Tuesday, April 19, 2016

Tiberiu ANTAL - artistul fotograf al peisajelor

L-am cunoscut pe profesorul Tiberiu ANTAL când lucram amândoi în Ministerul Educației, el fiind consilier al minstrului Hărdău, iar eu director la informatizare și am avut multe discuții pe un program complex de informatizare a învățământului preuniversitar. Mi-am dat seama că am în față un tânăr valoros, cu o viziune foarte cuprinzătoare asupra ceea ce însemna chestiunile de management la nivel de implementare a acelui proiect, dar mai ales chestiunile de tip antreprenorial specifice întregului angrenaj unde interveneau inspectorate, conduceri ale școlilor, firme care instalau laboratoare și multe multe alte organizații, fără a geglija rolul presei care ciugulea copios de pe urma respectivului contract finanțat prin leasing.
Anii au trecut și deschizând un cont pe reteaua de socializare  facebook, am avut marea surpriză de a-l reântâlni pe Tiberiu ANTAL și de a-i cunoaște o fațetă neștiuntă de mine, aceea de artist fotograf. El lucrează foarte mult și propune spre a fi privite sau analizate numeroase fotografii, pe care eu le voi numi în continuare lucrări de artă.
De la primele lucrări am observat ceva special și anume sunt peisaje care preiau acea parte de natura unde omul nu a intervenit nici cu stâlpi de telegraf, nici cu fire de curent, nici cu pungi de pastic și nici cu bucăți de tuburi de canalizare pierdute pe câmpuri. Toate au acea curățenie patriarhală, atât de necesară tuturor celor care trăiesc într-un zbucium continuu, intens și nejustificat.
Lucrările artistului  cu peisaje trebuie analizate pe componente, căci numai în acest fel va fi înțeles întrgul concept construi cu migală și răbdare de Tiberiu ANTAL.
Cerul reprezintă în lucrările lui Tiberiu ANTAL un element esențial prin care artistul definește o stare anume, căci liniștea este reprezentată de un cer albastru, clar ca o pată uniformă de culoare. Luminozitatea albastrului ales de artist vine definească prin conturrile cu celelalte componente o stare nouă, de echilibru, necunoscută celor care consideră că cerul înseamă un albastru brazdat de nori, ca semn al întâmplării și dezordinii. Sunt numeroase lucrările artistului cu cer clar,  luminos care trimite spre bucurie, spre dorința de a participa la o lupta între bine și rău, unde binele este cel care învinge. Artistul are lucrări în acre cerul este inundat de pete albe, în forme care vin să definească o stare specifică unor frământări interioare. Artistul prin lucrările lui transmite emoții, acele emoții pe care el însuși le-a trăit în mijlocul acestei naturi tumultoase dar sclipitoare prin albul accentuat și strălucitor.
Formele de relief sunt variate în peisajele lui Tiberiu ANTAL, căci lucrările lui sunt realizate la munte, în câmpie dar și pe malurile unor ape. La o analiză mai atentă se vede că artistul se definește pe sine prin îmbinările unor înălțini dispuse pe mai multe planuri. Claritatea ultimelor planuri din fotografii îi permite conturarea de detalii care vin să echilibreze întreaga construcție. Am apreciat modul  în care formele de relief sunt amplasate și mai ales că dacă există dorința de a evidenția geometria structurală a lucrărilor, cu creionul și cu o riglă se delimitează cu ușurință formele de relief de cer prin linii frânte foarte exact trase, făară a depași cl mult patru segmente clare.
Elementele de natură sunt foarte variate și aici mă refer la copaci, la pășuni și flori. Sunt surpinse pâlcuri de copaci sau copaci răzleți. Verdele din fotografiile lui Tiberiu ANTAL nu este un verde oarecare, ci este o culoare cu rol de personaj, punctând vitalitate, înălțime, soliditate și definind un nivel de cuprindere extraordinar de mare. Există preocuparea pentru nuanțeîn vederea definirii de planuri. Se vede cu ochiul liber că artistul simte o plăcere imensă de a defini și separa planuri folosind lucruri simple dar care accentueaza noțiunea de întreg a lucrării.
Intervenția omului pe care nu o apreciez în peisajele prezentate de numeroși artiști, la Tiberiu ANTAL se reduce la poteci, linii de hotar în lanurile de lângă sat, un incendiu la niște plante și elemente vechi de arhitectură peste care timpul a trecut implacabil. Nu este vorba de a aduce în fața privitorului sălbăticia din natură, acele peisaj primar, nedescoperit de om, ci de a recrea o natură aparte prin fotografie, astfel încât cel care priveșe o astfel de lucrare să simtă nevoia de a fi parte din compoziție, cu imaginația sa.

Sunt foarte multe de spus despre lucrările artistului Tiberiu ANTAL, pentru că el prezintă pe facebook nu numai peisaje. Are o mare varietate de teme, dar pe mine m-au impresionat acestea și despre ele am căutat să scriu. La artist este altceva în fiecare peisaj, dând senzația că undeva se iscălește astfel încât toate poartă un element inconfundabil în care personalitatea artisutului se regăsește integral. Deși folosește o cameră ca orice artist fotograf, lucrările realizate sunt cu mult mai mult decât o înregistrare în format digital a unei realități. Tiberiu ANTAL are darul de a surpinde acele elemente din natură care sunt asimilate unor trăiri transmise direct și fără echivoc celui ce privește numai câteva din nenumăratele peisaje postate de artist.
Pentru mine este o incântare să primesc albumele realizate de el, de parcă știe că mie îmi plac lucrările cu peisaje, marca Tiberiu ANTAL.

(20 aprilie 2016)







No comments:

Post a Comment