Monday, March 14, 2016

Schimbarea la 180 de grade

Am cunoscut nenumărate persoane, pentru care dealtfel nu am niciun respect, care au făcut schimbări de atitudine la 180o . Îmi aduc perfect aminte cum în noiembrie 1989 un ins, Nicolae IV, țopăia de fericire că Nicolae ceaușescu trebuie ales de toată suflarea acestui pământ, ca în ianuarie 1990 să se considere un oprimat al dictaturii deși se înfruptase din bunătățile magazinelor cu circuit închis.
Tot la 180l-am văzut mișcându-se pe călcâie pe un literat care avea o emisiune unde l-a făcut praf pe cel pe care avea să-l pupe undeva doar pentru un loc de senator, după ce CDR își dăduse obștescul sfârșit. I-am iertat grosolăniile, numai că chestia cu Zdrobiți orânduiala o avea Eminescu nu într-o Scrisoare, ci în Împărat și proletar, nu i-am iertat-o pentru că la nivelul său o astfel de eroare era impardonabilă. Mai earu unii cu emisiuni înregistrate care-i tocau pe toti care lucrau live în televiziuni. Ei dacă ar fi fost o secundă live la două vorbe ar fi făcut trei greșeli.
Tot la 180 s-a manifestat une femme savante care era din neamcu Bărbuleștii și care dintr-o dată s-a văzut cu cocarda de golan în piept, ca să uite lumea de fapt de unde vine și ce hram poartă.
Și după 1989 s-a practicat mișcarea la  180, căci a fi de stânga azi și a te revendica de dreapta mâine este dovada unei dinamici drăguțe, mult prea drăguțe ca să nu zic exagerat de interesante.
A fost și mai interesantă schimbarea de  180 în 25 mai 2014 când după alegerile europarlamentare, un grupușor s-a și dus în altă direcție deși votanții îi știau afiliați la ALDE. Există rațiuni superioare din care unii nu mai suportă o anumită stare și trec în altă barcă, motivând apropieri sau suprapuneri la nivel ideologic. Viața le dă sau nu dreptate, căci istoria este tolerantă cu orice atitudine și o consemnează sec la fapte bune sau la fapte rele, funcție de efectele pe termen lung. De cele mai multe ori anumite aspecte sunt trecute cu vederea de istorie, chiar dacă acesta tratează viața unei țări pe ultimii 10 ani.
Cine va mai știi peste 10 ani că a existat o seară de spa și un candidat a pierdut alegerile?
Cine va mai știi peste  10 ani că a existat un Petre care era cel mai bun dar care nu a reușit să aducă partidul lui niciodată la putere?
Cine va mai știi peste 100 ca a fost un președinte care avea imunitate absolută. Analizând documentele se va zice că sintagma aceasta de imunitate absolută este imaginația unei minți duse cu sorcova. Peste 1.000 de ani istoria nici nu va mai consemna numele vreunui președinte din ultimii 90 de ani chiar dacă au fost doi împușcați, din acre unul chiar în ziua de Crăciun.

(14 martie 2016)

No comments:

Post a Comment