Sunday, February 21, 2016

Mitul rețelelor de socializare

Se zice că persoanele care utilizează rețelele de socializare sunt cu un nivel de cultură mai ridicat, au un mod special de a privi lucrurile și mai ales sunt tineri. Despre toate acestea există studii detaliate efectuate folosind metode științifice, studii care nu vor fi publicate niciodată pentru că:
- cei ce le dețin doresc să le folosească;
- conțin soluții la nenumărate probleme fundamentale ale manipulării;
- efectele pe care le generează sunt de importanță strategică pentru a obține rezultatele dorite;
- amortizarea investițiilor se realizează treptat;
- secretele trebuie păstrate pentru a crea senzația că ceea ce este dirijat are caracter natura.
Se mizează pe lipsa de timp a celor care stau în fața computerului și pe faptul că aceștia au lumea lor și tocmai pentru acest mod de a vedea lucrurile, se crede ca internauții sunt ușor de manipulat. O astfel de abordare falsă are menirea de a arunca în aer tot ce este legat de utilizarea eficientă a retelelor de socializare în a dezvolta opinii. Cei care se informează din mediul virtual au liderii lor de opinie, poziție câștigată prin modalități specifice, nu prin:
- lucruri neverificate;
- ziceri complicate, necredibile;
- acțiuni brutale;
- demonizări facile;
- mesaje care îi consideră primitivi;
- acțiuni în forță;
- idei vechi încărcate de ură sau viclenie.
Rețelele de socializare au o forță care trebuie;
- studiată;
- evaluată;
- folosită;
- cunoscută;
- ajustată.
Ceea ce s-a văzut în ultimii ani a făcut diferența, căci aceia care au subestimat puterea retelelor de socializare în a mobiliza populații omogene ca interacțiune omcalculator - societate, au pierdut, în timp ce fluxurile de informații în rețele au reușit răsturnarea scorurilor electorale, cu procente de un nivel inimaginabil. dacă la începutul anilor 1990 televiziunile făceau ravagii, acum puterea televiziunilor a fost preluată de rețelele de socializare. De aceea, este important să fie studiate și fiecare să utilizeze în mod inteligent resursele oferite de acestea.
Nimeni nu mai are timp de pierdut. Nimeni nu mai deschide ușa necunoscuților. Chestiile cu găleata sau cu punga de mălai au rămas de domeniul trecutului întunecat. Cei care determină rezultatul voturilor sunt cei care formează cohorta tăcută a celor ce butonează fie pe telefonul mobil, fie pe tabletă, fie pe laptop și relaționează cu adevărați formatori de opinie, care uneori se dovedesc a fi manipulatori perfecți,
Acum toată suflarea comunică pe blog, indiferent de poziția în societate sau în stat. mediile virtuale nu limitează ca spațiu editorial, formă de prezentare și mai ales ca localizare în timp și spațiu. De aceea a speriat pe mulți votul electronic și îi mai sperie și acum. Societatea evoluează și bannerele imense cât blocurile de zece etaje, eficiente cândva, vor genera efecte inverse inclusiv acum în 2016 în cele două campanii electorale.
Observ un mod primitiv de abordare. Dacă înainte lovirea contracandidatului era o modalitate, acum mesajul trebuie structurat și trebuie să conțină exact ceea ce generația rețelelor de socializare așteaptă, nimic altceva. Sunt niște cerințe elemenatre pe care le vad încălcate la nenumărați candidați viitori la prmării sau aiurea. Să nu se uite că nicio aplicație nu trebuie inclusă în mediul virtual dacă nu este perfectă. Este asemeni lansării la apă a unui vas neterminat în care intră apa...

(22 februarie 2016)

No comments:

Post a Comment