Wednesday, August 3, 2016

Prin muzee: Louvre

Este într-adevăr unul dintre cele mai mari și mai bogate în opere de artă muzee ale lumii, iar modalitatea de a avea acces în el prin acea piramidă realizată în timpul în care François Mitterrand era președinte, a fost cea care m-a impresionat și în 1994 la prima vizită, dar și în 2000 când l-am vizitat din nou. Toată lumea vine acolo să vadă în mod deosebit pe Mona Lisa dar și pe Venus din Milo. Acolo sunt atât de multe de văzut încât opere absolut remarcabile trec la un moment dat neobservate după ce prin fața ochilor au trecut deja câteva sute de tablouri.
Nu vreau să descriu ce am văzut, care era atmosfera. Este pe holuri dar și în marile saloane o forfotă deosebită. Din când în când se văd persoane cu caiete sau cu șevalete că pictează acolo, dorind să facă reproduceri sau să picteze chiar săli din muzeu.
Nu există acolo un pictor foarte mare care să nu aibă nenumărate tablouri puse pe pereți în muzeu. Impresionează grija francezilor pentru arta lor, iar existența a nenumărate tablouri de pictori francezi, unele tablouri sunt de-a dreptul imense, evidențiază și că sunt patrioți, dar și că-și respectă trecutul. Ca fapt divers, imediat după ce au venit la noi comuniștii la putere, un tablou de Rudolf Schweitzer-Cumpăna trona în bucătăria unor noi îmbogățiți ai vremurilor, niște tovarăși, în timp la căminele culturale aveau pe pereți tablouri cu țărani pe câmp, muncitori în uzine sau chestii cu furnale, cu sondori și femei mișto, în salopete prea strânse pe corp. Francezii n-au avut nici comunism, dar și Lenin era comunist și nu și-a bătut joc nici de Ermitaj și nici de galeriile Tretiakov.
Este un lucru foarte important că acolo nu există restricții dure de a fotografia. Eu am făcut nenumărate poze, ca japonezii, în cam toate sălile muzeului. Când văd pe câte unii care cer bani la intrare sa faci poze, mă apucă greața. Sunt alții care nici nu permit fotografierea de tablouri sau de statui, de parcă ar fi cine știe ce acolo, în loc să fie fericiți că cineva îi ia și pe ei în considerare cumva. Acolo  la Louvre, la ieșire este un magazin cu suveniruri și este interesant să găsești acolo elemente de maximafilie și multe, mult altele. 
Totuși, francezii au reușit acea simbioză nemaipomennită a vechiului cu noul, prin piramida din curtea palatului. Așa sunt ei, măreți. Sunt națiunea care au reușit să aducă tot ce este cel mai valoros. Leonardo da Vinci este italian, Ionesco este român și Franța i-a reunit așa cum a știut ea, primul cu picturi în Louvre, celălalt cu piese de teatru jucate în mari teatre din Paris. Dacă m-aș gândi să scriu o carte cu 11 locuri de vizitat într-o viață, așa cum sunt nenumăratele cărți care propun 501 sau 1001 locuri, pe locul al doilea s-ar afla muzeul Louvre, dar încă nu știu care ar fi locul de pe primul loc, pentru că încă mai am de vizitat câte ceva.


(03 august 2016)

No comments:

Post a Comment