Sunday, June 12, 2016

Plouă cu găleata, bre!

Se știecă aici la noi vremea este foarte schimbătoare, că sunt perioade secetoase, dar și perioade în care ploile nu se mai termină. Nimic nu este nou. Numai moi, când plouă ne minunăm că plouă, când este secetă ne minunăm, de asemenea, că este secetă. Când ninge și când este frig de crapă pietrele, suntem și mai mirați. Învățăm foarte puțin din ce ni se întâmplă.
În mod normal, dacă este vorba de anii secetoși se pune problema existenței unui sistem de irigații bine gândit care să acopere tot teritoriul și care să suplinească minusul de apă. Sisteme de irigație există în lumea aceasta și avem de unde învăța, mai ales că înainte de 1989 am avut și noi unul care a fost devastat de cei care au crezut că folosind tubulatura la tot felul de prostii rezolvă ceva. Natura s-a răzbunat pe toți cei cu minte puțină și mai ales pe cei care trebuiau să se gândească ca acel sistem înseamnă existența lor și prosperitatea tuturor. Dar unde onoare nu este, nimic nu este.
În mod normal, dacă este vorba de zăpezi abundente, există modalități de a stăpâni cât de cât viscolele și de a crea bariere prin plantarea de copași care să ferească localitățile. Dar trebuie și utilaje și sisteme de depozitare a alimentelor pentru situații de urgență.
În legătură cu ploile, cu inundațiile se știu toate necazurile. dacă se știu efectele, se știu și cauzele, care trebuie remediate. Numai că după ce trec urgiile, toată lumea uită, cheltuie banii aiurea și într-o ciclicitate jalnică, se reiau problemele de la capăt cu aceleași mirări, cu aceleași dureri și cu pierderi parcă mai mari.
Sunt sigur că dacă ar fi oameni de onoare, oameni cu conștiință, adică patrioți adevărați, s-ar face o strategie pe 25 de ani și pas cu pas:

  • s-ar stabili ce trebuie făcut;
  • s-ar estima resursele;
  • s-ar etapiza corect pe priorități;
  • s-ar trece la treabă;
  • s-ar face evaluări și corecții;
  • s-ar termina toate lucrările;
  • s-ar trece la noi și noi etape.
De la an la an s-ar vedea progrese și zone năpăstuite ar fi scoase la lumină, iar oamenii în loc să repare și să înlocuiască, ar trece la dezvoltare.
Numai lucrurile făcute cu cap sunt rezistente peste veacuri. Tot ce este făcut cu hei-rup, tot într-o clipă se năruie.

(13 iunie 2016)

No comments:

Post a Comment