A fost un film cu un tip care a fost gasit undeva pe țărmul mării, adus de valuri. Cine la găsit acolo l-a târât pânâ la o colibă și l-a înrijit până tipul și-a revenit. Străinul nu vorbea o limbă pe înțelesul gazdei. La un moment dat mergând prin curte si privind pe o ferestră a zărit un pian vechi. Străinul a intrat în cameră, s-a așezat la pian. A început să cânte ceva frumos. gazda, compozitoare și pianistă l-a ascultat înmărmurită. Prin semne l-a cercetat să vadă dacă are studii muzicale. I-a analizat degetele și a văzut că erau ale unui om care muncise din greu. Străinul nu avea niciun fel de studii, nu cântase niciodată la pian. Se întâmplase ceva neobișnuit cu el. Ca din senin și-a descoperit talentul neobișnuit și capacitatea de a cânta la pian partituri la prima vedere. Nimeni și niciodată nu a găsit o explicație la această transformare fenomenală.
Se întâmplă foarte des ca fiecare om să-și descopere calități care asu stat ascunse ani buni și dintr-o dată irump ca o explozie a unei bucurii nemăsurate, harul fiind coborât violent asupra respectivului, nelăsându-l și mistuindu-l ireversibil, până la scoaterea celor mai mărețe opere de artă.
Sunt multe persoane care trăiesc într-un anonimat profund și dispun de resurse nebănuite. Numai un miracol face ca ei să întâlnească acea ocazie care le permite ca pe durata a câtorva minute să arate talentul lor desăvârșit și să li se schimbe viața pentru că există acei specialiști care apreciază valoarea lor și mai ales există managerii care au capacitatea să găsescă formele concrete de valorificare a talentelor native, de excepție care reprezintă motorul unor vaste producții elevate, bazate pe acumulări intensive ale fundamentelor din domeniile artelor unde talentul fiecăruia s-a dovedit a fi de excepție.
Așa au apărut mari cântăreți de operă.
Așa au apărut mari pictori.
Așa au apărut mari muzicieni.
Așa au apărut mari matematicieni.
Așa au apărut mari filosofi.
Rar se întâmplă să fie descoperit un astfel de talent. Este acel moment în care o persoană este solicitată să realizeze un anumit lucru. Surpriza este totală, în momentul în care respectiva persoană nu numai că realizează ceea ce i s-a cerut, dar acel ceva este un lucru de excepție.
În fiecare din noi stă în stare latentă o anumită calitate care se manifestă prin ceea ce se va numi talent de către cei din jur. Important este ca ea să fie descoperită.
Din pură întâmplare mi-a venit ideia să solicit cuiva care detesta programarea calculatoarelor și realizase un gunoi și nu un proiect să efectueze ceva modificări pentru a boține notă de trecere. Respectivul a efectuat acele modificări și încă foarte bine. I-am mărit nota. Văzând că a lucrat cum trebuie i-am propus dacă e de acord să mai facă niște modificări. Le-a făcut și a ajuns cu nota la 8. Am iterat până nota lui a devenit la acel proiect sa fie 10. Surpriza a fost că la examen s-a prezentat și a luat nota finală 10. Era un fapt oarecare credeam. La finele anului al III-lea acel tânăr a venit și mi-a propus să-i coordonez lucrarea de diplomă. Și uitasem că el era cel cu proiectul cu creșteri de notă în cascadă. Am acceptat și am colaborat foarte bine. Peste ani, când am mers cu nea Titi să-și ia o mașină din fabrică, l-am întâlint pe fostul meu student. Era directorul Centrului de Calcul de la acea mare fabrică. Cred și acum că omul acela era foarte talentat la programare. El nu știa. Cu ocazia îmbunătățirii proiectului și-a descoperit talentul.
Eu știu să deosebesc lingăii de oamenii de caracter. odată a venit la mine un student despre care nu aveam o părere bună că era cam obraznic. Era și un pic orientat spre interes și-l vedeam cam lingău. Mi-a zis ca el vrea nota 10 la examen. Aici am considerat ca este obraznic. Mă întrebam cât tupeu să ai să vii la un individ dur ca mine să-i ceri nota 10. Era cu mult înainte de sesiune. I-am explicat ce are de făcut. Studentul era printre puținii care purta costum complet de blugi, ceea ce însemna că familia lui are resurse nu glumă. L-am întrebat de ce are acest obiectiv. Mi-a explicat ca s-a căsătorit cu o fată și nici părinții ei și nici părinții lui nu sunt de acord. Și el și ea au rupt-o cu ei și sunt pe cont propriu. Mi-a arătat mâinile care aveau bătătturi de muncă brută. El descărca la cartofi în gara Obor, noaptea. Nu-mi venea să cred că s-a produs o astfel de transformare, dar i-am zis că am reținut. Omul pe zi ce trecea era altul. M-a invitat și la primăria din Amzei la căsătoria lui civilă. Era el, ea și colegii. Ce părinți jegoși! și băiatul dar și fata erau copii unici. Să ai un singur copil și să nu fii prezent la căsătoria lui este dovada la cât de idiot este un părinte și nimic altceva. Băiatul a învățat, a luat 10 pe meritul lui și l-am văzut asisten universitar in ASE. ori de căte ori ne vedeam, ne salutam, iar eu i-am zis de fiecare dată că îi port respectul meu total.
