Monday, July 4, 2016

PhD și alegerea doctoranzilor

În opinia mea, activitatea de coordonare științifică a doctoranzilor este ceva cu totul special și de aceea:

  • nu trebuie lăsată la voia întâmplării;
  • trebuie gestionată zi și noapte;
  • este caracterizată prin rată de succes;
  • se definește pe termen lung;
  • are importanță socială imensă;
  • are caracter colaborativ;
  • presupune criterii de selecție;
  • impune abordări flexibile.
În calitatea de coordonator științific de doctorat, am căutat:


  • să fiu eu cel care își alege doctoranzii;
  • să asigur continuitate în colaborare licență-master-doctorat;
  • să gestionez strict activitatea doctoranzilor;
  • să nu exagerez în nicio direcție în abordarea oricărei probleme;
  • să stimulez dezvoltarea calităților la doctoranzi;
  • să acord încredere în dezvoltarea de demersuri pozitive;
  • să evaluez soluții originale, fără a frâna dezvoltarea acestora.
Dintre studenții cei mai buni cu care am colaborat la realizarea lucrărilor de licență am selectat pe cei care:


  • au deprins lucrurl ordonat;
  • au scris ritmic la lucrările de licență;
  •  au dovedit talent în a scrie programe;
  • au acceptat să scriem împreună articole;
  • au participat la contracte de cercetare;
  • chiar au scris cărți împreună cu mine;
  • mi-au arătat că au idei;
  • și-au exprimat ei singuri gândul de a face un doctorat;
  • mi-au arătat încrederea lor.
Acestora eu le-am propus să dezvoltăm stagii doctorale, convins fiind că vom și finaliza. Au fost situații când am început stagii doctorale cu tineri cu care nu am mai lucrat și în proporție de 99% nu au fost stagii de succes, pentru că respectivii nu au avut puterea de a continua, nivelul de exigență fiind destul de ridicat și posibilitățile de a fenta fiind nule în cazul colaborării cu mine. Am considerat că:


  • eu imi aleg doctoranzii;
  • nu doctoranzii mă aleg pe mine;
  • o ofertă a mea refuzată, refuzată rămâne;
  • dim moment ce am discutat ceva, acel ceva așa rămâne;
  • nimic nu trebuie lăsat la voia întâmplării;
  • în admiterea la doctorat toate aspectele trebuie să fie clare.
Nu mi s-a întâmplat ca viitorii doctoranzi cu care am și finalizat să nu fi avut în ziua admiterii:


  • planul de pregătire al stagiului doctoral în detaliu;
  • articole sau comunicări la conferințe cu mine;
  • stabilite toate detaliile pentru a evita și alte începuturi;
  • dialog bazat pe încredere maximă;
  • întrebări care să lase loc hazardului.
N-am să înțeleg niciodată cum se tratează admiterea la doctorat ca o admitere oarecare, specifică unui învățământ de masă, când doctoratul înseamnă creativitate și originalitate, ambele validate de specialiști, ceea ce este cu totul altceva decât a învăța teorii și proceduri pentru a le aplica în mod curent într-o activitate de zi cu zi la un loc de muncă.


(05 iulie 2016)

No comments:

Post a Comment