Tuesday, September 27, 2016

PhD: exemple de bune practici (IV)

Exemplele de bune practici se referă aici la autorul tezei de doctorat. Este vorba de a se elabora un GHID DE BUNE PRACTICI AL COMISIEI DE SUSȚINERE ÎN ȘEDINȚĂ PUBLICĂ A TEZEI DE DOCTORAT. Acesta trebuie să conțină foarte multe indicații dar și mai multe exemple din care să rezulte cu claritate:

  • exigențele impuse;
  • modul de măsurare;
  • predictibilitatea;
  • gândirea;
  • asumarea;
  • implicarea;
  • omogenitatea.
Un astfel de ghid trebuie să conțină toate elementele necesare, astfel încât toți membrii comisiei să gândească la unison asupra modului în care se face analiza tezei, astfel încât concluzia finală să fie cel mai bine fundamentată, lipsită de formalism și de subiectivism. Ei trebuie să nu aibă posibilitatea de a da puncte de vedere fundamentate exact pe criteriul după care au fost selectați de a deveni membri ai comisiei, adică recunoașterea că sunt cei mai buni specialiști în respectivul domeniu abordat în teză. Structura și denumirea documentului ce trebuie elaborat de către fiecare membru în parte nu trebuie văzut ca pâinea și cuțitul, ci ca un mod concret de a scoate în evidență plusuri dar și minusuri din teză. Indicarea unui punctaj ce trebuie avut în vedere impun o abordare de maximă exigență dar în același timp cu asumarea responsabilității totale. În niciun caz nu trebuie să apară acea spălare pe mâini, mai ales dacă se știe că titlul de doctor este anulat de o comisie în prezenta membrilor comisiei care l-a acordat, spre rușinea acestora din urmă, dacă legea ar fi corectată și totul s-ar face prin simetrie.


Acest ghid trebuie să fie public, la dispoziția tuturor celor implicați în activitățile legate de doctorat.




(28 septembrie 2016)

No comments:

Post a Comment