Thursday, April 28, 2016

O Mata Hari de Dâmbovița

O jurnalistă despre care aveam cât de cât o oareșce impresie, m-a dezamăgit că:
- a intrat în politică;
- a justificat gestul într-un mod pueril;
- a fost surprinsă;
- a justificat aiuritor gestul,
Mi-am adus aminte de un film porno cu Mata Hari călătorind într-un tren și cât ai bate din palme i-a făcut de comanda pe toți bărbații de acolo, oficiali, spioni sau cde-or mai fi fost ei. Era o mașinărie perfectă Mata Hari, căci pentru a obține informații făcea acele ravagii, oferindu-se în integralitatea ei. Finalul a fost cum că tot în fața plutonului de execuție a ajuns. Nu mai știu dacă a strigat sau nu ceva înainte de a sfârși tragic biata muiere. 
Aflu acum că jurnalista de pe Dâmbovița a procedat ademenindu-l pe un tip faimos în ale retrocedărilor și s-a folosit de tehnicile vechi ale spioancelor, taman pentru a-i smulge dezvăluiri ca lumea să le savureze la un telejurnal cu maximă audiență. 
Ca în distihul:
Așteptăm cu interes
Cel de-al paișpelea congres,
aștept și eu căteva minute savuroase de dezvăluiri care să fi meritat ceva din:
  • Sărutul lui Brâncuși
  • Neapole sub sărutul focului
  • Jocuri, poturi și focuri de armă
  • Săruturi și focuri de armă.
Unii fac greșeli, alții provoacă evenimente care aparent sunt greșeli nevinovate, deși au țintă precisă creșterea notorietății.
Sunt răbdător.

(28 aprilie 2016)

No comments:

Post a Comment