Thursday, February 25, 2016

Controlul votului? Imposibil!

Se știe că votul la urnă este SECRET. Simplu. Votul este secret.
Acum mulți, foarte mulți ani, pe când Antena 1 era ceea ce nu mai este, adică în vremurile când jurnalele de știri aveau cu adevărat priorități am văzut ceva. Un individ spunea că primarul Piteștiului i-a promis contra votului o garsonieră. El l-a votat, s-a ținut de cuvânt, primarul în schimb l-a păcălit. Acesta era motivul din care femeia lui și-a dat foc în piața publică, fiind filmată. Biata femeie, după câteva zile a și murit. Se iscase o isterie cu datul focului. Chiar părinți idioți amenințau că-și dau foc cu copiii în brațe dacă nu le sunt îndeplinite niște condiții.
M-am întrebat cum se face dovada că părțile și-au respectat promisiunile când votul este secret și am ajuns la niste concluzii halucinante.
Prima modalitate este de a intra două persoane în cabina de vot. Primul este votantul și al doilea este cel care dorește să aibă dovada că alegătorul pune ștampila acolo unde el își dorește. Teoretic este posibilă o astfel de variantă, care chiar s-a produs, fără ca presedintele de secție să scoată un sunet, după cum prin anul 1996 dar și prin anul 2000 televiziunile nu mai pridideau a arăta ca break news nu ca neregulă.
A doua modalitate este de a avea un buletin de vot dat alegătorului de către cel interesat. Respectivul buletin are deja pusă ștampila. Alegătorul primește buletinul de la comisie. Intră în cabină. Se preface că votează. Pune în urnă buletinul primit de la un necunoscut, completat deja și ca dovadă, oferă buletinul primit de la comisie și fără vreo ștampilă pusă. Trebuie nenumărate complicități. O astfel de variantă circulă numai ca folclor. Nu am auzit la nicio televiziune să fi fost prins cineva cu un astfel de matrapazlâc.
O a treia modalitate este aceea de a intra la vot cu un telefon mobil și de a fotografia buletinul de vot, cu ștampia cu tot, dovedind cu fotografia cum respectivul alegător a votat.
Orice cale de a influența votul este pedepsită de lege și este absurd să se facă astfel de mânării pentru abordări care oricum nu au cum să fie controlate la scară mare.  Este adevărat că alegerile din 6 martie 1946 au fost furate, numai că nu s-a produs vot cu vot, nici la grămadă, nici cu sacii, ci au fost furate cu totul, din condei.
Fraze precum:
- oamenii mei votează pe ...
- aduc o mie de oameni care să voteze cu...
- toți au votat cu ...
nu au acoperire în nimic și trebuie eliminate din comportamentul preelectoral, electoral sau post electoral, pentru că neavând suport să fie dovedite apar ca fabulații.
Există și abateri grave, făcute de persoane cu discernământul pus sub semnul întrebării care în ziua alegerilor se dedau la tot felul de moduri de încălcare a legii, dar forțele de ordine și ceilalți cetățeni le identifică și contribuie la sancționarea lor în conformitate cu legea.
Sunt numeroase situatii care s-au finalizat cu condamnări pentru cei care au încercat să fure voturi, inclusiv cu turismul cel electoral.
(26 februarie 2016)

No comments:

Post a Comment