Sunday, July 3, 2016

PhD, susținerea tezei în ședință publică

Susținerea tezei de doctorat este zic eu mai grea decât scrierea tezei ănsăși pentru că:
  • trebuie respectat un grafic;
  • teza se sustine în fața comisiei unde au fost susținute referatele;
  • membvri trimit referate din care rezultă co este OK sau că nu este OK;
  • există o comisie și membri citesc teza;
  • teza depusă la bibliotecă devine publică;
  • trebuie stabilită ziua armonizând comisia;
  • trebuie făcută prezentarea tezei cu încadrare în 30minute;
  • trebuie stabilită sala;
  • trebuie asiguratălogistica pentru prezentare și atmosferă.
Susținerea trebuie să se încadreze în timp pentru că dacă în aceeași zi se susțin mai multe teze, orice decalare se răsfrânge negativ asupra celorlalți.

Există un grafic precis.
Fiecare persoană are un rol și un tip foarte bine delimitat:
Nimeni nu are voie să exagereze în vreun fel.
În vremea când am coordonat doctoranzi am definit un scenariu și neieșind nimeni din acel grafic, totul a decurs perfect. A fost o excepție cînd o doctorandă a lălăit-o prea mult cu mulțumirile la adresa șefilor pe care îi invitase aiurea. Susținerea este un prilej de sărbătoare dar nu de eliberare. Ea trebuie pregătită să nu apară acele incidente care blochează teza și se știu motivele, mai ales dacă elaborarea ei nu este gestionată integral de conducătorul științific.


(04 iulie 2016)

No comments:

Post a Comment