Am urmărit de-a lungul anilor foarte mulți tineri care au mers pe drumul artei și am pretenția că din 20 de pronosticuri făcute, cam 18 au fost exact așa cum le-am dat eu. Eram la Conservator la sala lor de spectacole, cînd le-am auzit pe două tinere soprane cântând. Erau diferite de celelalte. Mi-am zis că vor ajunge foarte departe și așa a fost. Ele erau Leontina și Angela.
Când eram puști și pentru că luasem admiterea la liceu am primit drept premiu bani, echivalentul a două pâini, să vad filmul Rocco și frații săi la Cinema Găvana. Era acolo un actor foarte tânăr și atunci mi-am zis că era la fel de bun cum era Paxinou. Am avut dreptate că despre Delon s-a tot vorbit zeci de ani după aceea.
Tot prin liceu am văzut un film cu un tânăr care urmărea parcă o țeavă de oțel și avea o expresivitate aparte, deși trăiam senzația că buzele lui erau date cu ruj. Mi-am zis ca va fi cineva. Și a fost, căci Piersic era acel tânăr.
La mine nu trebuie să stau să ascult un lăutar o oră ca să-l angajez la nuntă. Eu mă uit cum pune arcușul pe vioară și atât. Nu știam cine este Moșuc atunci când am ascultat-o în compania unor mari soprane cu nota aceea foarte lungă dintr-o bucată la ea, din doua la Sutherland. După cele câteva secunde am zis: iata marea voce! și am avut dreptate, nu în ideia că ea confirma peste ani, ci că am zis că era mare și în realitate era foarte mare. Când am zis din 10 caqzuri că cei analizați nu au valoare, apoi n toți s-a dovedit că nu auveau valoare. N-am dat rateuri.
Ieri seara, pe 8 iulie 2016, la emisiunea lui Brancu cu agentul VIP am văzut câteva scene dintr-o emisiune difuzată pe Antena 1, în care invitatul lui Brancu, Robert POPESCU era în rol de ispită. A fost ceva la nivel de câteva secunde, din care am văzut ca Robert este:
- expresiv;
- natural;
- convingător;
- pe fază;
- spontan;
- fotogenic;
- în rol.
Oricine va analiza acele secvențe, indiferent cum au fost realizate, se va convinge că Robert este un tânăr talentat, care înțelege rolul său și știe să-l interpreteze. Mi-am adus aminte de filmele italienești de după război, cu neorealismul lor. Cred că dacă Ana Magnani ar fi fost bărbat, lumea și-ar fi adus aminte de privirea sa când ar fi văzut pe Robert din anumite unghiuri ale filmărilor. Sunt actori care nu spun nimic. Deși sunt în acțiune, ei parcă n-ar fi pe pânză sau în scenă. La Robert nu este așa. El umple ar scena, respectiv, ecranul, cum se zice plastic în lumea teatrului, respectiv, în lumea filmului. El nu este un dur, dar este un tip ferm și cred că un regizor care i-ar oferi un rol într-un film de acțiune, foarte dinamic și foarte legat, nelălăit, are cu cine lucra și va avea garanția că va face un film de succes. Să așteptăm, dar totul depinde de Robert. Să nu se uite că niciuna dintre marile personalități au devenit mari de la sine, ci au luptat din greu și au muncit enorm să ajungă sus, foarte sus. Am certitudinea că așa cum îl știu, el va lupta să-și dovedească în primul rând lui însuți că este talentat și că talentul trebuie valorificat pe scenă dar și pe ecran, trăgând de fiare și perfecționându-șe ca actor pentru că are tot ce-i trebuie.
(09 iulie 2016)
(09 iulie 2016)
No comments:
Post a Comment