman, Dexter Jackson şi Jay Cutler.

Marele culturist are o sală a lui de care se ocupă din plăcere, Club sportiv Albatros, din Năvodari, jobul său permanent fiind la o mare companie. politica sa este aceea de a atrage tinerii să vină la sală să facă sport și în acest scop și-a definit ca strategie practicarea de costuri de acces extrem de atractive.
De fiecare dată când intră în sală are în minte cuvintele sănătate și vitalitate, ceea ce-l motivează să lucreze cu și mai multă determinare la fiecare exercițiu din cadrul oricărui antrenament. Marele campion îi sfătuiește pe tinerii care intră pentru prima dată într-o sală de culturism sa aibă multă răbdare,  sa asculte cu atentie sfaturile antrenorilor, sa aibă grijă la alimentație și  odihnă. Sa nu facă ce văd la un campion care se antrenează undeva în sală la un alt aparat. Campionul  a traversat multe etape până sa ajungă la acel nivel, să lucreze acele exerciții, să aibă sarcini mari și să facă numărul de repetări cerut de specificul antrenamentului din ciclul de pregătire a unui concurs.
De-a lungul anilor, greutatea corporală a campionului Costică CĂILEANU aînregistrat variațiile date în tabelul de mai jos:

Anul
Greutate
1994
95 kg 
2001
100 kg
2004
103 kg
2005
110 kg
2006
106 kg
2007
103 kg
2009
104 kg
2010
110 kg
2011
110 kg
2012
113 kg
2013
110 kg
2014
113 kg
2015
112 kg
2016
115 kg

Culturistul CĂILEANU s-a caracterizat întotdeauna printr-o stare de sănătate excepțională, ceea ce i-a permis să se antreneze exact așa cum a considerat că trebuie. El nu știe cum este să fi bolnav și nici nu dorește să știe, căci sănătatea sa este de fier. Metodele sale inovative au dat rezultatele așteptate de el, ceea ce s-a concretizat prin cele trei titluri de campion național. Am discutat îndelung lu acest campion de culturism și mi-am dat seama de profunzimea gândirii, de caracterul său puternic și de judecata sa dreaptă. Experiența acumulată îl face să fie încrezător în demersurile pe care le întreprinde și prin tot ceea ce face vrea să fie un model pentru cei din jur, pentru prieteni și în special pentru familia sa.
Motto-ul lui Costică CĂILEANU este sa nu treci prin viata fara sa lasi un semn de care urmasii tăi sa fie mândri.


Antrenamentele sale au fost dar sunt și acum alcătuite cu grijă, având o întreagă filosofie legată de o simetrie bazată pe revenirea  la sfîrsitul antrenamentului la lucrul  cu greutăți mici și cu multe repetări, undeva  în jur de treizeci. Sportivul folosește arginina care îl ajută în atingerea obiectivelor sale. Este de admirat la sala unde se antrenează vascularitatea extraordinară pe care o prezintă și care stârnește admirația celor care vin să se antreneze. Fiecare dintre aceștia conștientizează că sportivul CĂILEANU a ajuns la acest nivel după zile, săptămâni și mulți ani de antrenbamente epuizante dedicate unui singur obiectiv și anume să urce pe scena de concurs și juriile să-l desemneze ca fiind cel mai bun. Și a reușit, lucru, care trebuie subliniat cu tărie. Acum se antrenează constant, acționând ca un ceasornic și este optimist ca lucrurile vor merge în direcția care să-l ducă pe podium, după evoluțiile specifice unor competiții de anvergură din culturismul anului 2017.


(05 noiembrie 2016)













1 comment: