Saturday, May 28, 2016

Graful GANTT incomplet

Observ de la un timp că apar situații de-a dreptul hilare. Se deschid cu festivități dintre cele mai sofisticate tot felul de obiective de interes public, precum patinuare, bazine de înot, terenuri de fotbal și a doua zi sunt închise din diferite motive precum lipsa de personal, imposibilitatea de a achita utilități sau lipsa a tot felul de avize de funcționare. Dacă mai acum câțiva ani vedeam poduri pe sub care nu aveau cum să treacă garniturile de tren pentru că erau joase, canalizări fără destinație sau macarale rămase în interiorul blocurilor, acum chestiunile sunt cu mult mai rafinate, pentru că la investiții de milioane de euro, lipsesc fonduri de câteva sute de euro care să asigure bunul mers. Și toate au un numitor comun: graful GANTT este incomple. Pentru că acesta este incomplet și resursele financiare sunt incomplete. Și pentru că resursele financiare sunt incomplete, obiectivul dat în exploatare, nu este exploatat. Și pentru că nu este exploatat, cei ce l-au gândit se umplu de rahat deplin și definitiv.
Totul pornește de la definirea obiectivului, căci beneficiarul nu vede mai departe de lungul nasului. El definește obiectul: construirea unui bazin olimpic de înot pe strada YYY, nr. AAA.
Se realizează proiectul, se obține finanțarea, se face construcția și gata! Dacă obiectivul era: construirea și exploarearea unui bazin olimpic de înot pe strada YYY, nr. AAA, lucrurile ar fi stat cu totul altfel pentru că proiectul era definit astfel încât să conțină finanțare pentru:
  • materiale, proiectare, construire, auditare, recepționare, verificare a bazinului;
  • angajarea de personale, achiziționarea de materiale de întreținere și tot ce ține de exploatarea pe un interval dat de timp a bazinului.
Dacă proprietarul bazinului este un pic și vizionar, proiectul va avea ca obiectiv: construirea, exploarearea  și  mentenanța unui bazin olimpic de înot pe strada YYY, nr. AAA, pentru a include ceva fonduri pentru mentenanță și pentru a vedea ce și cum cu exploatarea dar și cu ținerea în funcțiune. Sunt cazuri în care mentenanța este atât de costisitoare încât e mai bine să faci unul nou decât să-l repari.


Graful GANTT din imagine conține cele trei stadii, cdonstruirea bazinului, exploatarea bazinului și mentenanța bazinului de înot cu costurile:
Cc - costul pentru construire;
Cu - costul pentru exploatare;
Cm - costum mentenanței;
Ct - costul total al bazinului de înot.
Ct = Cc + Cu + Cm.
Lipsa unei viziuni de ansamblu îi pune pe dezvoltatori dar și pe proprietarii de obiective de larg interes în cele mai penibile situații. Adică să inaugureze un obiectiv și să-și dea seama că nu au clienți sau nu au personal sau nu au consumabile.
Numai nefericiții nu iau în calcul mentenanța și nici exploatarea și își dau seama după aceea că soluția aleasă este de-a dreptul proastă că are costuri de exploatare foarte mari sau și mai rău, costurile de mentenanță sunt oribile, desi Cc dar și Cu sunt rezonabile. Despre cei ce nu au estimări pentru costul total Ct se va zice cu siguranță: VAE VICTIS!




(28 mai 2016)

No comments:

Post a Comment