Discutam cu cineva și într-o doară i-am cerut să facă un desen. Mi-am adus aminte că pe când eram eu de 11 ani am vazut un desen stilizat al maestrului și am făcut un desen. L-am dat sorei mele și ea a fost încântată. Îmi este teamă să o întreb dacă-l mai are, pentru că aș fi profund dezamăgit de ceea ce am făcut eu atunci, pentru că nimeni nu-mi cultivase ceva legat de desen. Fusese numai o pornire a mea de copil. Gândindu-mă la acel lucru de demult, am rugat persoana să facă un autoportret, din creion, foarte simplu, așa din câteva linii. Mi-a trimis desenul pe telefon și am descoperit că din câteva trăsături de condei, a scos ceva foarte bun. El a distrus desenul, nedându-i însemnătate. L-am rugat să-l reconstituie. A făcut acest lucru si acum este și în posesia primului său autoportret. Ca să mă conving că nu este o întâmplare, am rugat persoana să mai facă un alt autoportret la câteva ore distanță. L-a desenat tot în aceeași manieră și a ieșit tot bine. Cred că am descoperit un om cu talent, numai că pentru a fi un artist trebuie să se cultive. Sper să nu-și altereze calitățile citind despre arta de a desena, ci să devină mai bun și mai bun.
Sunt întâmplări zic eu fericite, când fiecare dintre noi își descoperă talentu. Este extrem de trist când părinții exagerează cu copiii lor și încearca să facă din ei dansatori, violoniști, pianiști, soliști vocali, bieții copii fiind buni acolo, dar nefiind cu acel talent care este ca o zvâcnire spre înălțimile cerului, adică deca Dumnezeiesc.
Nu trebuie înțeles că a fi talentat înseamnă:
- a cânta din gură;
- a picta;
- a recita;
- a juca teatru;
- a face film;
- a fi acrobat;
- a cânta dintr-un instrument;
- a dirija o orchestră;
- a dansa.
A fi talentat, în opinia mea înseamnă a face ceva, o activitate atât de bine încât toată lumea să rămână cu gura căscată.
Am văzut un tinichigiu care cu o foarfecă de tablă a decupat o piesă minusculă și a reparat un comutator electric. Nu desenase cu cuiul pe tablă conturul, ci a decupat exact așa cum fac azi super-roboții de la fabrica Tesla din California.
Am văzut un strungar care a făcut trei inele pentru modificarea distanței focale a unei lentile de la aparatul de fotografiat care erau adevărate opere de artă.
Am vazut un electrician auto care mai ceva ca un inginer, a făcut o schiță, a tăiat niște tije și mi-a montat la mașina mea de teren un șergător la luneta din spate care baleia o suprafață mare, încât m-am minutat de peformanță. În plus, a mers cum se zice, la prima cheie, fără niciun fel de corecții.
Sunt talente care nu se moștenesc.
Nu peste tot există Johann Strauss-tatăl și Johann Strauss - fiul. Cât privește compozitorul Richard Strauss, este doar o coicidență de nume, așa cum la noi sunt nenumărați Popescu sau Ionescu.
Încercările unor părinți de a-și face copilașii să fie continuatori în profesiile lor bazate pe talente de excepție au în nenumărate cazuri final modest, fiii sau fiicele fiind umbre oarecare în acele domenii. Observ acum cum mămicile își târăec copilele prin concerte, deși sărăcuțele sunt departe de a fi cu voce specială. Și la bărbați cam tot așa stau lucrurile. Nu merge proverbul că ce naște din pisică tot șoareci mănâncă. Căci a mănca șoareci nu necesită un talent.
Ceea ce este regretabil are la bază lipsa de încercare de a descoperi talente așa cum făceau Constantin Brăiloiu, Harry Brauner, Tiberiu Alexandru, care cutreierau satele și a descoperit voci remarcabile, așa cum a facut George Enescu cu copilul Yehudi Menuhin. Acum, deși există emisiuni tv destinate descoperirii de talente, caracterul lor comercial determină limitări foarte mari. Acum lipsesc locurile unde să meargă tot copilul să facă ceva pentru care el are chemare, un sport, o meserie, ceva dintr-o zonă a artei, adică să se plimbe și să aleagă, astfel încât toată viața să facă ceea ce-i place, nu ceea ce i s-a impus. Singur să fie ajutat să-și descopere talentul, oricare ar fi acesta. Talentul este o mare avere a fiecăruia dintre noi și trebuie descoperit indiferent în ce moment. Trebuie curaj, trebuie muncă, trebuie încredere.
(24 martie 2016)
No comments:
Post a Comment